Drum liber – Vezi România cu alţi ochi

xxx==http://media.drumliber.ro/2009/09/DSCF9519.jpg/home/serverul/public_html/drumliber.ro

xxx==http://media.drumliber.ro/2010/03/cumasina.jpg/home/serverul/public_html/drumliber.ro

xxx==http://media.drumliber.ro/2010/04/Harta-Timisoara-Vicovu-de-Jos-Suceava-Radauti.jpg/home/serverul/public_html/drumliber.ro

• Tweet
• Share
• Email

• Tweet
• Share
• Email

Am să îmi încep aventurile de pe Drum liber cu Cheile Dâmbovicioarei. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră au auzit de ele şi câţi le-aţi văzut, însă pentru mine, şi după douăzeci de ani de când le vizitez an de an, îmi par la fel de frumoase şi mereu o provocare. Le-am văzut iarna, vara, primăvara, toamna, pe ploaie sau vânt, pe soare, pe zi sau noapte, dimineaţa sau la amiază, la prânz sau la asfinţit… de fiecare dată într-un moment unic şi nou.

Cheile Dâmbovicioarei

În arealul montan al Munţilor Piatra Craiului, de pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m), izvorăşte cel mai important afluent al Dâmboviţei… Dâmbovicioara, căci despre ea este vorba, străbate aproape transversal culoarul Rucăr – Bran, pe o direcţie generală nord-sud, vărsându-se în Dâmboviţa pe partea dreaptă a acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara.

Update: mijloacele de transport în comun (autobuz sau microbuz) spre Dâmbovicioara:

Din Bucureşti autogara Militari cu autocar Lucky Tour/Montana la Câmpulung/Rucăr, şi apoi microbuz către PODUL DÂMBOVIŢEI/DÂMBOVICIOARA.

Alte variante: din Piteşti (autocar Lucky Tour/Montana) sau Braşov (autocar Montana/Codreanu).

Via Dâmbovicioara Turistică

Pârâul Dâmbovicioara săpând în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului, a generat un sector de chei, lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion. Aceste chei sunt de origine epigenetică, râul adâncindu-se iniţial în formaţiuni sedimentare mai puţin dure (gresii şi conglomerate), iar mai apoi în calcare. Eroziunea la acest nivel a generat sectoarele înguste ale văilor pe care le putem admira astăzi.

Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, legând Depresiunea Dâmbovicioarei de Podul Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental ce ne prezintă pereţi perfect verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce uneori depăşesc 200 m. La aceştia se poate observa cu uşurinţă stratificaţia calcarelor: cele jurasice – cenuşii-alb-lucioase, fiind dispuse în bancuri groase, în partea inferioară, iar cele cretacice – calcarele albe, fiind aşezate în plăci, pe partea superioară.

Specific rocilor calcaroase, configuraţia cheilor este evidenţiată mai ales de relieful de suprafaţă, reprezentat prin turnuri, stânci ascuţite, pereţii verticali – amintiţi mai devreme, ei fiind în multe locuri surplombaţi, dar şi de relieful carstic subteran, reprezentat mai ales prin peşteri (în bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc aproximativ 50 de peşteri, printre cele mai importante fiind: Peştera Dâmbovicioara, Peştera de la Gura Defileului şi Peştera Labirintului).

Aspectele de amănunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotiş, care coboară din micile culoare nivale, situate în partea superioară a versanţilor până în apropierea talvegului, dar şi de mici poliţe structurale sau de un bogat microrelief rezidual.

Puţin mai în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii, râul taie o cheie îngustă şi aproape inaccesibilă, cursul acestuia spre vale fiind presărat cu o succesiune de cascade.

Mai în amonte de acestea, La Gâlgoaie – un pasaj cu totul deosebit, apa iese tumultuos din pieptul de calcar al unui perete, vărsându-se imediat în Dâmbovicioara.

Dincolo de Gâlgoaie, încep Cheile Brusturetului – un complex carstic mai puţin spectaculos, alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă.

