Voi unde mergeți la ski și de ce?

Deoarece sporturile de iarnă, stațiunile montane și tot ceea are de-a face cu zăpada este de mare interes pentru noi și pentru voi, cititorii noștri, ne-am decis să facem o scurtă trecere în revistă a pârtiilor de ski și a infrastructurii de ski din România, cu informații despre cele mai noi pârtii și cele mai noi proiecte realizate. Vezi și ultimele hărți cu toate pârtiile de schi din România.
În țara noastră există o tradiție veche a mersului la munte, în anotimpul rece. Iar această tradiție, precum și succesul înregistrat de țările europene ce și-au format baze turistice de iarnă, mai dezvoltate sau mai puțin dezvoltate, adresate turismului internațional sau doar celui național, a făcut ca și România să se îndrepte spre astfel de programe, care să dezvolte infrastructura montană și de schi. Citește mai departe

Update:

CFR a lansat de ceva timp și carduri de reducere. Cu un card TrenPlus în valoare de 80 de lei (cardul e valabil un an) puteți avea o reducere de 25% din valoarea biletului de călătorie. Chiar dacă e posibil ca unii angajați din casele de bilete să nu fie complet și corect informați (am văzut asta în Băile Herculane), cardul este valabil și pentru trenurile Regio (fostele Personale). Găsiți update-uri aici.

CFR Călători este cu siguranță unul dintre transportatorii pe care trebuie să mizați în călătoriile de grup. Probabil că nici un alt drum lung nu se compară din punct de vedere al distracției cu cel în care 20 (sau mai mulți) de drumeți stau (înghesuiți) cu rucsaci, plase și alte sarsanale în compartimentele unui tren. Se glumește, râde, joacă, doarme, mănâncă, și apoi se iau de la capăt activitățile pomenite. Cu cât sunteți mai mulți, cu atât e mai distractiv drumul! Sunt sigur că unii dintre voi cunoașteți experiența de mai sus sau măcar ați fost martorul uneia asemănătoare. Desigur, vorbim de un tren românesc, nu din India sau Pakistan, că acolo se stă chiar și pe tren.

Principalele dezavantaje ale călătoriei cu trenul sunt: Citește mai departe

O decizie de astăzi m-a făcut să zâmbesc, dar nu ironic, ci în sens pozitiv.

Sunt mutat în București de cam un an de zile și constat în fiecare zi că Bucureștiul este mult în urma orașelor din Ardealul extins (numesc așa Transilvania + Banat) în domeniul turistic. Vă dau câteva motive pentru care am rămas cu această impresie și în final câteva modificări petrecute în ultima perioadă care aduc un suflu de schimbare pozitivă:

