La anunțul Cristinei Vlădău am văzut astăzi o propunere de top 7 minuni ale naturii (top mondial). Articolul scris aici cuprinde locații din lista de finaliști ai concursului new7wonders.com, pe care nu o mai vizitasem de ceva timp.

 

Singura locație din România înscrisă în concurs este Parcul Național Retezat, care nu este între cele 28 de minuni ale naturii din întreaga lume, fiind pe locul 5 de pe lista de rezervă (lista este jos în pagină). Prezentarea cazului Rezervației Retezat este aici.

 

Citește mai departe

Dacă alții au scris despre prima lor mutare, la propriu, eu o să vă scriu despre prima mea mutare… temporară. Vă voi povesti despre prima călătorie lungă, peste noapte, pe soare, dar și pe vreme rea, la ocazie, în locuri nemaiumblate până atunci de mine.

Era cândva în vara anului 2005 și primeam de la Marinela provocarea de a merge în nordul Bucovinei, într-un sat aflat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, să mănânc cireșe.

Nu cireșele erau de fapt factorul care m-a convins să fac acest drum, ci faptul că nu mai fusesem în Bucovina până în acel moment și avea să fie o mare provocare drumul.

Hai să vedem cum a fost drumul. Cum harta zicea că am mai mult de 700 de kilometri de parcurs pe ruta aleasă (Timișoara – Oradea – Cluj – Bistrița – Suceava – Rădăuți și încă 30 de km spre nord de acolo), am horărât că o oprire la mijlocul drumului ar fi foarte bună. Așa am și făcut, am stabilit opriri atât la dus, cât și la întors, în Cluj, la cămine în Observator. Cristina era o amică care a pus un pat la dispoziția călătorului, îi mulțumesc!

Plec seara din Timișoara, noapte sunt în Cluj. Dimineața următoare, pe jumătate adormit, plec de la primitorul cămin să continui drumul. Aflu că 2 autubuze mă vor duce din Observator pînă la ieșirea din Cluj spre Bistrița (via Dej). Dar lucrurile nu aveau să fie așa simple, că eu adormit și obișnuit cu compostoarele automate din Timișoara, am crezut că nu am compostat biletul și l-am compostat de 2 ori. Schimb autobuzul și ghici ce? Controlorii nu erau adormiți și găsind un accent diferit de-al localnicilor, au găsit de cine să se lege. Eu compostasem un bilet în 2 autobuze… de 3 ori :D Amendă și plată pe loc, parcă 200 000 (erau încă în vigoare lei vechi).

Citește mai departe

Vă amintiți că acum ceva timp scriam despre relansarea unui frumos concurs, de a găsi cel mai bătrân copac din zona Sighișoara – Rupea – Mediaș?
Concursul a fost un real succes și 250 de copii din școlile din zona Sighișoara au cutreierat pădurile în căutarea celui mai longeviv arbore. Succesul a fost deplin fiindcă s-au găsit adevărate minuni ale naturii vechi de multe sute de ani.

Probabil cel mai bătrân copac din România (nu există alte informații confirmate despre alt copac mai bătrân) este un stejar în zona Rupea cu circumferința de 9.3 metri. Măsurătoarea a fost făcută la 1.5 metri deasupra solului.

Citește mai departe

Câștigătorii de la concursul Scrie România sunt ajunse de câteva zile acasă.

Dumitrița a venit din Botoșani, iar Anda din Cluj pentru a petrece un weekend mai mult decât frumos în Dobrogea, iar acum ele încep să își aștearnă amintirile pe propriile bloguri.

Anda a fost mai rapidă și a scris prima parte a poveștii ei din Dobrogea, începând astfel:

Romania, the land of choice, sau Romania simply surprising? Nu stiu daca aceste campanii de branding de tara au pus efectiv rucsacul in spate vreunui turist, nu stiu daca se poate face dintr-o tara un produs, pe care sa-l ambalam frumos pentru ca apoi sa ni-l vindem noua insine si altora. Totusi, cred in Romania care trebuie descoperita si interiorizata, cu tot ce inseamna loc, timp, oameni. Spun toate astea, pentru ca dupa o zi petrecuta prin cetatile,porturile, valurile, pesterile Dobrogei, am simtit, intr-un mod ciudat, ca m-am intors acasa.

Citește mai departe

A fost odată ca niciodată un mic concurs la care dacă erai norocos/norocoasă și câștigai, aveai asigurată cazarea in Constanta sau Mamaia și pe lângă asta, și multe plimbări incluse „în pachet”. Era parte din prima ediție a Scrie România.

Anunțam că avem 2 premii, și în final acordăm 3!

După deliberări, iată cei 3 câștigători care de Florii vor se vor plimba în Dobrogea:
1. Dumitrița Hîrtie. Ea a scris articolul acesta. Citește mai departe

Săptămâna aceasta vei putea urmări pe drumliber.ro câteva lucruri interesante:

  • 1. Ultimele 3 articole din Scrie România
  • 2. Voi anunța câștigătorii concursului Scrie România, cei care vor merge un weekend gratis la Constanța și se vor plimba 2 zile gratis în Dobrogea
  • Citește mai departe

România, din păcate sau din fericire (în funcție de cine privește situația) este o țară cu o puternică tentă religioasă. Biserica Ortodoxă (cea dominantă) are alocată o cotă parte din bugetul statului și o mulțime de adepți.

