Am să îmi încep aventurile de pe Drum liber cu Cheile Dâmbovicioarei. Nu știu câți dintre dumneavoastră au auzit de ele și câți le-ați văzut, însă pentru mine, și după douăzeci de ani de când le vizitez an de an, îmi par la fel de frumoase și mereu o provocare. Le-am văzut iarna, vara, primăvara, toamna, pe ploaie sau vânt, pe soare, pe zi sau noapte, dimineața sau la amiază, la prânz sau la asfințit… de fiecare dată într-un moment unic și nou.

Cheile Dâmbovicioarei

În arealul montan al Munților Piatra Craiului, de pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m), izvorăște cel mai important afluent al Dâmboviței… Dâmbovicioara, căci despre ea este vorba, străbate aproape transversal culoarul Rucăr – Bran, pe o direcție generală nord-sud, vărsându-se în Dâmbovița pe partea dreaptă a acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara.

Update: mijloacele de transport în comun (autobuz sau microbuz) spre Dâmbovicioara:

Din București autogara Militari cu autocar Lucky Tour/Montana la Câmpulung/Rucăr, și apoi microbuz către PODUL DÂMBOVIȚEI/DÂMBOVICIOARA.

Alte variante: din Pitești (autocar Lucky Tour/Montana) sau Brașov (autocar Montana/Codreanu).

Via Dâmbovicioara Turistică

Pârâul Dâmbovicioara săpând în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului, a generat un sector de chei, lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion. Aceste chei sunt de origine epigenetică, râul adâncindu-se inițial în formațiuni sedimentare mai puțin dure (gresii și conglomerate), iar mai apoi în calcare. Eroziunea la acest nivel a generat sectoarele înguste ale văilor pe care le putem admira astăzi.

Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, legând Depresiunea Dâmbovicioarei de Podul Dâmboviței, se remarcă printr-un aspect monumental ce ne prezintă pereți perfect verticali sau chiar aplecați peste albie, cu înălțimi ce uneori depășesc 200 m. La aceștia se poate observa cu ușurință stratificația calcarelor: cele jurasice – cenușii-alb-lucioase, fiind dispuse în bancuri groase, în partea inferioară, iar cele cretacice – calcarele albe, fiind așezate în plăci, pe partea superioară.

Specific rocilor calcaroase, configurația cheilor este evidențiată mai ales de relieful de suprafață, reprezentat prin turnuri, stânci ascuțite, pereții verticali – amintiți mai devreme, ei fiind în multe locuri surplombați, dar și de relieful carstic subteran, reprezentat mai ales prin peșteri (în bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc aproximativ 50 de peșteri, printre cele mai importante fiind: Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului și Peștera Labirintului).

Aspectele de amănunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotiș, care coboară din micile culoare nivale, situate în partea superioară a versanților până în apropierea talvegului, dar și de mici polițe structurale sau de un bogat microrelief rezidual.

Puțin mai în amonte, la confluența cu Valea Muierii, râul taie o cheie îngustă și aproape inaccesibilă, cursul acestuia spre vale fiind presărat cu o succesiune de cascade.

Mai în amonte de acestea, La Gâlgoaie – un pasaj cu totul deosebit, apa iese tumultuos din pieptul de calcar al unui perete, vărsându-se imediat în Dâmbovicioara.

Dincolo de Gâlgoaie, încep Cheile Brusturetului – un complex carstic mai puțin spectaculos, alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă.

Întreg complexul de chei din care fac parte și Cheile Dâmbovicioarei, este unul din cele mai mari din România. Acest complex este axat pe râul Dâmbovița și afluenții săi, însumând peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km. Cheile Dâmbovicioarei sunt o componentă înesemnată a acestuia și sunt incluse în arealul protejat de Parcul Național „Piatra Craiului“.

Pentru aceste informații, am folosit ca sursă tehnică, pagina web a comunei Dâmbovicioara și pagina oficială a Parcului Național „Piatra Craiului“: dambovicioara.com si pcrai.ro.

Cheile mele, acelea despre care vreau să vă vorbesc, nu pomenesc nici de complexul de chei, nici de pereții de calcare, nici de successiunea de cascade, nici de relieful carstic sau alți termeni complicați. Ele vor vorbesc doar despre ceea ce vede ochiul unui om obișnuit, simplu, care trăiește sentimente speciale atunci când are în fața lui o creație a naturii.

Cum spuneam la începutul articolului, trec des printre cele două șiruri de stâncă. Ori că pornești dinspre Pitești, ori dinspre Brașov, partea pe care intri pe Cheile Dâmbovicioarei este aceeași: dinspre Podul Dâmboviței (comuna Dâmbovicioara, județul Argeș). Calea de acces este culoarul Rucăr – Bran, pe drumul național 73 (DN73).
Harta completă a culoarului Rucăr – Bran este aici.

Călătoria mea începe în Brașov și se sfârșește în Dâmbovicioara (doar de două ori, în toată viața mea, am avut bucuria să parcurg drumul și dinspre Pitești) și aproape niciodată nu sunt singură. Plimbările, excursiile, drumețiile, călătoriile sunt mult mai plăcute în compania cuiva drag.

Lăsăm orașul în urmă, trecem prin comunele și orășelele brașovene (Cristian, Râșnov, Tohanu Nou) și ajungem în Bran (cunoașteți Branul nu-i așa? poate într-o altă aventură vă voi vorbi și despre Bran – în alt fel decât un loc aglomerat, plin de turiști). Începem să urcăm prin frumoasele sate brănene (Moieciu, Fundata) iar ochii ne fug bezmetici ba spre case, curți și grădini, ba spre peisajul amețitor al orizontului, spre crestele munților sau spre cerul albastru.