  • Transportul în comun nu este integrat, cele 2 regii trăgeau fiecare în direcția în care le convenea. Dacă în Timișoara puțini oameni nu compostează un bilet, în București puțini compostează. Până și în Viena am văzut controale mai dese ca în București, aici ultimul văzut a fost în urmă cu un an (fără glumă). În Timișoara am prins controale la 6 dimineața, la 11 seara și deseori în orele prânzului.
  • Dacă vă uitați pe harta metroului o să vedeți că s-a dezvoltat haotic, fără o strategie coerentă. Noile linii continuă această idee. De ce? Cei care ați fost la Viena știți că de la aeroport există un tren subteran de viteză, special pentru turiști. Drumul este foarte rapid, dar evident că și prețul este pe măsură. Desigur, cei care sunt mai informați pot să ia metroul normal, care deși trece prin 2 zone, tot este mult mai ieftin decât acel tren. Destinația ambelor mijloace de transport: centrul orașului, fără schimbarea trenului. În București, după noile linii va trebui să schimbi 2 sau chiar 3 metrouri ca să ajungi în centru. Asta la un oraș mai mic ca și suprafață decât Viena.
  • Turistul nu are la dispoziție hărți serioase cu orașul și cu liniile de transport. Cam în orice oraș turistic din Europa o să găsești gratuit la orice hotel decent harta simplă, turistică a orașului. În București infocentrul turistic din gară ba are, ba nu are hărți centru, din pasajul de la Universitate (de când am scris articolul, s-a deschis unul oficial) este mai mult închis, iar dacă e deschis, nu e îmbietor deloc, oamenii stau acolo pitiți încât nu știi dacă e cineva înăuntru.
  • Călătorul nu știe programul mijloacelor de transport în comun. După ora 21, autobuzele și troleibuzele încep să se retragă. Desigur, în stație nu ai habar de acest program, nu știi dacă mai bine un autobuz ori ba, nicidecum să știi când vine următorul. După ora 22.45 statul în stație deja e riscant, în loc să fie previzibil, el este un joc de noroc. Toate orașele mari din Ardealul extins au astfel de programe ale mijloacelor de transport în comun. Iar traseul este afișat în fiecare stație. Eu dacă sunt turist, de unde să știu unde merge troleibuzul 66 sau tramvaiul 41? În unele orașe știi chiar și când vine autobuzul/tramvaiul/troleibuzul următor.
  • O altă problemă a Bucureștiului e faptul că fiind oraș mare, schimbi mai multe mijloace de tranport pentru a ajunge la destinație. Călătorul nu este nicicum stimulat să composteze, nu are posibilitatea de a plăti o călătorie și să o folosească un timp mai lung, care cuprinde 2-3 mijloace de transport necesare unei deplasări. Am auzit de o idee ca în Cluj să se implementeze sistemul din vestul europei, ca o compostare să fie valabilă un număr de minute, nu doar pe un mijloc de transport. Sunt curios dacă se va concretiza.
  • Personal mă deranjează și faptul că nu primesc nicio reducere prin faptul că încarc mai multe călătorii pe cardul Activ. Pun 10 călătorii și plătesc prețul standard la fiecare validare. Practic am plătit în avans și am împrumutat RATB, dar nu am niciun avantaj din acest lucru.
  • Un alt dezavantaj este că, spre deosebire de Viena și cam orice oraș serios turistic, nu ai abonamente rentabile pentru toate nevoile: există un card de o zi, dar nu sunt cele pentru 3 sau 7 zile. În Viena este foarte scump să plătești individual fiecare călătorie, dar dacă stai 4 zile ieși foarte bine cu o cartelă de 7 zile.
  • Stațiile nu au harta mijlocelor de transport și a orașului. Turistul se gândește: unde sunt? unde trebuie să ajung? Cum?
  • Lucrurile de mai sus fă fac să îmi imaginez că o întâmplare de acum vreo 3-4 luni când un australian trebuia să mă viziteze dar nu s-a descurcat cu mijloacele de transport în comun este foarte posibil să nu fie singulară. Practic Bucureștiul nu are o strategie turistică (și) în ceea ce privește transportul populației și a turiștilor. Ba chiar m-am exprimat că este un oraș anti-turistic.

    Citește mai departe

    Situația actuală: Bucureștiul e unul dintre foarte puținele (dacă nu chiar singurul) oraș capitală din Europa care nu dispune de transport de noapte. Și din acest punct de vedere eu îmi păstrez părerea că e un oraș anti-turistic. Turistul care vine din Europa (majoritatea pe la noi) e obișnuit să găsească hărți cu orașul, hărți simple și logice cu mijloacele de transport, un mesaj unic și consecvent pe linia turistică, unul care să spună: „suntem aici să vă ajutăm, veniți mai des în București”.

    Într-un articol de prin 2008, când RATB-ul studia introducerea acestui tip de transport am citit că argumentele lor de a nu îl introduce atunci a fost faptul că nu e rentabil. Mă tot întreb, în alte orașe europene, cum de e rentabil? Sau dacă nu e, fă să fie rentabil. Sau poate că nu va fi rentabil, dar dacă îl eficientizez pe cel de zi (cred ca e foarte ineficient), transportul de noapte poate fi acoperit.

    Indiferent de situație, Bucureștiul ar avea șansa să dezvolte viața de noapte, confortul turiștilor și a călătorilor va fi superior iar câștigurile se vor vedea în alte părți.

    Citește mai departe

    De câteva zile de când am aflat de proiectul lui VisUrât (Redescopera Romania pe doua roti) mă chinui să citesc despre tururile lui pe drumurile patriei. Acolo am descoperit cum faima unui blogger vrea să compenseze necunoșterea, lipsa lui de experiență într-ale călătoriei, graba și lipsa unei pregătiri temeinice.

    Non personal: VisUrat, sper să nu iei personal mesajul meu, nu am nimic personal cu tine, ci cu ce ai publicat și cu felul în care se desfășoară așa-zisul proiect turistic.

    Motivele declarate ale proiectului:
    1. „Era clar ca motivul principal este faptul ca vrem sa ne plimbam si sa vedem toata tara”
    2. „Promovarea turismului”… „Ne-am dat seama ca avem o tara extraordinara, cu zone in care frumusetea peisajelor te lasa fara cuvinte, cu monumente si ruine de mii de ani care, din cauza jigodiilor care ne conduc, nu sunt promovate destul. Asa ca le vom promova noi.”
    3. „Promovarea sigurantei si respectului pe sosele”
    4. Un scop caritabil

    Citește mai departe

    Pe când scriam partea mea a articolului despre autostop București – Cluj-Napoca am găsit o problemă în Google Maps care mi-a dat ideea pentru un articol cred eu foarte util oricui pleacă la drum: o comparație între Google Maps, Yahoo Maps, Bing Maps, Viamichelin, Ovi Maps si Openstreetmap.