Din cele mai vechi timpuri religia a fost foarte importantă în viața oamenilor, de exemplu cetatea Adamclisi avea cel puțin 3 bazilici. Până la creștinizarea Imperiului Roman bazilicile erau clădiri publice, dar care erau folosite și în scop religios. Abia mai târziu termenul definea clar o biserică mai mare cu drepturi suplimentare date de către Papă.

Personal nu mă încadrez între cei care fac turism religios pur, eu savurând partea culturală și istorică din cadrul vizitelor la mănăstiri ori biserici. Aș zice că practic ce unii numesc turism în spațiul religios.

Tu pentru ce te duci în vizită la lăcașurile de cult?

Pentru mine bisericile sunt strict legate de istoria noastră. Era o vreme când preotul era unul dintre cei mai importanți oameni din sat. Era unul dintre cei care avea acces la educație, iar în mica lumea a satului era un exemplu. Cărțile se reproduceau în cadrul mănăstirilor, ba chiar unele băuturi alcoolice au fost inventate la mănăstiri.

Multe din bisericile sau mănăstirile românești sunt monumente arhitectonice și artistice, considerate (mari) atracții turistice. Dau doar 4 exemple relevante:

  • mănăstirile din Bucovina care sunt în patrimouniul mondial UNESCO
  • bisericile de lemn din Maramureș impresionează prin desăvârșirea meșteșugului celor care le-au construit; sunt patrimoniu UNESCO
  • mănăstirea Hurezi care e și ea în patrimoniul UNESCO fiind prima clădire în stil brâncovenesc.
  • bisericile fortificate din satele săsești din Transilvania – patrimoniu UNESCO

Din cele 7 locații din România aflate pe lista UNESCO, 4 sunt biserici sau ansambluri de biserici/mănăstiri.

Ele fac parte din trecutul nostru. Cred că e vremea să se întoarcă favorurile pe care Biserica le-a primit de-a lungul mileniilor trecute, să dea înapoi o parte din ce au câștigat ele în timp. Să se deschidă spre turiști, spre oamenii care le-au susținut atâta timp și să își aducă aportul la turismul românesc. Domeniile deținute de biserici sunt de fapt ale țării și au fost păstrate tot fiindcă oamenii au oferit suport bisericilor.

Din acest motiv am mai scris despre lăcașuri de cult (Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea dintr-un lemn) și voi scrie despre toate care cred eu că merită văzute.

Cum Scrie România a fost în Dobrogea, în articolul viitor voi prezenta 3 lăcașuri de cult vizitate și unul pe care am fi vrut să îl vedem.

Nu uita: participă și tu la concurs și ai șansa să stai în Constanța 2 nopți și să fii plimbat de Răzvan în toată Dobrogea exact cum am experimentat și noi. Ai ocazia astfel să vezi o mulțime de obiective deosebite!

Fără prea multe vorbe în plus, drumliber.ro prin proiectul Scrie România împreună cu Cazare in Constanta sau Mamaia anunță un frumos concurs:

Câți?
2 scriitori talentați.

Perioada concursului:
1 săptămână, 15-21 martie 2010.

Premiul?
1. Cazare gratis timp de un weekend, la mare. Cazarea este în unul din apartamentele ce se închiriaza în regim hotelier în Constanța și Stațiunea Mamaia în sezon și extrasezon.

Vei sta împreună cu cel de-al doilea câștigător într-un apartament de 2 camere dotat cu aproape tot ce are nevoie, în condiții foarte bune.

2. Program turistic în Dobrogea (adică mulți kilometri și foarte multe locuri de văzut împreună cu viitorul tătic, Răzvan. El își pune mașina la bătaie pentru distracția ta și te va duce la multe obiective turistice.

Adică tu îți plătești intrările la obiective (2-3 lei de obicei; doar la muzeul Histria e mai mult, 12 lei), Răzvan te duce la ele (dacă ai fi munte, ar fi valabilă expresia „merge muntele la Mahomed”).
Adică ce am făcut noi timp de un weekend cu Scrie România.

Când?
26 – 28 (vineri-duminică) martie 2010. Adică de Florii vei fi undeva în Dobrogea și vei vizita ce probabil nu ai văzut încă.

Ce trebuie să faci?
Varianta 1: Scrie pe blogul tău un articol pe tema „Ce pot face (ce am făcut) în Dobrogea în extrasezon„. Pune link spre acest articol (http://drumliber.ro/concurs-scrie-romania-castiga-un-weekend-si-multe-locuri-de-vazut-in-dobrogea/), pentru a putea fi contorizat.
Varianta 2, ajutătoare celor care nu au blog: Comentează articolele scrise în cadrul Scrie România. La fel, tema e „Ce pot face (ce am făcut) în Dobrogea în extrasezon„.

Ce să nu faci?
Evită copierea de conținut din alte surse (Wikipedia, etc.). Scopul e o creație originală.

Cum sunt aleși câștigătorii?
Vom alege articolele care ne încântă cel mai mult. Este la judecata subiectivă a lui Răzvan (sponsorul), a mea și a Elenei. Vom încerca să fim obiectivi, dar cum subiectul nu e un examen grilă, e posibil să întâmpinăm păreri diferite pe care ni le asumăm.

Mult spor și inspirație!
Florin