Este cel mai mare ou de acest gen din lume, dar nu vă spun eu unde este, ci trebuie să ghiciţi locaţia. Bine ar fi să nu trişaţi :p

Sunt şanse chiar să fi fost acolo şi nu poţi uita unde se găseşte un monstru de ou ca acesta.

Oare ce pasăre l-o fi făcut? Hmm… bine ar fi fost să îmi plăcă mai mult biologia la şcoală.

Fotografie de Dumitriţa, căreia îi mulţumesc!

Conform tradiţiei (da, ne facem şi noi tradiţii), comentariile vor fi aprobate pentru toată lumea (da, am scris corect aici) la sfârşitul zilei!

Articole asemănătoare:

1. »  Recunoaşte locaţia: trenule maşină mică, made in Romania
2. »  Recunoaşte locaţia: un mic colţ de rai
3. »  Mic test – Recunoaşte locaţia

Termenul limită propus pentru afişarea câştigătorilor: vineri 23 iulie 2010, ora 14.00

De la amica Laura ştiu că în ultima săptămână din iulie se desfăşoară la Băile Govora festivalul “Florile Govorei”. Pe lângă partea muzicală, festivalul va conţine şi ateliere de olărit, ateliere de meşteşugărit, de gătit în aer liber şi alte atracţii care vor să aducă un plus de valoare Băilor Govora. În premieră “scăpăm” o informaţie nouă: va fi şi o expoziţie cu fotografii 3D despre satul românesc. Foarte faină ideea, tare aş vrea să o văd!

Concurs
Totodată lansăm un mic concurs împreună cu Primăria Govora care are ca premiu un pachet de cazare (cameră dublă) şi masă timp de o săptămână într-unul dintre hotelurile SC Băile Govora SA pentru cea mai apreciată compoziţie. După cum v-aţi prins, societatea de mai sus (prin intermediul domnului director, Mihai Handolescu) e sponsorul concursului. Câştigătorul sau câştigătoarea va fi ales/aleasă de un juriu format din domnul primar (profesor de formatie), un jurnalist, un reprezentant al unei societăţi de turism, un oficial din partea Ministerului Turismului, un reprezentant de-al sponsorului şi cu mine. Ni s-a promis că dacă sunt mai multe lucrări excelente, e posibil să fie suplimentat premiul, aşa că citiţi mai jos şi participaţi!

Cum particip la concurs?
Scopul concursului este de a vă da drumul imaginaţiei în crearea de poveşti despre Govora. Scrie pe blogul sau pe site-ul tău o poveste pe tema “Govora – staţiunea fără vârstă” ce conţine text cu poze, doar text sau doar poze. Dacă pozele vin şi cu un comentariu pe marginea lor e şi mai bine, povestea poate fi comică, poliţistă, de dragoste sau de orice fel. Lăsăm conţinutul la alegerea voastră. Ideea din spate este crearea de conţinut creativ şi pozitiv despre Govora şi publicarea lui pe internet. Singura regulă este ca articolul vostru să conţină un link spre acest articol, pentru a vă putea contoriza. Dacă vedeţi că la comentarii nu apare şi link-ul spre articolul vostru (ca pingback-trackback), adăugaţi un comentariu cu linkul spre articolul dumneavoastră. Sunt sigur că vă descurcaţi!
Editare ulterioară:

Nu ai blog ori site? Foarte uşor îţi faci unul pe wordpress.com sau blogspot.com. Dacă chiar nu reuşeşti, atunci pune creaţia ta ca şi comentariu, la acest articol.

Deadline: miercuri 21 iulie 2010, pana la ora 23:59 inclusiv.

Important: fii pe ochii pe drumliber.ro pentru a vedea dacă ai câştigat. Fii pe fază şi asigură-te că avem cum să dăm de tine şi să îţi trimitem premiul. Verifică-ţi emailul cel puţin o dată pe zi (inclusiv label-uri Spam în caz de filtrare greşită).

Important: premiul poate fi transferat unei alte persoane! Dacă cumva nu poţi merge să beneficiezi de premiu sau vrei să îl faci cadou altcuiva, ne vei anunţa şi îţi zicem cum poţi să îl transferi acelei persoane.

Govora

Conform Wikipedia, numele Govora vine ori din dialectul traco-dac şi se presupune că vine ori din limba dacă, însemnând adâncitură, vale cu multe izvoare, ori din slavă, prin derivarea slavului găvariti (a vorbi, a spune). Staţiunea Govora este una dintre cele 34 de staţiuni balneoclimaterice din ţara noastră (conform Wikipedia) şi a fost remarcată după ce un sătean, Gheorghe Ciurea, descoperă în urma unei săpături că izvorul lui scoate petrol şi apă sărată (1876). Până să devină oficial staţiune (în 1910), Govora oferea un singur stabiliment pentru tratament, în cadrul mănăstirii Govora, unde apa era cărată cu carul, în butoaie.

Vorba “la Govora închiriezi soarele cu ora” s-a răspândit după inaugurarea locaţiei ca şi staţiune, la darea în folosinţă a primului hotel, Palace. Una dintre condiţiile de proiectare a lui a fost ca fiecare cameră să aibă soare cel puţin o oră pe zi. Acesta cuprindea şi o bază completă de tratament, avea centrală pentru încălzirea apei.

Până în 1950 zona cunoaşte o frumoasă dezvoltare şi devenind suficient de mare, comuna a primit statutul de oraş.

Astăzi staţiunea Govora aşteaptă o rază de soare, iar cei care se ocupă de turismul local şi din judeţul Vâlcea vor să o readucă la lumină. Acesta e şi scopul nostru, să avem încă o locaţie care poată să ofere câteva ore de calitate sau un sejur interesant celor care îi calcă graniţele.

