Capitala pitorească a Bucovinei de Nord, Cernăuți, situat pe frumoasele coline ale Carpaților parcă s-a pierdut în negura timpului. Iar odată cu anii ce se aștern se pierde și orice urmă a neamului românesc. Ne leagă sute, mii de ani de istorie și ne despart doar 30 de kilometri, însă se pare că această distanță infimă își pune mai mult amprenta pe destinul românilor de peste graniță. În perioada sărbătorilor de iarnă am mers să descopăr România de dincolo de graniță. Chiar dacă nu am găsit prea multe urme ale neamului nostru, această excursie de recunoaștere mi-a umplut sufletul de bucurie.
În caz că te hotărăști să vizitezi aceste ținuturi ți-aș recomandă să nu ratezi cea mai importantă atracție turistică, Universitatea din Cernăuți. Ai ce vedea și auzi, dar aici chiar poți opta pentru un ghid vorbitor de română (deci te simți ca acasă :) ). În rest limba română nu prea o vei auzi, chiar și limba rusă nu este foarte vorbită. Marea majoritate vorbesc limba ucraineană, iar la întrebările mele adresate în limba rusă tot în ucraineană mi-au răspuns. Pe ici colo mai auzi și grai românesc, șoptit… dar autentic.
Începutul acestui oraș este consemnat în hrisovul lui Alexandru cel Bun. În anul 1408 Alexandru cel Bun menționa în actele cancelariei domnești numele orașului Cernăuți, alături de Iași. Copia o poți vedea chiar în piața centrală (Piața Unirii de cândva). Ironia face ca lângă acest hrisov este ridicată statuia lui Taras Șevcenko (poet ucrainean). Pe timpuri în această piață era ridicat Monumentul Unirii. Astăzi, din dorința de-a da uitării tot ce mai este românesc pe aceste meleaguri s-a ridicat mândra statuie a poetului ucrainean, care încearcă să ascundă (la figurat cât și la propriu) istoria României. Iar acest lucru l-am găsit cu tristețe și în alte locuri. Când ajungi în Bucovina de Nord, vorbește românește cu oamenii, să își aducă aminte de limba grăită din moși strămoși pe acele meleaguri.
Merită să faci și o plimbare pe ulița domnească, numită acum Olga Kobyleanska. În cinstea acestei scriitoare născută la Gura Humorului a fost numit nu doar bulevardul, ci și Teatrul Muzical – Dramatic. Bulevardul pietonal este mărginit de casa elegante, de cafenele și restaurante luxoase. A fost și a rămas un loc numai bun pentru promenade.
Ca în orice oraș românesc nu lipsesc bisericile, unele dintre ele au o istorie strâns legată de România. Prefer să încep turul bisericilor cu Biserica Armenească, deoarece din punct de vedere arhitectural m-a impresionat cel mai mult.
A fost construită în 1869 – 1875 de arhitectul J. Hlavka (cel care a proiectat și Universitatea din Cernăuți). Biserică se remarcă de la depărtare, măreția și culoarea sa cărămizie nu te lasă să treci pur și simplu pe lângă ea. Combinația de stiluri arhitecturale, bizantin, gotic, roman și rafinamentul acestei lucrări impresionează orice vizitator. Astăzi aici funcționează sala de orgă a Filarmonicii, iar în unele seri se pot audio concerte de orgă. Cum ar fi ca de aici să răsune iarăși Rapsodia I Română?
Mai jos de strada Armenească se afla Catedrala Sfântul Nicolae, numită și „Biserica beată” din cauza turlelor sale încrucișate. Această biserică este una dintre puținele biserici care au funcționat și în perioada sovietică. În interiorul bisericii am găsit și câteva informații în limba română referitoare la întemeierea bisericii. Este zidită în anul 1939 pe timpul domniei lui Regele Carol al II-lea al României din râvna Mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului și Maramureșului. Această biserică este aproape o copie a bisericii mănăstirii Curtea de Argeș. Acest lucru se explică prin faptul că mitropolitul a stat o perioadă la Argeș, astfel când a ajuns la Cernăuți a cerut să fie schimbat planul bisericii introducând elemente arhitectonice argeșene. Așa a rezultat un lăcaș care îmbină stilul neobrâncovinesc și elemente ale Renașterii italiene.
