Între Orșova și Drobeta Turnu Severin, Dunărea încântă ochiul și lasă de fiecare dată amintiri plăcute, iar cu ajutorul F64 le las și eu în format digital. Sunt 30 de kilometri între cele două orașe, iar drumul e săpat în stâncă, trece prin câteva tuneluri și multe viaducte. Aici, „Moșul” și „Baba” nu sunt doua apelative banale, ci tuneluri săpate cu greu în munte sau poduri trainice. Tot în această zonă a fost ridicată și prima mănăstire din Țara Românească, Vodița. Cred că mulți sunteți de acord că Dunărea între Orșova și Severin este poate cea mai frumoasă de pe tot traseul ei de 1000 de kilometri parcurși pe teritoriul României, iar dacă nu, urmăriți fotoreportajul de mai jos.

Am trecut de multe ori pe acolo, iar alaltăieri am repetat experiența. Vremea a fost posomorâtă, dar cred că am surprins destul de bine farmecul zonei. Ba chiar am surprins și mai mulți pescari la muncă, cel mai probabil „alimentează” restaurantele din zonă, iar după câțiva stâlpi de protecție, stătea ascunsă și o barcă a poliției de frontieră. Iată câteva dintre fotografiile făcute:

Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin

Iată și doi dintre pescarii de care vă povesteam:

Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin

Undeva pe traseul acesta am trecut și de Viaductul Ada Kaleh. În dreptul lui a fost măreața insulă Ada Kaleh, cea care a lăsat în urmă povești cu iz oriental, dar și o cetate Vauban austriacă, mutată pe o altă insulă (Insula Șimian, lângă Drobeta Turnu Severin) atunci când s-a construit barajul.

A urmat barajul de la Porțile de Fier I, cea mai mare hidrocentrală pe care o are România, o minune a tehnicii acelor ani (și nu doar). În interiorul ei se află și un muzeu care imortalizează viața comunității din locurile inundate de ape. Este un loc pe care vi-l recomand cu mare căldură.

Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin

Și câteva fotografii din primăvară, pe înserate, când mergeam la salonul de vinuri VinVest:

Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin
Dunărea între Orșova și Severin

Cum arată, v-a plăcut? Eu sper că da. La comentarii vă rog să ne spuneți și nouă cum ați văzut voi ultima dată Dunărea în această zonă frumoasă a României. Și să nu uit: drum bun!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

8 gânduri despre “Dunărea între Orșova și Severin (foto)

    • Nu ma indoiesc, știm cu toții că malurile îndreptate spre sud, încălzite de soare, arată bine si sunt foarte primitoare. Și să vezi cat de fain e să stai pe un șezlong, să te bronzezi acolo, lângă Dunăre. ;)

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.