Una dintre atracţiile zonei este mănăstirea Govora, aflată la 6 kilometri de staţiune. Ea dăinuie din secolul XV şi a fost întemeiată se pare de Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş). La mănăstire a fost instalat pe vremea lui Matei Basarab al doilea tipar din Ţara Românească şi cu el a fost făcută prima lucrare tipărită în limba română, Pravila de la Govora. Lucrarea cuprindea o culegere de legi bisericeşti şi laice traduse de călugărul Moxalie de la mănăstirea Bistriţa (Vâlcea).

Locurile vâlcene sunt destul de puţin umblate şi sper să se schimbe acest lucru deoarece judeţul oferă multe de văzut, dar prea puţine sunt cunoscute. drumliber.ro va încerca să vă prezinte câteva dintre atracţiile judeţului în săptămânile următoare. Până atunci, drum bun şi liber!

Articole asemănătoare:

1. »  Caştigătorul concursului Govora – O staţiune vără vârstă
2. »  Scrie România – Dobrogea prin ochii câştigătorilor la concurs
3. »  Concurs – Scrie România – câştigă un weekend şi multe locuri de văzut în Dobrogea

Sâmbăta aceasta avem ocazia să îl revedem în acţiune pe străzile timişorene, pe traseul Piaţa Libertăţii – Prefectură. Va fi tras de doi armasari aduşi de la herghelia de la Izvin şi va funcţiona începând cu orele 14, iar pentru a se elibera liniile, traseul tramvaielor normale va fi deviat între Piaţa 700 şi Piaţa Traian.

Timp de mai bine de un an a fost expus în Piaţa Libertăţii un tramvai tras de cai, restaurat recent la Viena, iar acum se va şi plimba pe liniile oraşului.

Cum ar suna ca acest mic eveniment să fie făcut cel puţin o dată pe an?

Articole asemănătoare:

1. »  Timişoara – Keep It Verde
2. »  Timişoara în ceaţă
3. »  Traseul sudului – Timişoara – Craiova – Caracal – Alexandria

Localizare:
Ca să ajungem la Jurilovca cu plecare din Constanţa am mers spre nord, şi aveam de ales între cele 2 variante care se vor uni:

Noi am ales pe prima rută, apoi am mers prin Baia – Babadag – Enisala (Heracleea).

De acolo apare partea interesantă, mai sunt 8 kilometri până la Jurilovca. Veţi avea un drum superb, nou-nouţ, cu o singura excepţie: undeva la mijloc sunt 3 kilometri neasfaltalţi (în martie), pe care noi i-am parcurs pe un drum de pământ paralel cu cel asfaltat (dar încă în lucru şi plin de tranşee). După cei 3 kilometri cu mici aventuri, a reînceput valsul pe şosea, nu vă zic viteza cu care mergeam, dar să zicem că am ajuns repede la Jurilovca

În total, Constanţa – Jurilovca pe drumul nostru a însemnat cam 120 km.

După ce te înveţi cu drumul superb până în sat, dacă mergi spre port, la un moment dat se termină visul şi intri pe un drum obişnuit. Un tip cu maşina lui tunată şi gălăgioasă dădea ture, deşi noi nu am înţeles ce altceva ar vrea să transmită, în afară de faptul că vrea să îşi strice maşina prin gropi.

Apropierea de port parcă deschidea o altă lume. Biserica, cred că era Ortodoxă, nu semăna cu bisericile din alte zone. Soarele era foarte plăcut şi ne îmbia la pierdut vremea prin portul tulcean.

Ce îmi place foarte mult la Jurilovca:

• poti lua peşte proaspăt (mai proaspăt de-atât nu veţi avea decât de la crescătorii) ieftin dacă ajungi în prima parte a zilei (noi am luat cu 10 lei kilogramul de şalău)
• aşezarea satului chiar în Deltă, lângă lacul Razim
• bărcile aşezate ispititor una lângă cealaltă
• pescarii care vin agale de la peşte

Am făcut câteva poze la Jurilovca şi am intrat în vorbă cu localnicii. Aici se vorbeşte atât limba română, cât şi un dialect de ucraineană. Mie lipovenii, mai rumeni în obraji cum erau, îmi păreau să fie foarte primitori.

Cum veniserăm pentru cetate, am întors maşina şi am făcut dreapta la indicatorul care zicea că în 7 kilometri e cetatea Argamum.
7 kilometri rapizi pe drum asfaltat proaspăt ne-au dus la parcarea unde e punctul final pentru maşini. De aici faceţi pe jos cam 20 de minute spre cetate.

“Drumul pe jos face piciorul frumos” se zice, dar în cazul nostru face ochii mari, de plăcere. Nu în fiecare zi vezi case acoperite cu stuf şi te apropii de o faleză în Delta Dunării. Imaginaţi-vă un mal înalt de 50 de metri, tăiat brusc şi jos ai valuri. Valuri de apă dulce, fiindcă lacul Razim e cel care are grijă de acele locuri.

Cetatea Argamum

Orgame este numele grecesc dat localităţii antice de pe teritoriul României care îţi dispută cu Histria titlul de cea mai veche localitate atestată documentar. S-au găsit înscrisuri de la Hecateu din Milet (sfârşitul sec. VI î.Hr.): “Orgame – oraş lânga Istru”. Cunoscută sub numele de Argamum în epoca romană, a fost localizată la Capul Dolosman de Vasile Pârvan (1916).