Întreg complexul de chei din care fac parte şi Cheile Dâmbovicioarei, este unul din cele mai mari din România. Acest complex este axat pe râul Dâmboviţa şi afluenţii săi, însumând peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km. Cheile Dâmbovicioarei sunt o componentă înesemnată a acestuia şi sunt incluse în arealul protejat de Parcul Naţional „Piatra Craiului“.

Pentru aceste informaţii, am folosit ca sursă tehnică, pagina web a comunei Dâmbovicioara şi pagina oficială a Parcului Naţional „Piatra Craiului“: dambovicioara.com si pcrai.ro.

Cheile mele, acelea despre care vreau să vă vorbesc, nu pomenesc nici de complexul de chei, nici de pereţii de calcare, nici de successiunea de cascade, nici de relieful carstic sau alţi termeni complicaţi. Ele vor vorbesc doar despre ceea ce vede ochiul unui om obişnuit, simplu, care trăieşte sentimente speciale atunci când are în faţa lui o creaţie a naturii.

Cum spuneam la începutul articolului, trec des printre cele două şiruri de stâncă. Ori că porneşti dinspre Piteşti, ori dinspre Braşov, partea pe care intri pe Cheile Dâmbovicioarei este aceeaşi: dinspre Podul Dâmboviţei (comuna Dâmbovicioara, judeţul Argeş). Calea de acces este culoarul Rucăr – Bran, pe drumul naţional 73 (DN73).
Harta completă a culoarului Rucăr – Bran este aici.

Călătoria mea începe în Braşov şi se sfârşeşte în Dâmbovicioara (doar de două ori, în toată viaţa mea, am avut bucuria să parcurg drumul şi dinspre Piteşti) şi aproape niciodată nu sunt singură. Plimbările, excursiile, drumeţiile, călătoriile sunt mult mai plăcute în compania cuiva drag.

Lăsăm oraşul în urmă, trecem prin comunele şi orăşelele braşovene (Cristian, Râşnov, Tohanu Nou) şi ajungem în Bran (cunoaşteţi Branul nu-i aşa? poate într-o altă aventură vă voi vorbi şi despre Bran – în alt fel decât un loc aglomerat, plin de turişti). Începem să urcăm prin frumoasele sate brănene (Moieciu, Fundata) iar ochii ne fug bezmetici ba spre case, curţi şi grădini, ba spre peisajul ameţitor al orizontului, spre crestele munţilor sau spre cerul albastru.

Din Fundata, începem să coborâm spre zona rucăreană. Întregul drum şerpuişte când în dreapta, când în stânga, vrând parcă să nu îţi lase clipa aceea în care să imortalizezi, în gând, ultimul tablou zărit. Ai mereu o senzaţie copleşitoare. Mi-au trebuit multe drumuri şi multă răbdare să înţeleg că nu voi reuşi să cuprind totul dintr-o singură dată… În cele din urmă am învăţat: azi admir copacii, plantele şi animalele, data viitoare cerul, la următorul drum înălţimile şi prăpastiile, următorul îl voi rezerva satelor şi întotdeauna voi lăsa munţilor acele călătorii în care sufletul meu hoinar şi rătăcitor este suficient de sensibil să le înţeleagă măreţia. Acum, după atâţia ani, le mai şi combin (înţelegeţi voi…).

Când însă ai crede că eşti istovit, la capătul puterilor, ajungi în Podul Dâmboviţei; ai scăpat de serpentine, şi tot ce îţi rămâne de făcut este să răsuflii uşurat.

Din Podul Dâmboviţei, într-o intersecţie semnalizată, apucăm spre Dâmbovicioara. Este atât de paşnic şi de cald acel drum îngust. Te simţi acasă! (pentru mine, într-un fel, chiar înseamnă: „am ajuns acasă!“…) şi, pe neaşteptate, dai cu nasul de nişte stânci. Nu îţi vine a crede că tu vei urma drumul înspre dreapta, prin stâncă. Ai avea impresia că trebuie să mergi pe lângă ea şi nicidecum să treci prin mijlocul ei… După barieră (da!.. este o barieră acolo; încă nu îi cunosc rolul chiar dacă sunt de-a casei; unii ar spune că are menirea să protejeze Parcul Naţional, alţii vorbesc despre o taxă luată pentru a repara drumul; cert este că ea există)…

Vă spun un secret: dacă mergeţi în timpul săptămânii veţi găsi bariera ridicată.

