La Scrie România am văzut Jurilovca și un loc foarte frumos la doar 8 kilometri de satul lipovenilor: cetatea Argamum, sau Orgame.

Localizare:
Ca să ajungem la Jurilovca cu plecare din Constanța am mers spre nord, și aveam de ales între cele 2 variante care se vor uni:

  • Ovidiu – Gura Dobrogei – Mihai Viteazu
  • Mamaia – Corbu – Săcele Istria – Sinoie – Mihai Viteazu
  • Noi am ales pe prima rută, apoi am mers prin Baia – Babadag – Enisala (Heracleea).

    De acolo apare partea interesantă, mai sunt 8 kilometri până la Jurilovca. Veți avea un drum superb, nou-nouț, cu o singura excepție: undeva la mijloc sunt 3 kilometri neasfaltalți (în martie), pe care noi i-am parcurs pe un drum de pământ paralel cu cel asfaltat (dar încă în lucru și plin de tranșee). După cei 3 kilometri cu mici aventuri, a reînceput valsul pe șosea, nu vă zic viteza cu care mergeam, dar să zicem că am ajuns repede la Jurilovca :)

    În total, Constanța – Jurilovca pe drumul nostru a însemnat cam 120 km. Citește mai departe →

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Salut Florin,

    Prin recomandarea de la Lumea Bună a doamnei [domnisoarei] Irina Negrila care mi-a zis ca am avea idei in comun si in speranta ca pe viitor vom putea colabora, m-am gandit sa-ti scriu despre ceea ce fac si ce vreau sa fac.

    Așa începea mailul primit acum ceva timp de la Anton Duma, un român de-al nostru care vrea să cunoască lumea, să deschidă ochii oamenilor și să își depășească limitele. Felul în care vrea să obțină acest lucru este călătoria cu bicicleta. În acel moment era în Londra.

    Anton este plecat de 9 luni din țară și face turul Europei pe bicicletă.

    Citește mai departe →

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Luni lansam ideea de a vizita Palatul Parlamentului în zilele de 1 și 2 mai 2010, în timpul evenimentului Porți Deschise (organizat de Camera Deputaților). Azi ne-am întâlnit în fața clădirii ce are 3 recorduri mondiale la activ, Corina, Minxie, Raluca & prietenul, Cezar.

    Cum și când? Programul de vizitare este 10 – 16, iar intrarea e pe partea dinspre Parcul Izvor. Se intră într-una, așa că nu veți sta la cozi afară (doar înăuntru la unele săli și la intrarea în subsol). Mâine e ultima șansă să aveți acces la ce am văzut noi azi, presupun că nu se intră oricând în biroul presedintelui Camerei Deputaților, iar în subsol nici atât, așa că nu ratați!

    Să nu uit, luați apă cu voi!

    Plimbarea vă va duce prin camerele clădirii, pe rând veți intra în câte o cameră iar ghidul de acolo vă va povesti tot ce doriți despre acea încăpere și clădire.

    Pe lângă vizita încăperilor cunoscute, am ajuns și la subsol. „Oficial nu există catacombe și piscine subterane” ;) Ä‚sta e răspunsul ghidului de la etajul -5 (mai sunt 2, dar nevizitabile).

    Înainte de ieși, am avut plăcerea să ne întindem la o horă, iar afară am băut un suc natural de mere (fără conservanți, fără zahăr. Doar suc din mere presate, exact ca cel de la Mălâncrav). Bunătățuri românești te vor îmbia după vizita Palatului Parlamentului, sigur nu veți rezista tentației de a gusta măcar câteva dintre ele. Pentru pasionați și colecționari, un târg veritabil cu obiecte tradiționale este chiar acolo, la ieșire.

    Nu mai am timp acum, restul pozelor vin mâine sau zilele următoare. Nu uitați, mâine rezervați-vă 2 ore pentru Palatul Parlamentului! Spor!

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Dacă alții au scris despre prima lor mutare, la propriu, eu o să vă scriu despre prima mea mutare… temporară. Vă voi povesti despre prima călătorie lungă, peste noapte, pe soare, dar și pe vreme rea, la ocazie, în locuri nemaiumblate până atunci de mine.

    Era cândva în vara anului 2005 și primeam de la Marinela provocarea de a merge în nordul Bucovinei, într-un sat aflat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, să mănânc cireșe.

    Nu cireșele erau de fapt factorul care m-a convins să fac acest drum, ci faptul că nu mai fusesem în Bucovina până în acel moment și avea să fie o mare provocare drumul.

    Hai să vedem cum a fost drumul. Cum harta zicea că am mai mult de 700 de kilometri de parcurs pe ruta aleasă (Timișoara – Oradea – Cluj – Bistrița – Suceava – Rădăuți și încă 30 de km spre nord de acolo), am horărât că o oprire la mijlocul drumului ar fi foarte bună. Așa am și făcut, am stabilit opriri atât la dus, cât și la întors, în Cluj, la cămine în Observator. Cristina era o amică care a pus un pat la dispoziția călătorului, îi mulțumesc!

    Plec seara din Timișoara, noapte sunt în Cluj. Dimineața următoare, pe jumătate adormit, plec de la primitorul cămin să continui drumul. Aflu că 2 autubuze mă vor duce din Observator pînă la ieșirea din Cluj spre Bistrița (via Dej). Dar lucrurile nu aveau să fie așa simple, că eu adormit și obișnuit cu compostoarele automate din Timișoara, am crezut că nu am compostat biletul și l-am compostat de 2 ori. Schimb autobuzul și ghici ce? Controlorii nu erau adormiți și găsind un accent diferit de-al localnicilor, au găsit de cine să se lege. Eu compostasem un bilet în 2 autobuze… de 3 ori :D Amendă și plată pe loc, parcă 200 000 (erau încă în vigoare lei vechi).

    Citește mai departe →

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Vă amintiți că acum ceva timp scriam despre relansarea unui frumos concurs, de a găsi cel mai bătrân copac din zona Sighișoara – Rupea – Mediaș?
    Concursul a fost un real succes și 250 de copii din școlile din zona Sighișoara au cutreierat pădurile în căutarea celui mai longeviv arbore. Succesul a fost deplin fiindcă s-au găsit adevărate minuni ale naturii vechi de multe sute de ani.

    Probabil cel mai bătrân copac din România (nu există alte informații confirmate despre alt copac mai bătrân) este un stejar în zona Rupea cu circumferința de 9.3 metri. Măsurătoarea a fost făcută la 1.5 metri deasupra solului.

    Citește mai departe →

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Palatul Parlamentului își deschide porțile în perioada 1-2 mai 2010 cu ocazia porților deschise pentru a doua oară în acest an. Premiera este că se va putea vizita și subsolul.

    Evenimentul cuprinde și un concert de muzică populară ținut în curtea clădirii și într-una din săle va fi un târg de produse tradiționale românești, organizat împreună cu Muzeul Å¢ăranului Român.

    Orarul este între orele 10 și 16. Ne vedem acolo!

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Unde este făcută poza aceasta?

    Este un singur loc în România unde putea fi făcută. Poza nu e trucată.

    Răspuns: Poza este făcută în Iași, în anticariatul Grumăzescu din centrul orașului. Colecția Grumăzescu cuprinde cele mai mici cărți din România, iar cea mai mică din poză, aflată într-un medalion, este Luceafărul. Are 3×3 milimetri și e scrisă cu păr de ied.

    Citește mai departe →

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0