Locuirea greceasca este urmata de cea romana (sec. I-VI), devenind ca denumire Argamum. După cercetări arheologice s-au pus în valoare porţiuni din zidurile de incintă, mai multe basilici şi clădiri din oraş (4 bazilici paleocreştine, cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul pontic (jumatatea sec. VII î.Hr.)). Chiar şi aşa, cea mai mare parte din cetate se află sub pământ, situl arheologic având o suprafaţă totală de aproape o sută de hectare.

Din situl arheologic de la Argamum au fost scoase la iveală vestigii unicat: monede folosite la schimb, vârfuri de săgeată din bronz, delfinaşi olbieni (vezi mai jos), lingouri de bronz sub formă de mamifere marine.

Despre delfinii Olbieni puteţi afla mai multe aici:

Un pas înainte spre apariţia monedei a reprezentat emisiunea de mici delfini de bronz, puşi în circulaţie de oraşul Olbia. La început aceşti delfini nu au purtat nici o legendă, însă mai târziu ei au fost marcaţi, se pare, cu iniţiala magistratului oraşului. Greutatea lor variază între 1,40 şi 3,50 g. Cercetările au arătat că aceste piese circulă într-o altă arie decât cea a vârfurilor de săgeţi şi din punct de vedere cronologic existând un decalaj între cele două semne monetare, ”delfinaşii” sau “peştişorii” fiind ceva mai recenţi. Apariţia lor este legată tot de aceiaşi emigranţi ionieni amintiţi care au adus cu ei şi cultul lui Apollo Delphinios, ca şi cel al lui Apollo Tămăduitorul, de altfel. Ultimul cult poate fi pus în relaţiile cu vârfurile de săgeţi, cât şi delfinaşii nu îndeplineau numai un rol economic, ci includeau şi un adânc sens magico-religios.

Mergeţi în cetate, mergeţi în lateralul ei, pe faleză. Staţi la soare pe iarba moale şi absorbiţi din frumuseţea locului.

După ce am fost la Jurilovca şi la cetatea Argamum, acum pot să o recomand cu căldură oricui. Este cu siguranţă un loc cu care ne putem lăuda. Câte oraşe de acum 2600 de ani sunt în România şi în lume?

Fac un studiu personal: sunt curios câţi dintre cei care citesc articolul au văzut cetatea. Vă rog să răspundeţi mai jos, la comentarii, şi să spuneţi şi cum vi s-a părut vizita. Mulţumesc.

La Scrie România am petrecut împreună cu Elena şi Răzvan 3 zile superbe în Dobrogea şi am beneficiat de cazare la Constanta.

Dacă ai un blog de călătorie/turism, nu rata următoarele ediţii!

Articole asemănătoare:

1. »  Cetatea Rupea
2. »  Cetatea Capidava – aşezarea de la cotitură
3. »  Cetatea Histria. Muzeul Histria. Primul oraş din România.

Iată cele 2 căi de acces pe care puteţi ajunge la Histria (Constanţa – Năvodari – Corbu – Săcele – Histria sau Constanţa – Ovidiu – Cogealac – Nuntaşi – Histria):

Numele îi vine de la Istria – Istros, numele grecesc al Dunării şi e localizat pe malul lacului Sinoe. A fost construit după modelul antic des folosit în acea perioadă, cu 2 spaţii distincte: acropolă şi aşezarea civilă, fiecare protejată de un zid de apărare propriu.

Muzeul Histria

O să remarci la intrare plăcuţa care anunţă că Histria face parte din Patrimoniul European din anul 2007. Prin faptul că este un simbol al civilizaţiilor trecute foarte vechi cred că merită măcar acest titlu, iar noi ar trebui să profităm de el mult mai mult decât facem acum.

La prima vedere muzeul se arată modern şi bine aranjat, părere pe care ne-am păstrat-o şi după intrare. Vei vedea multe obiecte care au contribuit la pagina de istorie scrisă după descoperirea cetăţii. Evenimentele din acele vremuri sunt cuprinse în acest muzeu, iar dacă faci şi tu ce am făcut noi, să intri în vorbă cu ghidul şi să îl întrebi, îi vei deschide apetitul de a-şi prezenta tot ce ştie despre trecutul nostru.
Domnul ghid a fost de nepreţuit în a înţelege cursul istoriei şi a obiectelor din muzeu.

Fără el, această bucată de piatră ar fi rămas fără sens, dar aşa am aflat că este una dintre cele mai importante exponate ale muzeului, ea cuprinde sfatul bătrânilor din cetate. Se pare că nici alţii nu i-au înţeles importanţa în momentul în care l-au folosit ca prag la poarta cetăţii

Pe lângă multitudinea de obiecte din vremea cetăţii greceşti, iar mai apoi romane, muzeul strânge şi obiecte mult mai vechi, din aceeaşi zonă, cum sunt câteva obiecte aparţinătoare culturii Hamangia (mileniul 5 î.Hr.).

Amforele, coloanele, statuile, obiectele personale antice, pietre de mormânt, fresce, etc. sunt bucăţi din trecutul nostru şi merită măcar văzute o dată.

O metodă e să treci pe acolo ca gâsca prin apă, să parcurgi totul în grabă şi să nu înţelegi nimic.
În schimb, eu îţi recomand cu căldură să calci pragul muzeului şi să îl provoci pe domnul ghid să îţi explice tot ce vei întâlni acolo! Eu cred că vei pleca încântat din frumosul muzeu.

Dacă eşti dornic de o mai bună cunoaştere a trecutului nostru şi a evoluţiei, vei putea vedea inclusiv trecerea de la incinerare la îngroparea morţilor, schimbarea credinţei politeiste în una monoteistă, etc.

Muzeul de la Histria cuprinde mii de exponate din toate perioadele evolutiei cetătii de la secolul VII î.Hr. până la distrugerea ei în secolul VII d.Hr., dar şi câteva exponate mult mai vechi, din mileniul 5 i.Hr.. Merită văzut!!