Din Fundata, începem să coborâm spre zona rucăreană. Întregul drum șerpuiște când în dreapta, când în stânga, vrând parcă să nu îți lase clipa aceea în care să imortalizezi, în gând, ultimul tablou zărit. Ai mereu o senzație copleșitoare. Mi-au trebuit multe drumuri și multă răbdare să înțeleg că nu voi reuși să cuprind totul dintr-o singură dată… În cele din urmă am învățat: azi admir copacii, plantele și animalele, data viitoare cerul, la următorul drum înălțimile și prăpastiile, următorul îl voi rezerva satelor și întotdeauna voi lăsa munților acele călătorii în care sufletul meu hoinar și rătăcitor este suficient de sensibil să le înțeleagă măreția. Acum, după atâția ani, le mai și combin (înțelegeți voi…).

Când însă ai crede că ești istovit, la capătul puterilor, ajungi în Podul Dâmboviței; ai scăpat de serpentine, și tot ce îți rămâne de făcut este să răsuflii ușurat.

Din Podul Dâmboviței, într-o intersecție semnalizată, apucăm spre Dâmbovicioara. Este atât de pașnic și de cald acel drum îngust. Te simți acasă! (pentru mine, într-un fel, chiar înseamnă: „am ajuns acasă!“…) și, pe neașteptate, dai cu nasul de niște stânci. Nu îți vine a crede că tu vei urma drumul înspre dreapta, prin stâncă. Ai avea impresia că trebuie să mergi pe lângă ea și nicidecum să treci prin mijlocul ei… După barieră (da!.. este o barieră acolo; încă nu îi cunosc rolul chiar dacă sunt de-a casei; unii ar spune că are menirea să protejeze Parcul Național, alții vorbesc despre o taxă luată pentru a repara drumul; cert este că ea există)…

Vă spun un secret: dacă mergeți în timpul săptămânii veți găsi bariera ridicată.

Cum spuneam, după barieră, te uimesc pereții aceia drepți ce vor parcă să te înghită. Spațiul dintre cele două margini este foarte îngust, acest lucru accentuând mirarea și uimirea pe care o simți. Cheile Dâmbovicioarei sunt un miracol și doar sufletul îl poate cuprinde. Oricâți ochi și oricâte cuvinte aș avea, nu voi reuși să vi le descriu. Trebuie să le vedeți!

Drumul însoțește firul apei, iar acești 2-3 km de chei propriu-zise (acestea sunt Cheile Dâmbovicioarei) sunt atât de magnifici.

După ce lăsăm soldații de stâncă în urma noastră, continuăm drumul. Cheile nu s-au terminat aici. Ele își vor face apariția și ceva mai încolo.

Sunt câteva cărări forestiere în dreapta și în stânga, pe ici pe colo, însă păstrăm drumul principal până în sat. La intrare, ne întâmpină două case bătrânești vechi, iar pe partea stângă vechiul cămin cultural, în clădirea căruia a funcționat la un moment dat și cabinetul medicului veterinar. Acea clădire a fost lăsată pustie și în paragină, încercând parcă să atragă atenția asupra pericolului ce se abate peste satele românești – pericolul uitării învățăturilor și credințelor vechi, a tradițiilor și obiceiurilor, pericolul abandonării bătrânilor și a țăranilor adevărați, toate acestea fiind înlocuite de o falsă dezvoltare, un fals agroturism de masă (acest fenomen mă îngrijorează și mă întristează pe mine – ca persoană iubitoare de frumos și de tradiție, dar și ca ființă dependentă de trecut și istorie, ancorată puternic în ceea ce s-a întâmplat odată…).

După bătrânul cămin cultural, pe partea stângă este o clădire nouă, mare, ce are magazin, restaurant dar și locuri de cazare (nu vă sugerez nimic în acest sens, însă le dau ca repere pentru a recunoaște mai ușor locurile spre care vă voi îndruma), și imediat după ea, drumul întâlnește o bifurcație. Mergând înainte vom putea admira în continuare cheile și vom ajunge la Peștera Dâmbovicioarei, apoi la Cabana Brusturet sau putem urca în dreapta, înaintând în inima satului. Vă promit un peisaj deosebit și aventuri și prin această parte.

Mă întorc la chei! La bifurcație mergem drept înainte… După căteva case, pensiuni, magazine și alte asemenea construcții specifice așezării omului cu simț comercial, în cele mai „tranzitate“ locații, înaintați spre un alt tronson de Chei ale Dâmbovicioarei și descoperiți și Peștera Dâmbovicioarei (povești despre ea într-o lecție viitoare). Peisajul este unul deosebit, iar apa este ceva cam nărăvașă în acestă porțiune; sunt câteva cascade pe cursul pârâului, însă veți observa și locuri în care apa iese direct din munte.

Complexul acesta de chei cuprinde și Cheile Brusturetului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă. Această bucată am vizitat-o mai rar, mult mai rar, și, din păcate nu am avut noroc de liniștea ce te cuprinde atunci când ești singur în acel peisaj sălbatic. La un moment dat drumul se oprește lăsând loc unuia forestier ce duce până la cabana Brusturet. Frumoase în acel loc sunt plimbările și dacă aveți bucuria să aveți puțină experiență în cățărat sunteți cu adevărat norocoși.

Mare atenție, terenul este accidentat și dificil – nu vă aventurați dacă nu aveți pregătire specială pentru așa ceva! De asemenea vreau să vă aduc la cunoștință faptul că zona este protejată de legile specifice statutului de parc național și în plus, din terenul și pădurile de acolo, o mare parte este proprietate privată.

Să aveți Peisaje frumoase!

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)