Biserica Ortodoxă română din Cernăuți este masiva, cu două turnuri clopotniță, cu două cupole imense, rotunde, înalte, terminate cu turnuri circulare, construită timp de 8 ani cu ajutorul credincioșilor și cu banii proveniți din daniile mănăstirilor. Cândva pe frontul fațadei principale de la intrare erau inscripționate următoarele cuvinte în limba română: „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu. A D 1844”. Între timp aceste inscripții au dispărut, la ultima renovare au fost date jos și uitate pe undeva. Merită să vezi și interiorul, deoarece mai sunt păstrate picturile murale și frescele din secolul al IX-lea. Culoarea aceasta roz bombom din punctul meu de vedere nu e tocmai potrivită pentru un lăcaș de cult… sau poata da, tu ce zici?
Continuând plimbarea, mai pe înserate am ajuns și în Piața Turcească. Zona a fost renovată în anul 2008, atunci când Cernăuțiul a sărbătorit 600 de ani de la atestare. Au fost scoase la iveală ruinele medievale, a fost amenajat un ceas de flori. S-a creat astfel un loc bun pentru relaxare după o zi de muncă. Mie mi-a atras atenția bicicleta de fier, numită „uitatul Gulliver” (забытый Гулливером). E interesantă atât ideea, cât și numele :)
Dacă dorești o plimbare romantică atunci îți recomand Parcul Central Șevcenko. Aici vin majoritatea îndrăgostiților, podul fiind plin de lăcățele și destine unite. Ba mai mult, este chiar și un leagăn care simbolizează dragostea. EA TEBEA KOHAIU (tr. „Te iubesc”) e scris cu litere de „aur” pe spătarul lui. Nu-i așa că e frumoasă declarația?
Plimbându-mă prin Cernăuții lui Eminescu am ajuns și la casa lui Aron Pumnul. Aici a fost găzduit poetul în perioada studiilor sale la Cernăuți. Astăzi e o casă aproape părăsită, situată pe strada Aron Pumnul, nr. 19. Eu am găsit-o destul de greu, poate și din cauza întunericului care se lăsase, dar oricum nu există nici un indicator prin zonă și nici oamenii locului nu știu prea multe despre această casă ca să-ți ofere indicații. Doar bustul poetului mai amintește de vremurile când acesta se îngrijea de biblioteca lui Aron Pumnul.
Aproape de centru găsești și una dintre școlile la care a studiat poetul. Clădirea Ober – Gymnasium este școala în care Mihai Eminescu a studiat în perioada anilor 1860 – 1863. Aici poetul asculta vrăjit lecțiile profesorului Aron Pumnul. Multe locuri încă poartă astăzi umbra adolescentului Mihai Eminescu, dar se pare că vremea nu ține cu noi și sunt date uitării.
Așa arata Cernăuțiul în perioada sărbătorilor de iarnă:
În anul 1775 populația era constituită din 99% români, astăzi rar mai auzi vorbă românească. Doar cei care au vizitat acele locuri pot înțelege drama neamului nostru. Orașul românesc de altă dată astăzi e plin de lucruri străine, de oameni care nu-i cunosc istoria, de obiceiuri noi împrumutate și date uitării cele strămoșești. Doare tot ce se petrece acolo, dar cel mai tare doare că românii de acolo își vorbesc limba doar în șoaptă…
Câteva crâmpeie din viața unui oraș, cândva românesc. Mergi, vezi, vorbește românește!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
„În anul 1775 populația era constituită din 99% români, astăzi rar mai auzi vorbă românească”
99%? Cred ca ales acest procentaj din burta.