O prezentare deosebită a fost realizată de GrooveHour poate fi downloadată de aici. Are 105 MB, dar merită văzută. Am aflat de ea de la Constanţa blog.

La recomandarea GrooveHour vă punem la dispoziţie încă un document: Biserica Sf. Nicolae din Istria.

Coloanele ce însoţeau căile de acces trebuie că dădeau un puternit sentiment de măreţie. Iată câteva poze de la cetate:

Vezi toate fotografiile de la Histria în albumul foto.

Articole asemănătoare:

1. »  3 poze de iarnă la muzeul de locomotive cu aburi din Reşiţa
2. »  Cetatea Argamum (Orgame) cetatea de lângă lipovenii din Jurilovca
3. »  Resita, prima locomotiva cu aburi si primul centru industrial din Romania

Cuprind în acest articol 2 mănăstiri vizitate, una la care nu am avut acces şi una întâmplător găsită în calea noastră. Pun în final o listă mai lungă cu lăcaşuri de cult pentru cei interesaţi de turismul în spaţiul religios din Dobrogea.

Era ziua întâi a plimbărilor (la care poţi avea acces gratuit dacă unul dintre cei 2 câştigători ai concursului) noastre şi porneam la drum.

0: Până să ajungem la Tropaeum Traiani / Adamclisi, găsim un indicator spre mănăstirea Sf. Ştefan. Semnul ne duce pe un drum de ţară iar după 400 de metri găsim locul indicat, o liniştită mănăstire de lemn. Mie îmi aducea aminte de ce văzusem în Maramureş la Bârsana şi Săpânţa. Găsesc interesantă notaţia Vaskapu de pe unul dintre clopotele bisericii (înseamnă “arc de fier” sau “poartă de fier” şi este numele celui mai înalt arc stâncos din Ungaria).

1. Peştera Sfântului Andrei şi mănăstirea cu acelaşi nume
Localizare: Ca să ajungi în zona deluroasă din Sud Vestul Dobrogei porneşti pe drumul Constanţa – Basarabi (Murfatlar) – Cobadin – Adamclisi – Ion Corvin. Nu te opreşti şi mergi înainte spre Ostrov, iar la puţin timp după ce ai trecut de Ion Corvin găseşti indicatoare care te trimit la stânga către peştera Sfântului Andrei. Urmează acel drum lung de 4 kilometri şi ai ajuns la destinaţie.

Drumul: după ce am ieşit din Constanţa, cu o singură excepţie de câţiva kilometri (în Ion Corvin şi după comună) tot drumul este foarte bun sau cel puţin decent, noi “alergând” cu mai mult de 100 km/h; mergi cu încredere, nu o să îţi rupi maşina.

Legenda spune că această grotă a fost aleasă acum mulţi ani de către Apostolul Andrei pentru rugăciune, iar patul scobit în piatră era locul unde se odihnea. Cum Sf. Andrei este cel care a creştinat această parte a Europei în călătoriile lui prin Sciţia, acest loc este adânc marcat pe harta locurilor sfinte din România.

Uitat de lume pe vremea turcilor, a fost descoperit de un avocat (Jean Dinu) în 1918 şi după ce a fost curăţat locul, a construit şi câteva chilii. În 1943 avea să fie sfinţit şi iarăşi uitat până în 1990.

Lăcaşul a fost înviat şi acum cuprinde 3 biserici, cea mică având şi moaşte ale Sfântului Andrei (o părticică din degetul apostolului primită de la Mitropolia Trifiliei, Grecia). Moştele sunt în mijlocul unei cruci care pe laturi conţine alte moaşte de la sfinţii Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, sfinţii martiri de la Niculiţel, Epictet preotul şi Astion monahul.

Observaţi în poze autocarul cu turişti cu care aveam să ne mai întâlnim în acea zi pe drum, dar şi Q7-le ce trecuse cu multă evlavie de indicatorul opţional cu semnificaţia “Accesul interzis”.

2. Mănăstirea Dervent şi crucea de piatră, ninse în martie

Localizare: drumul Constanţa – Ostrov, comuna Lipniţa, satul Galiţa. Cu bucurie vei vedea podgorii nou înfiinţate pe drum atât pe drepta, cât şi pe stânga şoselei.

“Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească, ci creşte natural din pământ.”

Prima mănăstirea din acel loc datează de prin secolul IX şi a fost distrusă de triburile de pecenegi în 1036. Prezentul lăcaş de cult a fost construit în perioada 1929-1936 lângă un cimitir creştin, iar biserica mănăstirii are formă de cruce.

2 cruci de piatră sunt cuprinse în legende: cea de afară, veche se pare de prin secolul XVII, vindecă animalele bolnave care dorm lângă ea, iar cea din capelă vindecă oamenii bolnavi care îi dorm alături.

Vei găsi interesante sculpturile omniprezente în incinta mănăstirii. Ai putea zice că eşti într-o tabără permanentă de sculptură, nu într-un lăcaş de cult.

Aproape de mănăstire este un izvor (ultima poză) pe care unii îl numesc Izvorul Tămăduirii. Că vindecă ori ba, nu ştiu, dar apa e bună.

Dezamăgire personală – bisericuţele de cretă de la Basarabi
Atât în oraş, cât şi la ieşirea din Constanţa am vazut indicatoarele turistice cu aceste bisericuţe. Ele se află pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, după ce treci de podul de la Basarabi. Cu cât eşti mai aproape de ele, cu atât mai departe eşti, că indicatoare lipsesc cu desăvârşire. Mai târziu aveam să aflăm de ce.

Unicat în România (seamănă cu cele săpate în piatră în Siria şi Cappadocia), este şi unul dintre cele mai fascinante situri arheologice de pe teritoriul ţării. Un complex labirint săpat în dealul de cretă (dealului Tibisirul, în imediata apropiere a Marelui Val de Piatră) în secolele X-XI format din 6 bisericuţe şi capele, numeroase chilii şi galerii, a fost descoperit întâmplător de muncitorii de la carieră în 1957.

Conform cercetătorilor, ar putea fi locul unde a existat prima biserică a unei mănăstiri din România. O inscripţie din naosul bisericii B4 conţine textul “leat 6500″, adică anul 992.

Din cauza degradării continue şi a lipsei fondurilor pentru a o întreţine, nu ni s-a permis accesul. Se pare că se încearcă a fi conservate şi accesul este foarte limitat. Sau cel puţin aşa ni s-a dat de înţeles la faţa locului, de către paznic. Dar de ce mai sunt puse indicatoarele turistice dacă tot nu pot să văd bisericuţele? Mai multe detalii poţi afla aici.

Într-un ghid bine ascuns al Consiliului Judeţean Constanţa, numit “Ansambluri religioase şi lăcaşuri de cult din judeţul Constanţa” am găsit mai multe biserici şi mănăstiri care pot fi incluse în programul celor dornici de turismul religios.

Aşa am aflat că lista conţine, pe lângă cele de mai sus, şi: Catedrala Ordodoxă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Constanţa), Biserica Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril (fostă Capelă Militară, Constanţa), Biserica Ortodoxă Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (frumoasă biserică construită recent în Constanţa), Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului (centrul Constanţei), aţi aflat deja de Biserica Ortodoxă Sfântul Mucenic Mina (Constanţa), Biserica Ortodoxă Schimbarea la Faţă (în dreptul plajei Modern şi a portului Tomis, Constanţa), Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol (biserică de lemn adusă din Mureş în 1928).

Un alt lucru care e interesant e prezenţa musulmanilor în Dobrogea. De-a lungul celor 2 zile de plimbări în regiune, am văzut vreo 10 moschei. Cea mai mare este în Constanţa: Marea Moschee sau Moscheea Carol I. Cum de fiecare dată am prinso închisă, rămâne să ne spuneţi voi cum se vede oraşul din turnul ei.

Drum liber!

Articole asemănătoare:

1. »  Turismul în spaţiul religios din România
2. »  Eolienele din Dobrogea
3. »  Scrie România – Dobrogea prin ochii câştigătorilor la concurs

Timp de 3 zile cât am ne-am plimbat prin judeţul Constanţa şi Tulcea am avut parte şi de soare, şi de ploaie, ba chiar şi de ninsoare. Un singur lucru a fost permanent: vântul.

Nu am fost singurii care am constatat acest lucru, ci unii au făcut studii şi au “plantat” zeci de micro-staţii meteo pentru studiul vântului, cu scopul de a găsi locurile bune pentru a produce energie electrică eoliană. Proiectele au început, iar acum în Dobrogea este în construcţie cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei.

În traseul Scrie România, noi am făcut o pauză pentru a vedea de aproape cum arată o eoliană. De jos, evident.

Un neavizat ar putea constata că unele au palete cu vârful curbat, generatoare “ou”, că se învârt în funcţie de direcţia vântului. Sub carcasă se pot ascunde, la cele mai noi, frâna electromagnetică, dar şi multe alte sisteme care împreună fac producerea de curent electric “verde”, eolian, posibilă.

Doar câteva dintre centralele eoliene funcţionează, majoritatea stau fiindcă trebuie conectate la staţii de transformare şi apoi unite cu sistemul naţional de transport al energiei electrice. Nu mai ştiu în care ziar economic citeam că din toamnă ar începe să producă electricitate eolienele noastre.

Iată câteva poze şi la mai multe!

Articole asemănătoare:

1. »  Turism în spaţiu religios – Dobrogea
2. »  Concurs – Scrie România – câştigă un weekend şi multe locuri de văzut în Dobrogea
3. »  Scrie România – Dobrogea prin ochii câştigătorilor la concurs

După aceşti ani nu prea mai ţineam mare lucru minte, dar ştiu ca în una din pieţe am făcut la vremea respectivă un scurt curs de dansuri medievale şi mi-a plăcut. Acum nu urma să dansez, dar eram nerăbdător să văd cetatea. Aşteptam să retrăiesc prima vizită, să compar şi să sedimentez amintirile.

Prima impresie pe când coboram din maşină a fost: “arată mult mai bine decât mă aşteptam”. Cetatea era luminată şi se vedea bine de la distanţă. Primii paşi au nimerit calea bună, apoi cu scurte indicaţii am ajuns spre o alee pietruită ce urca dealul. Intuiţia îmi spunea că doar la cetate poate duce, mergeam la sigur.

Trebuia să ajung la Turnul cu Ceas, iar gândul meu era să întreb pe cineva când ajung sus. Cum treptele mă duceau chiar lângă turn, nu a mai fost nevoie. Asta a fost bine, fiindcă eram singurul om pe stradă Nu mă aşteptam să fie pustie strada, aceasta a fost prima mea surpriză pe care cetatea mi-o prăgătise.

3 lucruri care îmi plac la Sighişoara:

• numele străzilor: strada cojocarilor, strada tâmplarilor
• casele vechi; cred că nu se poate să nu îţi placă specificul caselor săseşti colorate şi uneori cu “ochi”
• pieţele şi atmosfera “veche”, anunţurile în stil medieval, aleile pietruite

Ce nu mi-a plăcut: maşinile din cetate şi forfota lor. Le-aş elimina pe cât posibil.

Sighişoara este singura cetate locuită din sud estul Europei şi e unul dintre cele 7 obiective româneşti pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Coloniştii germani invitaţi să se aşeze în Transilvania pentru a apăra graniţele de est au primit drepturi de undus regius (pământ crăiesc / Königsboden), fapt care duce la dezvoltarea mai multor cetăţi, printre care şi Sighişoara.

Pentru apărare, cetatea avea 14 turnuri (fiecare aparţinea unei bresle) şi 4 bastioane. În zilele noastre mai există 9 turnuri şi trei bastioane.

De pe wikipedia aflăm că mai târziu era o acută concurenţă între bresle, iar cea dintre breslele din diferite oraşe era de-a dreptul crâncenă. Dacă lăcătuşii din Braşov aduceau la târgul din Sighişoara “lacăte şi broaşte proaste”, lăcătuşilor sighişoreni li se permitea să le confişte. De ar mai fi valabila şi acum regula…

Non scolae, sed vitae discimus (nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm)
Scara acoperită (scara elevilor) a fost construită în 1654 pentru a te duce spre Şcoala de pe deal (atestată documentar încă din 1522 – atunci este consemnat că “Rector scholae” a primit drept recompensă pentru meritele sale un veşmânt în valoare de 4 florini) şi avea iniţial aproximativ 300 de trepte (azi are doar 176). Şcoala e o clădire frumos restaurată după 2002 şi a cărui frontispiciu poartă următorul text: “PATRIAE FILIIS VIRTUTI PALLADIQUE SESE VOVENTIBUS SACRUM”, text numai bun de a ne exersa cunoştinţele de latină. Broşura făcută la aniversarea şcolii spune că traducerea e “Fiilor patriei care s-au dedicat virtuţii şi ştiinţei – un loc sacru”.
Vă provoc să găsiţi în textul latin cuvântul tradus prin “ştiinţei”.

Nu rataţi fresca de pe tavanul de deasupra casei scărilor. Dacă puteţi, vizitaţi şi o frumoasă sala de la ultimul etaj unde se ţin şi cursuri, dar şi alte evenimente.

Cel mai important student al liceului a fost Hermann Oberth, unul dintre cei 3 părinţi ai tehnicii rachetelor şi zborurilor cosmice. Casa memorială a lui este în Mediaş, am văzuto eu întâmplător în aceeaşi zi, mai târziu.

Sighişoara este locul unde a locuit pentru câţiva ani (1431 – 1435) Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Å¢epeş. Tot aici se pare că este locul de naştere al lui Vlad Å¢epeş (1431). Doritorii pot vizita casa unde Vlad Dracul a locuit.

Eu m-am simţit foarte bine în Sighişoara, cred că am intrat destul de bine în atmosfera de poveste medievală a cetăţii. Oamenii pe care i-am întâlnit au fost foarte primitori şi au lăsat invitaţia pentru revenire în frumoasa cetate-oraş, lucru de care voi profita cu siguranţă!

Sper că am reuşit să prind puţin din farmecul Sighişoarei, pe care îl completez cu câteva fotografii de noapte sau de dimineaţă.

Sighisoara de martie

Articole asemănătoare:

1. »  Zâna cea bună din Sighişoara
2. »  Noapte ca ziua
3. »  Englezi care lucrează la restaurări în Sighişoara

După o seară în Sighişoara a venit şi ideea de a sta până a doua zi în zonă, să vizitez cât mai multe poziţii pe care le aveam în lista cu locuri de văzut în România. Cum nu prea stau pe gânduri la lucrurile care îmi plac, aşa am şi făcut.

Dimineaţa fac ochi la 7.30, fac o tură foto prin cetate şi apoi vizitez sediul prietenesc al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust (MET); aşa ajung să îi cunosc pe cei care au o mulţime de proiecte faine şi cu pasiune dau viaţă unor locuri de mult uitate în zona satelor săseşti din Transilvania.
Avea să fie doar primul pas al zilei, căci aveam de gând să plec de acolo spre rezervaţia de care vă zic imediat. Aflu drumul, dar şi că voi fi condus de Arpi, deci a ajunge la locul cu pricina devine mai simplu.

Rezervaţia de stejari seculari de la Breite
Un lucru de care aflam în noiembrie şi în general necunoscut este că la Breite găseşti probabil cei mai bătrâni arbori din România.

E destul de simplu să ajungi la rezervaţie: pe jos din Sighişoara, din cartierul Corneşti pe dealul Visii (Himmelswiese), sau pe “Groape” din Cartierul Ana Ipătescu. Varianta a doua, aşa cum am ajuns şi eu este pe DN 14 care leagă Sighişoara de Mediaş, din punctul “Hula Daneş”. Faci stânga la 4 km de Sighişoara, acolo unde porneşte un drum forestier pe care vei merge 2 km până la platou.

Deşi a fost cât pe ce să devină aeroport (din spusele unor localnici) sau Dracula Park, locul cu acest nume a devenit în schimb “cel mai mare, reprezentativ şi bine conservat habitat de pajişte împădurită” (wood pasture) cu goruni (Querqus petraea) şi stejari (Querqus robur) multiseculari din centrul şi estul Europei.

Din 29 martie 2006 custodia platoului a fost transmisă către un parteneriat între Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi Consiliul Local Sighişoara, iar rolul lor este să protejeze bătrânii stejari de pe Breite, să asigure regenerarea rezervaţiei prin plantări de puieţi, să promoveze valoarea rezervaţiei în România şi în străinătate, şi, să elaboreze şi aplice un plan de management. Văzând parcul după 4 ani de la acea dată, pot spune că şi-au făcut foarte bine datoria.

Cei mai bătrâni stejari au fost martori la evoluţia Sighişoarei. Îmi place exprimarea organizaţiei custode a rezervaţiei când se referă la faptul că platoul a fost parte a vieţii localnicilor timp de sute de ani, iar astfel pădurea este “modificată cultural”.

În partea opusă cabanei paznicilor şi a punctului de informare a rezervaţiei poţi găsi un stejar cu circumferinţa de 7 metri şi a cărui vârstă a fost aproximată la peste 700 de ani. Conform informaţiilor de pe Wikipedia, ar putea intra chiar pe poziţia 59 a celor mai bătrâni arbori din lume; ţinând cont că numărul a fost tăiat în 1964, ar lua locul 58 în lume.

Este împărţită în 6 zone din care 3 sunt cu protecţie strictă (D, E, F). Pe hartă poţi vedea:
1. Arbore susţinut cu o “centură de siguranţă”, pentru a nu se rupe din cauza greutăţii
2. Doi stejari căzuţi şi unul pe cale să cadă
3. Panoul cu regulamentul rezervaţiei aşezat lângă un şanţ de drenaj şi un teren de fotbal
4. Potecă spre cabana paznicilor şi centrul de informare
5. Stejar scorburos prăbuşit în vara 2009 cu “urme de civilizaţie” – semne de ardere
6. Stejar bătrân, de peste 700 de ani
7. “Pasul lupilor”
8. Şanţ de drenaj
9. Una dintre mlaştinile rămase
10. Casa genţianei şi a muşcatei dracului (înfloresc în august – septembrie)
11. Dovada încercării opririi invaziei de carpen
12. Zona cea mai interesantă din punct de vedere al biodiversităţii
13. Stejari uscaţi “în picioare” din cauza cotropirii lor de către fag sau carpen

La pas printre vechii locuitori din Breite eu m-am simţit mic, nesemnificativ. Ei sunt acolo de sute de ani, iar noi nici măcar nu le acordăm respectul cuvenit. Ce au făcut cei de la MET este admirabil şi trebuie dat mai departe, iar dacă împreună avem grijă de aceşti frumoşi stejari, poate şi copiii copiilor noştri îi vor admira.

Înainte de a vă ura drum bun, vă amintesc regulile “de joacă” ale rezervaţiei:
1. Capturarea animalelor şi colectarea plantelor se face doar pentru scop ştiinţific, cu permisiiunea administraţiei Rezervaţiei.
2. Recomandăm să nu ieşiţi de pe drum sau potecile deja folosite
3. Nu faceţi zgomot, nu faceţi foc în zone neamenajate, nu derajaţi vieţuitoarele şi nu lăsaţi deşeuri (ultima am văzut că e greu de respectat)
4. Parcaţi maşina doar în ztonele permise şi respectaţi intrucţiunile paznicilor rezervaţiei.
5. Atenţie la căpuşe. Acestea sunt prezente în număr mare în special primăvara (aprilie – iunie). Recomandăm verificarea amănunţită a întregului corp după ce aţi terminat excursia şi aţi ajuns acasă.
6. În caz de ploaie, tunete şi fulgere, vă rugăm să vă refugiaţi în maşină, în cabană sau în pădure. Nu vă adăpostiţi în nici un caz sub arborii de pe platou, deoarece aceştia atrag trăznetele.
7. În cazul în care poposiţi sub arbori bătrâni, aveţi grijă că se pot rupe ramuri şi vă puteţi accidenta.

Drum liber şi spor la vizionat pozele!

Florin

Articole asemănătoare:

1. »  Campanii turistice pozitive – Protejează rezervaţia Breite
2. »  Ziua stejarului la Breite, reeditarea vechii sărbători săseşti Skopationfest
3. »  Cetatea Sighişoara de Mărţişor – o noapte şi o zi

Un muzeu care arată ce se făcea la Reşiţa acum o sută de ani şi ar putea fi mult mai mult exploatat este muzeul de locomotive în aer liber. De-ar rula trenurile noastre de astăzi cum puteau merge locomotivele de pe vremea aceea..

Articole asemănătoare:

1. »  Resita, prima locomotiva cu aburi si primul centru industrial din Romania
2. »  Timişoara în ceaţă
3. »  Râmnicu Vâlcea şi ceasul

Numele îi vine de la o legendă în care Dumnezeu este chemat să alunge pe diavolul care era în acea peşteră de sub pod, şi astfel Dumnezeu dărâmă intrarea peşterii (Peştera Ponoarele), să închidă acolo pe cel rău. Ală negru scapă, dar a rămas podul

El este făcut dintr-o lespede mare de calcar prăbuşită peste două puncte de susţinere, şi nu se lasă impresionat indiferent de cine îl trece, nu de alta, dar plafonul are câţiva metri grosime. În total podul are 30 de metri lungime. Am zis mai sus că mai sunt 2 ori 3 în lume, dar al nostru e singurul pe care nu trec doar caprele şi picior de om, ci pe aici trec camioane de tonaj.

Întreaga zonă este de o frumuseţe deosebită, este o zonă carstică ce îşi arată splendorile celui care o vizitează.
Chiar lângă se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din România) are o adâncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi. Când e secetă el seacă, apa fiind înghiţită de galeriile de la sorbul Peşterii Bulba, ce se întind pe aproape toată suprafaţa comunei Ponoarele.

Pozele de mai jos sunt în timpul primei ninsori din această toamnă/iarnă.

Articole asemănătoare:

1. »  Recunoaşte locaţia: cel mai mare ou tradiţional de Paşte din lume
2. »  Stejarii Seculari de la Breite
3. »  Pentru cineva care contează

Acum vă completez ideile şi vă spun că la galeriile anticariat Dumitru Grumăzescu din Iaşi găsiţi nu doar pe cea mai mică, ci o întreagă colecţie de cărţi minuscule, mai multe din cele mai mici cărţi din România.

Galeria-anticariat pe care domnul Grumăzescu (dânsul a reuşit să folosească acea locaţie abia în urma unui proces cu vechii chiriaşi) se află pe strada Lăpuşneanu, în centrul oraşului Iaşi. Este o altă lume când îi păşeşti pragul.

Înăuntru vei găsi obiecte strânse timp de 40 de ani, de la gramofoane, maşini de scris vechi, literatură japoneză, pipe, până la cărţi, umbrele şi evantaie.

Acolo găseşti şi o colecţie cu cele mai mici cărţi din România.

“O bibliotecă în palmă” este o expresie ce se apropie de adevăr în acel loc mitic.

Domnul Grumăzescu are în colecţie cărţi scrise în mai multe limbi, şi are câteva incunabule, adică volume tipărite în primii ani de existenţă a tiparului inventat de Gutenberg.

Dacă mergi în Iaşi, nu rata expoziţia şi plăcerea de a vedea cu ochii tăi colecţiile domnului Grumăzescu!

Articole asemănătoare:

1. »  Mic test – Recunoaşte locaţia
2. »  Cartea cea mai mică din România
3. »  Care oraş şi regiune din România călătoreşte cel mai mult (rezultate)

Dacă nu ai auzit până acum de satul Eftimie Murgu, în 5 minute cred că nu doar că vei ştii de el, dar o să îţi doreşti şi să îl vezi.

Unde e satul ăsta? Sud Vestul României, Caraş Severin, Banat, în depresiunea Almăjului. Ca să ajungi la sat urmează drumul Reşiţa – Caraşova – Bozovici (sau dacă eşti aproape de Oraviţa ai drum şi de acolo spre Bozovici) şi eşti aproape de Eftimie Murgu, tot ce trebuie să faci e să urmezi indicatoarele. Vechea denumire a satului a fost Rudăria, dar din 1970 poartă numele cunoscutului revoluţionar născut acolo.

Urmele civilizaţiei în acea zonă se pare că sunt din foarte vechi timpuri, încă de acum 4000 de ani de când datează câteva vestigii preistorice cum ar fi obiecte din cultura Coţofeni. Aici găseşti o scurtă prezentare a lor.

În momentul de faţă la Eftimie Murgu sunt 22 de mori înşirate de-a lungul a aproximativ 3 kilometri de râu. Ca să le putem admira şi pe viitor, ele au fost restaurate în perioada septembrie 2000 – februarie 2001 de către Complexul Muzeal Naţional ASTRA din Sibiu.

Harta complexului:

Şi astăzi rândaşii (de la rând) folosesc şi întreţin în sistem asociativ morile de apă. O moară aparţinea mai multor familii, care aveau pe rând dreptul să o folosească. O zi pe lună moara era oprită pentru întreţinere, operaţiune la care toţi rândaşii erau obligaţi să ia parte. În condiţiile actuale comunitatea locală nu mai are nevoie de întreaga putere de măcinare a morilor şi se încearcă adaptarea obiceiului descris pentru a folosi mai puţine mori odată (folosirea morilor prin rotaţie).

Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradiţională asemănătoare sistemului Kaplan, cu roată orizontală şi ax vertical. Pentru că râul nu are debitul foarte mare localnicii au construit mici baraje pentru a asigura fluxul de apă necesar funcţionării morilor.

Mai multe informaţii despre Rezervaţia mulinologică de la Rudăria afli direct din prezentarea aceasta.

Drum bun!

Articole asemănătoare:

1. »  Vama Veche din 2009 – gust dulce de mare
2. »  Oameni deosebiţi – în turul Europei cu bicicleta – Anton Duma
3. »  “Scrie România” ediţia 1 – preambul

Viamichelin îmi spune că Adunaţii Copăceni sunt în judeţul Giurgiu, la 19 de km de Bucureşti, pe drumul european ce duce la Ruse.

Ce e acolo?
Reclama nu spunea din start despre ce e vorba, dar dădea un link spre o pagină de unde puteai “vizita” online fabrica. Practic o aplicaţie care te plimba prin fabrică, arătându-ţi câteva locaţii din cadrul ei. Fiecare locaţie avea şi câteva explicaţii.

Doar atât? Nu, acesta e doar un tur virtual. Pasul doi pe care îl poţi face e să vizitezi chiar fabrica şi să o vezi cu ochii tăi. Ei se laudă că au cea mai modernă fermă de vaci din România. Aşadar, locaţia de unde poate chiar ai băut lapte Tnuva românesc, chiar e de văzut.

Ca să poţi vizita ferma, e nevoie să te înscrii, am văzut că doar în weekend sunt vizite, la anumite intervale orare. Data viitoare când sunt în zona Bucureştiului şi am puţin timp liber eu nu o ratez.

Cred că e nevoie să ştim că există asemenea ferme şi la noi, iar ce îmi place la campania Tnuva e că putem oricare dintre noi să o şi vizităm. Ştiu că e o campanie de marketing de fapt, dar e în folosul nostru.

Articole asemănătoare:

1. »  Care oraş şi regiune din România călătoreşte cel mai mult (rezultate)
2. »  Cartea cea mai mică din România
3. »  Turismul în spaţiul religios din România

Este cartea cea mai mică din România şi o puteţi vedea in Iaşi. Mai târziu vă dau detalii

Articole asemănătoare:

1. »  Cele mai mici cărţi din România – colecţia Grumăzescu
2. »  România prinde rădăcini – invitaţie pentru voluntari
3. »  Recunoaşte locaţia: trenule maşină mică, made in Romania