    Recomandare:

    Pentru rute mai avansate, calculate pe drum, ideal e să folosiți un GPS. Folosesc un aparat portabil Garmin eTrex din categoria „On the trail” și sunt sigur că un aparat de calitate te poate scoate din încurcătură. PS: între timp Garmin a lansat hărțile noi, mult mai detaliate și cu multe îmbunătățiri. Citește aici.

    Citește mai departe

    Update 19.08.2012 – Update la hărți – RO.A.D. 2012.40 a ieșit din cuptor. Iată principalele modificări:

  • Încă 17.241,53 de kilometri de drumuri.
  • Județele cele mai câștigătoare sunt Vaslui, Iaşi, Caraş-Severin şi Hunedoara.
  • Au apărut în premieră autostrada A3 între București și Ploiești cu legătura de la Snagov, autostrada A2 completă, inclusiv segmentul Cernavoda-Medgidia cu legătura de la Valea Dacilor, continuarea centurii A4 și legatura la A4 din Ovidiu, pasajul subteran Ștefan Gușe-Oituz din Bacău, pasajul rutier suprateran din Craiova, pasajul subteran de acces la Prisma-Hornbach de pe DN1 din Balotești, pasajul subteran de acces la Carrefour Tom din Ovidiu, podul rutier nou peste Cibin din Sibiu, străpungerea Popișteanu Cristian din București, accesul la centrele comerciale Maritimo din Constanța și Lidl din Fălticeni, legătura Coresi din Brașov precum și multe cartiere rezidențiale de dată recentă
  • 38 (treizeci și opt) de sensuri giratorii apărute între timp.
  • Modelul 3D cu Biserica Evanghelică Fortificată din Biertan.
  • Granițele, componența şi denumirile parcurilor și rezervațiilor naturale din România au fost și acestea reactualizate după cele mai noi limite publicate de Ministerul Mediului în 2011.
  • Elementele de detaliu ale cetăţii de epoca fierului de la Herneacova, ale așezărilor fortificate e-neolitice ale Culturilor Precucuteni de la Târpești – Râpa lui Bodai, Culturii Cucuteni de la Ruginoasa – Dealul Drăghici, Culturii Vădastra de la Vădastra – Dealul Cișmelei, Culturii Ceramicii Liniare de la Isaiia – Balta Popii, ale cetății de epoca bronzului și dacică de la Năeni – Zănoaga, ale cetăților dacice de la Pietroasele – Gruiu Dării şi de la Todirești – La Șanțuri.
  • Anunțul oficial este aici, iar aici este lista completă de modificări.
  •  

    Update 2, 20.05.2012 – mici completări și corecții (RO.A.D. 2012.30.1):

  • S-a corectat o întrerupere cauzată de un z-level incorect pe DJ687 la nord de Hunedoara (L34-082).
  • Au fost adăugate niște sensuri unice noi, numere poștale și restricții de manevră în Timișoara (L34-079), numere poștale în Barbu Văcărescu și clădirea The Lakeview (București) (L35-125).
  • Citește mai departe

    Artistu este cel „vinovat” pentru invitațiile care au deschis ușile Târgului de Turism al României și evident, pentru această scurtă prezentare. Mersi :)

    Sâmbătă pe la prânz treceam porțile de la Romexpo și aveam primul contact cu acest târg. Vă spun de pe acum că e punctul de vedere al cuiva care a luat parte din toate unghiurile la târguri de carieră în mai multe orașe din țară și unul în Germania, dar care e pentru prima dată la Târgul de turism al României și pentru prima dată la Romexpo.

    Prima impresie a fost plăcută, la fel ca și la alte evenimente cu iz de promovare a țării, există un colț cu produse tradiționale sau adoptate de mult timp și devenite tradiționale. Aleea negustorilor a fost binevenită pentru pofticioșii care nu au mâncat de dimineață. Nu pot să spun ca produsele au fost toate ieftine, dar dacă mă gândesc că cel puțin cărnurile erau naturale, parcă și acum mi se face poftă de delicioasele bucate românești. Indicatoarele cu „Aleea negustorilor – târg produse tradiționale” arată că aceste produse sunt des prezente la Romexpo, lucru care mă bucură.

    Citește mai departe