Cum spuneam, după barieră, te uimesc pereţii aceia drepţi ce vor parcă să te înghită. Spaţiul dintre cele două margini este foarte îngust, acest lucru accentuând mirarea şi uimirea pe care o simţi. Cheile Dâmbovicioarei sunt un miracol şi doar sufletul îl poate cuprinde. Oricâţi ochi şi oricâte cuvinte aş avea, nu voi reuşi să vi le descriu. Trebuie să le vedeţi!

Drumul însoţeşte firul apei, iar aceşti 2-3 km de chei propriu-zise (acestea sunt Cheile Dâmbovicioarei) sunt atât de magnifici.

După ce lăsăm soldaţii de stâncă în urma noastră, continuăm drumul. Cheile nu s-au terminat aici. Ele îşi vor face apariţia şi ceva mai încolo.

Sunt câteva cărări forestiere în dreapta şi în stânga, pe ici pe colo, însă păstrăm drumul principal până în sat. La intrare, ne întâmpină două case bătrâneşti vechi, iar pe partea stângă vechiul cămin cultural, în clădirea căruia a funcţionat la un moment dat şi cabinetul medicului veterinar. Acea clădire a fost lăsată pustie şi în paragină, încercând parcă să atragă atenţia asupra pericolului ce se abate peste satele româneşti – pericolul uitării învăţăturilor şi credinţelor vechi, a tradiţiilor şi obiceiurilor, pericolul abandonării bătrânilor şi a ţăranilor adevăraţi, toate acestea fiind înlocuite de o falsă dezvoltare, un fals agroturism de masă (acest fenomen mă îngrijorează şi mă întristează pe mine – ca persoană iubitoare de frumos şi de tradiţie, dar şi ca fiinţă dependentă de trecut şi istorie, ancorată puternic în ceea ce s-a întâmplat odată…).

După bătrânul cămin cultural, pe partea stângă este o clădire nouă, mare, ce are magazin, restaurant dar şi locuri de cazare (nu vă sugerez nimic în acest sens, însă le dau ca repere pentru a recunoaşte mai uşor locurile spre care vă voi îndruma), şi imediat după ea, drumul întâlneşte o bifurcaţie. Mergând înainte vom putea admira în continuare cheile şi vom ajunge la Peştera Dâmbovicioarei, apoi la Cabana Brusturet sau putem urca în dreapta, înaintând în inima satului. Vă promit un peisaj deosebit şi aventuri şi prin această parte.

Mă întorc la chei! La bifurcaţie mergem drept înainte… După căteva case, pensiuni, magazine şi alte asemenea construcţii specifice aşezării omului cu simţ comercial, în cele mai „tranzitate“ locaţii, înaintaţi spre un alt tronson de Chei ale Dâmbovicioarei şi descoperiţi şi Peştera Dâmbovicioarei (poveşti despre ea într-o lecţie viitoare). Peisajul este unul deosebit, iar apa este ceva cam nărăvaşă în acestă porţiune; sunt câteva cascade pe cursul pârâului, însă veţi observa şi locuri în care apa iese direct din munte.

Complexul acesta de chei cuprinde şi Cheile Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă. Această bucată am vizitat-o mai rar, mult mai rar, şi, din păcate nu am avut noroc de liniştea ce te cuprinde atunci când eşti singur în acel peisaj sălbatic. La un moment dat drumul se opreşte lăsând loc unuia forestier ce duce până la cabana Brusturet. Frumoase în acel loc sunt plimbările şi dacă aveţi bucuria să aveţi puţină experienţă în căţărat sunteţi cu adevărat norocoşi.

Mare atenţie, terenul este accidentat şi dificil – nu vă aventuraţi dacă nu aveţi pregătire specială pentru aşa ceva! De asemenea vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că zona este protejată de legile specifice statutului de parc naţional şi în plus, din terenul şi pădurile de acolo, o mare parte este proprietate privată.

Să aveţi Peisaje frumoase!

S-ar putea să îţi placă şi: