Ştiţi că cei care au în custodie Rezervaţia de stejari seculari Breite sunt prietenii de la Mihai Eminescu Trust. Eu au ornit în mai campania de sensibilizare a locuitorilor din Sighişoara şi zonă asupra pericolelor care pot dăuna stejarilor de sute de ani şi stau în calea deschiderii zonei şi ca popas (turistic) datorită naturii unice în Europa de sud-est.

Afişele sunt în staţiile de autobuz, rulează la radio şi pe site-urile partenere. Mi-ar plăcea să aud de mult mai multe campanii similare! Nu mă aştept la schimbări de mentalitate peste noapte, dar în timp tot se şlefuieşte şi creşte ideea protejării mediului.

Felicitări lor şi să aflăm de multe alte proiecte pozitive!
Campania Breite 2010 – Eu nu ucid animalele

Campania Breite 2010 – Eu nu arunc gunoaie în rezervaţie

Campania Breite 2010 – Eu nu distrug copacii

Campania Breite 2010 – Eu nu intru cu atv-ul în rezervaţie

Articole asemănătoare:

1. »  Stejarii Seculari de la Breite
2. »  Ziua stejarului la Breite, reeditarea vechii sărbători săseşti Skopationfest
3. »  Iniţiative pozitive – ajutor pentru cei cu dizabilităţi

1. Clubul Montan White Wolf a ecologizat acum câteva zile partea montană a râului Galbenul (deasupra de satul Baia de Fier, unde este Peștera Muierilor). Evenimentul este la a doua ediție, prima fiind în toamna trecută. Pe lângă cele 2 remorci de anul trecut, acum a mai fost scoasă o remorcă plină-ochi de gunoaie de pe albia râului (câțiva kilometri deasupra satului). Este un exemplu pozitiv care arată că în 2 zile (una anul trecut şi una acum), cu câteva zeci de oameni poţi curăţa o bună parte din albia unui râu. Acum s-a recurăţat partea de anul trecut (a rămas relativ curată de anul trecut) şi s-a continuat munca astfel încât s-a ajuns cu ecologizarea până la intrarea în satul Baia de Fier.

2. În câteva zile (sâmbata aceasta) Şcoala Alpină din Craiova, cu ajutorul aceluiași White Wolf Club va purcede la curăţarea Cheilor Olteţului, în zona abruptă a cheilor unde doar cei cu echipamente de escaladă au acces din cauza terenului deosebit de frumos ochiului, dar inaccesibil piciorului fiindcă de la drum peretele stâncos este aproape vertical până jos la Olteţ.

În stil caracteristic, Robert (aka meteorologul de serviciu) anunță că din aceasta actiune nu castiga nimeni nimic … ci doar recicleaza! Îl contrazic puțin: din această acțiune (și celelate similare) câștigăm cu toții! (un mediu curat, deschis turiștilor și iubitorilor de natură, un mediu în care mergi cu mândrie)

3. Adrian M. a fost în 1 mai la Gura Portiței și pe lângă natura minunată a găsit și un motiv de a porni o inițiativă civică pozitivă pentru weekendul 12-13 iunie 2010:

[...] curatarea plajei din nordul Portitei pana in dreptul localitatii Periteasca. Actiunea are girul garzii de mediu din rezervatia Biosfera Delta Dunarii si este sprijinita de cei ce administreaza complexul Gura Portitei.
Urmarim strangerea unui numar important de voluntari (cel putin 30) pentru ecologizarea acestei plaje plina de PET-uri, bucati de fier si alte deseuri. Fasia de nisip se intinde pe 16 Km si nu este foarte lata.

Se pare că pentru logistică s-a primit ajutorul celor de la Piscicola Tour care au pus la dispoziție un tractor cu remorcă pentru transportul deșeurilor.

Adrian vă roagă, pentru a știi pe cine se bazează la eveniment, să încercați să vă înscrieți prin una din cele două metode:
a) completând formularul de aici
b) trimițând email la adrianm21@gmail.com

Mai multe detalii aici: http://pagina-verde.blogspot.com/2010/05/o-plaja-mai-curata.html.

În concluzie: dacă vreți să faceți un lucru bun în aceste weekenduri, nu ezitați să dați o mână de ajutor celor care ne curăță natura de gunoaie.

Mult spor și suport tuturor care organizează astfel de activități!

Articole asemănătoare:

1. »  Campanii turistice pozitive – Protejează rezervaţia Breite
2. »  Constanţa, Tomis-ul după două milenii
3. »  Cel mai bătrân arbore din zona Mediaş – Sighişoara – Agnita – Rupea. Concursul se relansează!

Singura locaţie din România înscrisă în concurs este Parcul Naţional Retezat, care nu este între cele 28 de minuni ale naturii din întreaga lume, fiind pe locul 5 de pe lista de rezervă (lista este jos în pagină). Prezentarea cazului Rezervaţiei Retezat este aici.

Retezat National Park, located in Hunedoara county, Romania, was founded in 1935 and has an area of 380 km². Containing more than 60 peaks over 7,500 feet and over 100 crystal clear deep glacier lakes, the Retezat Mountains are some of the most beautiful in the Carpathians and include Romania’s first national park. The area shelters one of Europe’s last remaining, unaffected natural primary forest and the largest single area of pristine mixed forest. Wolves, brown bear, wild boar, lynx, wildcat, chamois, roe and red deer, as well as small carnivore species such as badger and otter populate the area.

Eu ridic următoarea întrebare:

Are România locaţii naturale demne de un top mondial?

Dacă DA, care sunt ele?

Primul gând mi-a zburat la Delta Dunării şi la complexul format din Sfinxul şi Babele, dar sigur mai sunt şi altele. Ce aţi nominaliza pentru alte ediţii sau alte concursuri de acest gen?

Un alt lucru care mi-a venit în gând este un reproş. Un reproş adus şi mie, că nu am făcut nimic să susţin în cazul acesta parcul Retezat, dar şi oricui e implicat în promovarea turismului autohton. Voturile se fac atât telefonic, cât şi pe internet, deci nimic nu ne împiedica să ne susţinem o locaţie deosebită din România.

Deşi nu e între cei 28 de finalişti, poate fi mai sus în lista de waiting.

Uite cum şi-au susţinut alţii locaţiile preferate:
(Echipa naţională de fotbal a Argentinei a susţinut cascada argentiano-braziliană). Pe site-ul de promovare a cascadei o să vedeţi că argentinienii şi-au susţinut parcul şi rezultatul e vizibil, cascada e între finalişti.

(Campion de fotbal american de origine coreano-americana susţine insula Jeju)

Cred că putem şi noi face pe viitor măcar atât cât au făcut şi ei. Natura ne ajută şi ne-a dat locuri minunate în România, hai să ne mândrim cu ea!

Articole asemănătoare:

1. »  Tu ce vrei să vezi în România?
2. »  Cartea cea mai mică din România
3. »  Turismul în spaţiul religios din România

Câţi dintre voi aţi fost pe cheile Olteţului? Peştera Polovragi vă sună cunoscută? Dacă răspunsul e nu, atunci nu pierdeţi vremea şi vizitaţi o zonă superbă, nişte chei deosebite. Drumul trece pe lângă mănăstirea Polovragi şi urcă spre chei, care sunt parcă tăiate cu o lamă îngustă, dar lungă. Pe podul de după peştera Polovragi sunt deseori activităţi de relaxare prin tiroliană şi rapel, precum am făcut şi noi aici.

Dar să trecem la oile noastre: 150 de oameni, localnici, tineri din şcoala din comună, membrii clubului montan White Wolf Club şi oficialităţi locale au plantat 6000 de puieţi de salcâm în zona Polovragi. Se poate şi mai bine, dar să nu uităm că este o locaţie rurală, unde localnicii nu au timp pentru prea multe gânduri ecologiste. Din informaţiile primite, lucrurile au mers foarte bine, implicarea puternică a tuturor părţilor s-a făcut simţită.

A doua poveste este întărirea râpei de la Peştera Muierilor. Cheile Galbenului sunt deosebit de frumose şi oferă celor mai incumetaţi o privelişte extraordinară de la cele câteva puncte de belvedere. Stâncile sunt foarte primitoare şi pentru practicanţii de escaladă, aici fiind amenajate mai multe trasee de dificultate mic[, medie, dar şi câteva trasee dificile pentru cei mai experimentaţi.
Dar latura dreaptă avea nevoie de puţin ajutor din partea oamenilor pentru a consolida râpa şi a o stabiliza. Astfel, pe acel teren dificil si abrupt au fost plantaţi 600 de puieţi de pin negru care sperăm cu toţii să se prindă şi să îşi îndeplinească rolul pentru care au fost sădiţi.

Cele 2 plantări din nord-vestul judeţului Gorj (Polovragi şi Peştera Muierilor) au fost făcute de White Wolf Club în colaborare cu primăriile locale, cu şcolile din localităţi, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Gorj şi Ocolul Silvic Polovragi.

A treia poveste frumoasă care aduce un plus de valoare naturii româneşti este în Transilvania, aproape de locurile natale ale lui Vlad Å¢epeş, Sighişoara, şi are ca protagonişti pe copiii din şcoala din Şeica Mică şi pe prietenii de la Mihai Eminescu Trust. Nu uităm nici sprijinul primăriei din localitate, dar nici pe cel al sătenilor.

În prima acţiune de plantare care s-a desfăşurat la Şeica Mică au fost folosiţi 11.000 puieţi din care 7000 sunt stejari (Quercus robur) iar 4000 aparţin speciilor paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior), şi tei (Tilia cordata).
Plantaţia a fost realizată folosind speciile şi structura pădurilor naturale din zona proiectului, pentru o încadrare mai bună în mediul natural şi peisajul existent.
Ulterior şcoala va folosi plantaţia realizată pentru acţiuni educative şi extra-curriculare, cum ar fi studiul efectelor plantaţiei asupra calitătii solului, aerului şi apei din zonă, observarea evoluţiei puieţilor, instalarea de specii noi de plante şi animale, etc.

Acţiunea face parte dintr-o serie mai mare de împăduriri sprijinite de lanţul hotelier francez Accor cu care MET a început colaborarea. Fundaţia Mihai Eminescu Trust este organizaţia care se ocupă de plantările din România (una dintre cele 7 ţări selectate de Accor ca destinaţie a fondurilor programului Plant for the Planet; celelalte ţări sunt Statele Unite ale Americii, Brazilia, Tailanda, Indonezia, Australia şi Senegal), iar finanţarea vine din banii economisiţi prin încurajarea refolosirii prosoapelor în hotelurile sale.

Felicit organizatorii pentru cele 3 acţiuni reuşite şi mi-ar plăcea să citesc în fiecare sezon despre împăduriri, nu de alta, dar de defrişări se ocupă destui!

Articole asemănătoare:

1. »  Vremea in Romania, află aici starea vremii pentru călătoria ta
2. »  Idei de vacanţă – sunt din Craiova, vreau 3-4 zile la munte, valea Prahovei este exclusă
3. »  1 Mai. Mai vreau!

Mersul la ocazie are la bază un lucru: încrederea.

Încrederea şoferului că eşti “demn” de a fi luat, şi pe cealaltă parte, încrederea ta în cel care te ia cu maşina. Să nu uităm nici încrederea ta în forţele proprii care îţi dă putere să rezolvi orice ar putea apărea pe parcurs şi te scote la liman din orice situaţie.
De obicei şoferul decide dacă vrea să te ia sau nu (cu unele excepţii), iar dacă nu îi pari de încredere ai foarte mari şanse să nu oprească. În cazul unui cuplu care călătoreşte cu maşina e posibil ca fata să ia decizia de a opri.

Cred că e foarte clar până aici, hai să vedem etapele pe care le urmez eu când mă hotărăsc să plec undeva. E foarte importantă pregătirea de dinainte, poate face diferenţa între a ajunge rapid şi a greşi drumul.

1. Aleg destinaţia. Aproape niciodată nu mi s-a întâmplat să merg la întâmplare, să nu am un loc ca destinaţie. Fără să îţi dai seama, dar dacă faci cunoscut acest lucru pleci cu un plus de încredere în faţa şoferului. Presupun că mereu ştii unde trebuie să ajungi, vorba aceea (tradusă de mine) “dacă nu ştii unde trebuie să ajungi, orice drum te va duce acolo [unde trebuie să ajungi]“, adică vei interpreta că trebuia să ajungi acolo unde ai ajuns, că doar nu ai avut o ţintă stabilită înainte. Să zicem că noi plecăm din Bucureşti şi mergem la Viena.

2. Pregătirea traseului
Pentru a găsi cele mai bune rute, eu folosesc o combinaţie de site-uri.
viamichelin.com – un ghid foarte bun, de obicei da rezultate de calitate; cunoaşte şi destul de multe drumuri din România.
În stânga avem partea de căutare a drumului, foarte simplă de folosit. De unde, până unde, căutare şi probabil avem deja traseul.
În câmpul Town, City, Postcode… completezi oraşul. Aplicaţia cere să selectezi şi ţara (Country).
Am folosit combinaţia Bucureşti / Romania pentru locul de plecare şi Wien / Austria pentru destinaţie.
Apeşi Search şi poţi studia traseul găsit. Pentru oraşe intermediare prin care vrei să treci foloseşte Show Stopovers.

Dacă dai click pe harta, vei vedea vedea mai detaliat cursul tău. Foloseşte Zoom (+) ca să vezi mai multe oraşe din drumul tău.

Vom putea observa că Viamichelin ne indică traseul Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac (punct de frontieră) – Szeged – Budapesta – Gyor – Viena.

maps.google.com – probabil toată lumea a folosit măcar o dată hărţile Google; se lucrează similar cu Viamichelin, dar întâi trebuie să selectezi Get Directions pentru a te lăsa să cauţi o rută. Dacă nu e traseul care crezi că e cel mai bun (se poate întâmpla) – foloseşte locaţii intermediare. Eu am vrut să îmi arate acelaşi traseu indicat de Viamichelin şi am adăugat ca oraşe intermediare Sibiu şi Arad.

maps.yahoo.com – similar cu maps.google.com

Ruta pe care o caut eu trebuie să fie circulată şi să nu fie prea ocolitoare. Sunt situaţii în care o rută puţin ocolitoare este mai bună decât cel mai scurt drum din cauză că e un drum european, cuprinde o autostradă sau poate drumul direct este deteriorat sau în lucru, iar multe maşini îl vor ocoli.

Ce mi-a găsit Viamichelin este o rută foarte bună pentru plecarea din Bucureşti. Probabil este cel mai folosit drum de transportatorii de mărfuri care pleacă din capitală în curse internaţionale.

3. “Foile de drum”

Pregătirea lor este o etapă foarte importantă. Eu numesc “foi de drum” acele foi pe care îmi scriu oraşele prin care trec. Probabil aţi mai văzut la marginea oraşelor tineri care ţin în mână cartoane sau hârtii cu oraşul unde merg. Este o practică puţin folosită de navetiştii care merg pe distanţe scurte, dar nu ne comparăm cu ei, noi mergem la drum lung şi suntem în altă categorie.

Din lista de oraşe generată de aplicaţia folosită de noi alegem pe cele mai mari în care suntem dispuşi să oprim. Nu mă refer neaparat la a intra în acel oraş, ci de a opri sau schimba maşina în preajma acelui oraş. Când mergi pe trasee lungi internaţionale, vei merge pe autostrăzi. Evită să intri în oraşele de pe drum şi foloseşte-le doar ca repere pentru a “agăţa” şoferii care merg spre acele oraşe. Discută de pe drum cu ei şi explică-le unde mergi şi ce vrei. Poate chiar au hărţi detaliate care au marcate inclusiv benzinăriile sau parcările.

Aceste oraşe “alese” le vom folosi la foile de drum. Cum probabil există mai multe metode, am şi eu una. Experienţa mi-a arătat că e foarte practic să folosesc foi A4 pe care să scriu cât mai mare posibil, de tipar, numele a 2 (uneori 3 dacă sunt nume foarte scurte) oraşe prin care trec. Un oraş scris în jumătatea de sus a foii, unul în jumătatea de jos. O să vedeţi că în felul acesta veţi putea avea mereu o pereche cu următoarele 2 oraşe ce urmează în drumul vostru.

Când eşti deja în primul oraş de pe foaia ta, îndoi pe jumătate foaia astfel încât să rămână doar oraşul care urmează, iar pe acesta îl “împerechezi” cu următorul oraş de pe foaia următoare. O să vă daţi seama mai bine dacă încercaţi.

De-a lungul timpului eu am folosit markere de culoare roşie, albastră, verde sau neagră. Sunt practice acele markere cu vârful lăţit, vei scrie mai repede cu ele.

Facem hârtiile:
1. Piteşti – Vâlcea
2. Sibiu – Sebeş (am folosit şi oraşul Sebeş fiindcă este între Sibiu şi Deva, dar ce mă interesează mai mult e ca are o intersecţie cu drumul principal ce duce la Cluj. Intersecţia este foarte aglomerată unde se circulă cu viteză mică, iar maşinile care vin dinspre Cluj spre Deva probabil vor merge pe acest drum, deci avem mai multe maşini pe ruta noastră)
3. Deva – Arad
4. Budapest – Wien / Vienna (alege mai bine o variantă internaţională, că e mai probabil să o foloseşti după ce ai ieşit din ţară, deci o vor vedea mai degrabă străinii)

Foile de drum arată şoferului că ai o destinaţie! Foloseşte-le!

Colecţionează foile de drum, îţi vor fi amintiri foarte plăcute! Vei avea ce povesti nepoţilor, dar le vei şi putea arăta pe unde ai fost şi cum. Eu am strâns în 2 ani un teanc gros de foi cu care mă mândresc.

4. Pregătirea echipamentului, bagajului
Obligatoriu foloseşti rucsacul. Fie că te poţi descurca cu unul mai mic, de 30-40 de litri, ori unul de 60-80, asta în funcţie de anotimp, locaţie şi durata călătoriei (aici e articolul despre alegerea unui rucsac). Am scris un articol doar despre cum se “face” rucsacul, citeşte-l. Trebuie să te gândeşti foarte bine la condiţiile meteo. Să fii pregătit pentru orice ar putea apărea pe drum. Dacă e vară îţi iei haine uşoare şi practice. La drum e bună o vestă de biciclist (în cazul în care trebuie să mergi pe drum, noaptea), o pelerină de ploaie (cu 70 de ron îţi iei un Solitaire, dar găseşti şi modele mai ieftine).

Întotdeauna să ai harta ţării sau a Europei! Dacă mergi în România ţine cu tine harta României. Nu e grea, dar te poate ajuta să îţi stabileşti trasee şi dacă nu ai internet, iar pe drum sigur nu ai hărţile Google la dispoziţie. Iar dacă schimbi puţin traseul, harta te poate ajuta. Eu am de obicei cu mine harta Europei şi harta României. Deşi au fost momente când am avut nevoie de hărţi mai detaliate ale regiunii sau ţării respective, m-am descurcat şi aşa. Am folosti hărţile din benzinării sau ale şoferilor (şoferii prefesionişti probabil au asemenea hărţi) pentru a căuta benzinării sau puncte de plată ale autostrăzii (problemă pe care trebuie să o rezolvi când eşti într-un oraş şi vrei să pleci pe autostradă). Mie nu îmi rentează să car hărţile detaliate din 5 ţări într-o călătorie până în Spania, aşa că mă adaptez pe drum.

Revin la ideea de rucsac. El este unul dintre lucrurile care te deosebesc de ceilalţi “ocazionişti”. Tu vrei să transmiţi ideea că eşti un călător pregătit, că ştii ce vrei. Rucsacul arată că mergi la drum cu bagaj, deci ai un scop, ai obiecte personale grupate frumos şi eşti pregătit de o călătorie (câştigi încredere).

5. Singur sau cu coechipier? Să fim doi, trei, mai mulţi?
Cel mai bine se merge în echipă de 2. Ideal e să fie băiat şi fată. Motive sunt mai multe: la un drum lung e bine să ai companie, să ai cu cine schimba o vorbă, să ai cu cine glumi sau pur şi simplu să mai fie o prezenţă lângă tine; un alt motiv e că prezenţa unei fete îţi dă mai multe şanse ca o maşină să oprească – şoferul are mult mai multă încredere într-un cuplu decât într-un tip singur sau un grup de 2 băieţi, de care ar putea să îi fie frică să nu cumva să fie “meseriaşi ieşiţi la lucru = cules de portofele şi telefoane”

În majoritatea drumurilor eu am mers singur fiindcă e greu să găseşti pe cineva care poate şi vrea să călătorească aşa mult în felul acesta. Majoritatea oamenilor sunt limitaţi de timp şi nu îşi dau seama că activităţile se pot grupa pentru a obţine timpul de a călători. Şi multora le e frică (voi ajunge şi la a prezenta frica).

Se poate merge şi în grupuri mai mari (3 sau 4), dar deja te limitezi la 1. maşinile care au loc pentru atâţia oameni, şi 2. şoferii care sunt dispuşi să ia 3, 4; cu atât mai greu cu cât sunteţi 4 băieţi.

Din motive puţin evidente nu aş indica fetelor singure să meargă prea mult la ocazie, singure. Asta nu înseamnă că nu cunosc fete care practică acest obicei, de exemplu Alise (Riga), sau din Cluj – Gilly, din Timişoara – Hellen. Lista poate continua.

Cel mai bine e pereche, tip şi tipă.

6. Plecăm la drum. Unde stau, cum “iau” maşină?
Locul unde vei sta la ocazie depinde de câţiva factori, de exemplu diferă stilul de călătorie dacă ai autostrăzi pe drumul tău.
Dacă eşti într-un oraş, trebuie să ajungi la ieşirea din oraş, în direcţia ta de mers.

Trebuie să reţii faptul că acolo unde sunt mai mulţi care merg la ocazie, ei sunt concurenţa ta. Trebuie să ieşi în evidenţă. Să fii primul, sau să mergi în alt loc. Dacă vei sta în mijlocul lor vei pleca după ce pleacă toţi şi nu vei putea beneficia de avantajele tale, de foile de drum, de încrederea ce o poţi câştiga cu rucsacul, echipamentul de pe tine, etc. Mulţi şoferi se feresc să oprească unde e o grămadă de oameni, că vor fi asaltaţi de mulţime. Să zicem că te vede un şofer, îşi aminteşte că şi el călătorea în tinereţe, dar tu eşti între alţii 10. E posibil să nu oprească, tocmai din cauza celorlalţi.

Hai să vedem practic.
Bucureşti. E destul de simplu, mergi în Militari şi undeva după staţia de metrou Păcii (nu ştiu dacă şi-a schimbat numele), e preferabil să cauţi un loc unde e o mică alveolă pe partea dreaptă a drumului, să aibă loc o maşină mică să oprească. Destul de greu de găsit, dar te descurci. Indiferent de oraş, încearcă sa fii cât de cât aproape de ieşirea din oraş.
Arăţi Piteşti – Vâlcea. Ai şanse destul de mari să găseşti maşină pe traseul acesta.

Dacă maşina ce opreşte merge la Piteşti ai 2 variante – ori să mergi până la Piteşti cu ea, ori să aştepţi altă maşină.
De ce? Fiindcă dacă te grăbeşti iar maşina ta va intra în oraş pe la Vamă (capătul Piteştiului dinspre Bucureşti), va trebui cumva să străbaţi cu autobuzul oraşul până la cealaltă ieşire, spre Vâlcea. Nu poţi sta la ocazie chiar oriunde fiindcă centura are regim de autostradă şi nu e legal, iar chiar de “ocoleşti” acest lucru, maşinile merg cu viteză mare şi cel mai probabil nu vor opri.
Întreabă şoferul, prezintă-i varianta ta şi cere-i sfatul. Şi el e la fel de om ca şi tine, nu e nici o ruşine în a întreba.

Să zicem că ai ajuns la Arad, iar maşina cu care ai venit te-a lăsat la intrarea dinspre Deva. Aradul e un oraş destul de nasol de străbătut, vei pierde mult timp cu el. Sau…

Apelezi la o şmecherie. Stai la ocazie chiar la intrare, şi “target”-ezi maşinile de marfă, tirurile. Ai şanse mai mari în felul acesta să găseşti un tir care traversează oraşul, pe centură. Uite aşa, din pas în pas, ai ajuns la ieşirea spre Nădlac şi arăţi foile cu Budapesta – Gyor sau Budapesta – Wien.

Pe autostradă se schimbă puţin lucrurile, nu poţi sta pe autostradă. Vei schimba maşinile în benzinării sau parcări. Opreşte doar în benzinăriile mari. Vorbeşte cu şoferul. Învaţă mei mulţi termeni pentru benzinărie, în mai multe limbi. Tankstelle (Germană), Gas/Petrol Station (Engleză). Alţi termeni: filling station, fueling station, service station, service area, garage, gasbar, petrol pump, petrol bunk. Mergi printre maşini şi întreabă şoferii dacă merg în oraşele următoare.

Nu intra în Budapesta! E oraş mare. Stai pe centură, ai benzinării şi înainte de oraş (parcă e una pe partea ta cam cu 30 de km înainte de Budapesta), şi pe centură.

Care sunt cele mai bune locruri de stat la ocazie?
E o întrebare foarte bună. Dacă alegi un loc prost, vei sta mult şi bine acolo. Trebuie să alegi un loc care să îndeplinească unele condiţii:
1. maşinile să circule cu viteză destul de mică
2. să fie la ieşirea din oraş
3. preferabil să aibă loc de oprire maşinile, să nu blocheze traficul
4. dacă mergi şi noaptea, stai la un loc luminat.
5. e bine să poţi fi văzut din timp, şoferul să aibă timp să te studieze
6. pe autostradă foloseşte benzinăriile, parcările mari, punctele de plată ale autostrăzii (pay toll). La plata autostrăzii toate maşinile sunt obligate să oprească, şi se prind foarte bine maşini.

Sensurile giratorii sunt locuri foarte bune de stat. Stai imediat după sens, pe drumul tău. Maşinile merg cu viteză mică în sensul giratoriu, de obicei te pot şi vedea din timp, de obicei există şi destul loc să oprească.

Şoferul trebuie să îţi vadă faţa, să te vadă din timp şi să te poată studia. La fel, fă şi tu acest lucru când opreşte maşina.

Din păcate în România, mai ales în zonele mai puţin dezvoltate economic (Moldova, Oltenia, dar nu numai), încă sunt destui şoferi are pretind plată la mersul la ocazie. La marginea micilor oraşe vei găsi “rechinii” care fac trasee pentru bani. Ocoleşte-i! Mergi cu adevăraţii călători.

Când opreşte o maşină, spune-i din start că tu nu plăteşti ocazia. Lasă-l pe el să aleagă dacă te ia sau nu. Repet, asta doar în România, imediat ce ai trecut graniţa spre Vest, nu mai există conceptul de “plată pentru autostop”. Pentru unii va suna ciudat, că ei nu iau bani, dar pentru cei care iau bani e mai bine aşa. Tu ţi-ai făcut datoria: te ia, bine, nu te ia, iarăşi bine, există şi alţi şoferi. Îi urezi drum bun.

Arată respect şoferilor! Vrei să mai oprească şi a doua oară! Niciodată nu le arăta semne obscene, nu vorbi urât. Cred ca te vei simţi mult mai bine în pielea ta dacă ştii că tu ai făcut ce trebuie. Dacă te respecţi pe tine, cu siguranţă înţelegi acest lucru.

Mai vreau să adaug ceva: cel mai tare mă deranjează şoferii care nici nu întorc capul. Mesajul pe care îl percep eu este: “eu sunt cu nasul pe sus acum, nici nu mă uit la tine!”. Sunt mari şanse să nu aibă motive. Şi de ar avea, e o prostie, maşina nu îi conferă un statut de “om cult”, de om “deştept”, “umblat în lume”, etc. Cu o astfel de atitudine, demonstrează exact contrariul.

Mult mai tare apreciez pe cei care spun (prin semnele specifice): “nu te iau”, “nu merg acolo”, “mă întorc”, “rămân în oraş”. Măcar te-au văzut, au comunicat ceva, se arată oameni.

Ce am învăţat din mersul cu autostopul? Că îmi pot invinge fricile. Că îmi pot duce limitele mai departe. Că mă pot descurca în orice situaţie, indiferent de loc, moment al zilei sau anotimp. Primul meu drum lung la ocazie a fost din Timişoara până în nordul Bucovinei. A fost prima dată când am mers cu autostopul noaptea, prima dată la drum aşa lung. Am găsit şoferi care îşi transformau frica lor în argumente folosite să mă convingă că nu voi găsi maşini (în Moldova). Mi-am demonstrat mie că există soluţie la orice situaţie.

Mersul la ocazie e un exerciţiu bun de autocontrol, de încredere în propria persoană şi flexibilitate. Totodată este şi un exerciţiu de răbdare.

Poţi fi nevoit să adaptezi traseul din mers. Dacă cineva merge până în Arad, dar face un mic ocol presupun că nu îl vei refuza. Sau poate îţi dai seama că autostrada e închisă din cauza viscolului şi din mers schimbi drumul, aşa cum am făcut în Cehia când mergeam la Viena.

Dintre ţările unde am făcut foarte uşor autostopul precizez Franţa. A merg foarte foarte fain acolo, inclusiv la ieşirile din oraş stăteam cu foaie cu PEAGE (= pay toll) şi găseam maşini care mă duceau la punctul de plată al autostrăzii. Iar de acolo totul e simplu. Stai pe culoarul care îţi place şi totul va funcţiona.

Niciodată nu mi s-a întâmplat să nu ajung acolo unde mi-am propus, indiferent că a fost viscol şi eram cu un prieten în Praga şi mergeam la Viena în 3 ianuarie, noaptea, sau că mergeam pe un drum foarte izolat, tot noaptea, pe zăpadă. Mereu am ajuns la destinaţie!

Mâine va apărea partea a III-a, cu întâmplări din drumurile mele.

Articole asemănătoare:

1. »  Autostopul – întâmplări trăite pe şosele (partea a 3-a)
2. »  Autostopul, cea mai flexibilă metodă de a călători 118 000 km – partea 1
3. »  Foile mele de drum

Project “Let’s Do it 2008″

Location: Estonia
10 000 tons of garbage
On 3rd of May.
with 50 000 volunteers.

It was possible!

To clean it all up!

HOW

Background

On 29th of August 2007 a small group of evironmentalists sat down to randomly discuss possible further plans of action in the field of Estonian environment. Toomas Trapido, a present member of Estonian parliament (green party) introduced his ideas to Rainer Nõlvak (a wide-known IT entrepreneur and current chairman for Estonian Fund for Nature- ELF) to get a second opinion to all his ideas!

Toomas, also a respectable public eco-thinker (having also worked before as an executive director for ELF), had different kind of ideas on city nature, public space regulations, ecovillages, forestry, waste management and eco-consciousness.

All those ideas were the ones he wanted to put into action during the time of “being” in The Parliament. But he had only got to his second slide when suddenly Rainer (also known as a very sharp person, winning most of the races or at least attending and going through the hardest ones like Hawaii Ironman, having the craziest and quite likely also the most innovative ideas around) interrupted him and said: STOP, STOP, STOP. This is the one we’ll start doing. “But we will do it in one day!”

On this slide Toomas had realistically envisioned a plan of cleaning up Estonia out of illegal garbage in 5-7 years! Doing it in one day seemed like an impossible plan.

And it was…

But not quite.

If you have enough strenght and faith, is there anything, truly anything that is really impossible???

No!

During the next following weeks Rainer, Toomas and Ahti Heinla (one of the founders of

Skype, whom Rainer also asked to join the Let’s Do It team) together succeeded to engage an outrageous group of Estonian top-specialists on IT, communications, NGO

management, governance and waste management who all thought about the same – would only this country and its forests be cleaner, would only its’ people care more and

also Do something about it.

During next couple of months also the most important organisations and the biggest enterprises in the country (like Estonian National Broadcasting Company, The State Forest Management Centre, Ministry of Environment and Estonian Environmental Inspection, Estonian Energy, Hansabank etc), joined the initiative.

The very point of a civic initiative unfolded in front of our eyes – active citizens and organisations from different sectors, a truly massive amount of almost full-time volunteers (in the end our main team consisted out of 133 people, the whole project team around Estonia was over 600 people) all cooperated despite their different backrounds and interests: everybody was working together to achieve a common goal, which was even beyond regular public interest.

We understood that if we keep on living as we do (ignoring the trash in our forests), the problem will not vanish but grow even bigger. If there is something there, it will grow.

It was in the interest of animals and children not yet even born, to really start doing something about it. Cleaning it up was the least we could do with the problem.

And as Toomas put it: “Garbage in forests, seashores and other public spaces touches lots of people deeply. This is the foundation and common ground for mobilizing big and active part of the society. It’s a problem that really everybody can help to solve – picking up some trash, not throwing him/herself and interfering when other people are doing it. The goal is simple and clear – clean country that gives you strength and that you can be proud of.

We decided from the very start this will be a genuine citizen action, it won’t be affiliated to any political party, it won’t be done under any NGO banner, it will be an action that will mobilize the society for a relatively short period, achieve two results – much cleaner country and change in attitude and then it will be over.”

Here’s how we did it:

1. Geomapping trash:

With the help of 720 volunteers, we mapped 10 656 illegal waste dumping sites all over Estonia. One of our core-team members, Ahti Heinla, developed a special software for this which was based on Google Earth.

The biggest local mobile phone connection provider EMTgave us phone cards and free data transfer, Nokia gave us GPS phones and a small Tartu-based company Nutiteq developed another necessary software for GPS phones to mark each dumping site and its width and content separately. Estonian Map Centre Ltd us very good quality maps.

Ahti’s Goole Earth based program provided us with real time information about illegal dumping sites. If someone pushed a button in the forest, Ahti could immediately see the trashpoint appearing on our Google Map real time.

Starting from September the database of our volunteer geomappers grew and grew on the account of cross country orientators, adventure clubs, crazy environmentalists. Some even mapped garbage during the night-time (although it was quite dark anyway – because it was Estonian winter). During this time many, including Ahti, them spent most of their free time in the forest mapping garbage. One man from Kuusalu was actually even responsible for mapping over 800 trash-points in his area (that is 7,5% of the whole amount of trashpoints) . By doing that all those wonderful people held up the motivation and belief of even team members, that all this is truly possible. We didn’t lose faith and kept of working!!!

Starting from February, we organized 9 weekend geomapping eventsin 15 different

counties of Estonia. During 2 weekends we were able to organize mapping-events in 3

counties at the same time. During the last weekend of geomapping alltogether 50 cars together with at least 100 people were mapping trash around whole Estonia.

Most volunteers were people who showed up on an ad in a local newspaper. Other people whom we invited were people from local governments and whom we just instructed onsite in the morning before geomapping. Also many of our core-team members joined these events every weekend. Many devout geomappers mapped more than 100 trashpoints alone. Many extra geomappers acted on also separately after those events and used again all their spare time to mark trash around Estonia.

Estonian army btw took part in this sub-project with at least 200 “professional geomappers”

Most people were first time users of GPS.

In the end each of the illegal dumping sites had an ID code on the map, relevant descriptive data and most of those sites, also a photo. Such details were important for our logistics planning.

The map itself was and is located online at our webpage: http://www.teeme2008.ee/?op=body&id=55

A detailed overview of the mapping process for others by Anneliis Ahveldt, the head-coordinator of geomapping team:

“Mapping trash!

What is mapping?

Marking trahspoints and spots through moving around on roads witha a GPS device and carrying this information on to a map.

Who are mappers?

A mapper could be anyone who is old enough to evaluate what is garbage and how much of it is there. In a project like this mappers can let the team know about their wish to attend the mapping process, after which a team member and the mapper will agree on a region of mapping, necessary passwords for entering information to the database will be given and also the time of mapping will be settled, during which the mapper will do his/her job and when to expect for feedback. The mapper will go out mapping him/herself or with his/her companions on a suitable time and takes care that his/her points will definently get to the map as well.

In addition to mappers, other people can as well help them with adding this data to the database or just gather together the information of their local territory or region or the data of another group of mappers. The person entering information to the database doesn’t definently have to join the mapping itself.

Mappers are usually people who orientate very well, have a good memory and could (even without GPS) determine the coordinates of a trashpoint using a paper map or an internet map and send this information to a person entering data to the database or add this info themselves.

In Estonia it was very comfortable to find coordinates of a specific place with Delfi.ee-s, Regio-ee-s or Estonian Land Board’s digital map on http://xgis.maaamet.ee/xGIS/XGis

What can you map with?

For the mapping process either hand or car GPS-devices created for hikers, phones with an integrated or an external GPS device or digital maps can be used. The precondition of the last option is that the mapper knows very well where the trashspot is and also has a very good digital or a papermap for detailed coordinates.

How does the mapping process take place?

On has to moving around on roads systematically and stop when one notices a trashspot to detemine the coordinates of a specific location. In addition (in our project) it was important to determine the diameter, heith (if it was over 1 m) and the content of the garbage spot. In our selection we had P – for regular domestic waste S – for large-scale garbage (refrigerators and sofas etc) and R – for tires. As a comment we always could specify if this spot also contained hazardous waste, if it was in a hole, on a slope etc. If the garbage is located on a bigger area in small pieces, then those small pieces should be calculated together as one spot. For coordinates it would be good to mark the center of the area.

Adding photos while mapping trashpoints is advisable but not obligatory. The photo can describe very special dumping sites or just give an overview of their size and content.

While mapping garbage it would be reasonable to go through all roads of certain territorial unit systematically.

In the end of the day the mapper subjectively determines the percentage of the specific territory which got mapped during this day and lets the team know about it to make conclusive calculations.

For mapping all transportation vechicles end even moving on foot are suitable. Probably the most comfortable way of doing it, is with two people and a car – while one of the team-members is driving the other one can very well be the map-reader. And both can look at the road-sides to see if there’s any trash.

There is little if any point to mapping stones and wood (In Estonia some people also take building materials and furniture to the forest), because those are not very dangerous to the environment. They also give a lot of weight and volume to waste transportation cars, because of what it might happen that a noticeable part of “important trash“ like domestic garbage stays in the forest.

It is very important to be careful with privatly owned land and articles, because what might seem like trash to some eyes might not be that in the eyes of the owner to whom it might be a thing of historical or even practical value. For ex. Tractors, argicultural machines out of metal, heaps of building materials etc.

What to do with the mapped points?

Mapped trashpoints have to be taken from the GPS-device to the computer and from there further to the trashmap. Single points, which have been taken from a digital map, can be added one by one to the trashmap. GPS-moble-mapped points went to the trashmap in our case, real time.

Where to find garbage from?

It’s very important to map both in the city and in the countryside. In towns it’s important to look at border-areas, abandoned grounds and decayed houses. It’s also good to check parks and beaches.

In the countryside again borders of small villages and towns, all roads which turn into the forest (and which are not marked as private), old military sites, territories of old argicultural societies (during soviet time we had places like kolkhoz around her), neighbourhoods of old garbage heaps and strip mines are worth paying attention to.

What kind of infotechnological programs would one have to use?

For us it was very comfortable to use a program called Nutimap (www.nutiteq.ee), which in addition to being an interactive map also enabled us to map trash (with a special software).

Trash-database (in our-case Google Earth/Google Maps based) – all trashpoints were added to this database separately or as GPS tracks. The database had users, who with given passwords could add, remove or edit data in an area which was appointed to a him/her. The administrators of this database saw all added points, could add data to all areas, could add users and change their rights.

The trash-map and the table of statistics – the trash-map showed the latest information as a map of the country with all trashpoints which had been added up to that moment. The table of statistics showed the latest data throughout all the local government territories, the volume of the trash and the percentage of the totally mapped area. It was also possible for us to look at trash-points only on specific local government territories. That was good to get an overview (and it was especially good for local coordinators of our project. The database was updated online as soon as the next trashpoint was added.

What kind of coordinates can one use?

To mark trash-points all widely known coordinate systems will do. One can use latitude and longitude and L-est system or the one which is mostly used in the military. Our program accepted all coordinates and transformed them to a common system. For adding saved GPS-tracks to the database the program accepted files with extentions likeGPX, UPT, WPT, PLT, GDB, KML and KMZ. When adding photos the size was not important because the program also accepted zip-files.

What is an organized mapping?

The most effective way of mapping trash are organized events. One can map trash with friends, family, colleagues or club mates. In the morning it will be settled how many “carfuls” of people will go out and specific territories will be devided to everybody. It is perfect to have a discussion group and soup for all in the evening to get a good overview of the whole day!

Organized week-end events allow all interested people gather and map a very large area of earth during 1-2 days. Even total strangers can cooperate and do that as a team. It would be very good to engage local government authorities or just local people to this as well to ease the process and make it more fast. Like this one can also organize mapping events for their company or organization.

Why is mapping important?

The volumesof trash which can be calculated as a result of the mapping process is bases for all the following work, namely logistics planning, organizing transportation and in the end cleaning it up! After the number on trashpoints which we get as a result of the process we can also determine

• the estimate number of volunteers which is needed to clean it up,

• the necessary technical instruments or machines needed and

• the optimal place of mid-stations for gathering trash.

The volume and sort of garbage are important for deciding on the necessary technical instruments to clean it up.

And finally: the quality of the mapping and mapped date are very important for the planning of all the following work. The whole database of trashpoints was to a great extent (even financially) the basis for evaluating the size and weight of the project.

Geomapping description by Ahti Heinla, the creator of mapping database, mapping application and logistics IT-system of Let’s Do IT 2008 (also includes techical data on database setup).

“We set up a mapping sub-project, which had the goal of putting every garbage point in Estonia into our database. The purpose of having such a database is:

• get information about the total amount of garbage we have to clean: project budget, public statements, logistics etc depend on it

• visualise the problem for the public: media wants visual material, and when people see a map and photos, their awareness of the topic will improve

• get input for logictics planning

The mapping sub-project consisted of the following major tasks:

• develop a web-accessible database (GIS) of garbage points. We used PostgreSQL+Postgis as the underlying database, mod_python+Apache for web access, all running on a Linux server. The code is ca 1500 lines of plpgsql and SQL and ca 1500 lines of Python. Writing it took 1-2 man-months – but it is relatively complex code and it can easily take more time by less motivated or experienced people

• develop a Java application for mobile phones for simple real-time data entry from the field into the database over mobile Internet. The mobile phone has to have an internal GPS, or external Bluetooth GPS module. This Java application was developed by Nutiteq (www.nutiteq.ee)

• write a 2-page instruction manual for volunteers doing the field work of mapping – how to search for garbage points, characterise them, and enter them into database

• find, motivate and coordinate volunteers for field work. This was done by Anneliis, working part-time over ca 7 months. She targeted the communities of geocaching, orienteering, offroad driving enthusiasts, and large organisations such as Eesti Energia and Estonian defence forces.

• organise regional mapping group events on weekends. Most participants were first-time mappers, so the process was made quick&easy for them: ca 20 people gather in the morning in a regional centre, they receive oral&written instruction, get precofigured mobile phone with GPS, get a specific area assigned to them, spend the day driving in this area and enter data, and gather again in the evening to return the phones and report on progress. These events were organised by Kadri, Irmelin, Kaia, working part-time over 3 months.

• manage/admin the database, remove duplicate points and obvious errors, identify poorly mapped areas, create user accounts. This was ongoing work during 9 months, done part-time by Anneliis and Ahti.

The ideal mapping team has a 4WD car, 2-3 people, a GPS or GPS-equipped mobile phone, and a camera. If there are no major problems, such a team was able to map ca 200 square km per day. In practice however, some teams had problems – misunderstood instructions, had empty GPS batteries, got lost in the area, worked less than expected, etc. We needed to re-map such areas and thus in the end used ca 2x more teams.

The mapping sub-project found ca 0.25 garbage points per square km. We estimate that about 90% of garbage was found; higher accuracy is difficult to achieve because people always make mistakes and fail to notice some of the garbage if it is out of sight, especially if even a little bit of snow is present.

Apart from coordinates, the primary characteristic of a garbage point is its diameter. From the diameter, the database calculates volume (using average height of 0.25 meters for large diameters, less for smaller diameters) and from volume it calculates mass (using 200kg per cubic metre if there are no tires).

Using just diameter as basis for volume calculation is not very accurate; however, it is difficult to teach an inexperienced volunteer to measure/calculate the volume in any more precise manner.

Our database has three methods of data entry:

• on the field, the mapper marks garbage points as waypoints/POIs in handheld GPS, takes a photo, and writes the diemater, photo filename etc as waypoint description. After returning from the field, the mapper connects the GPS to a computer, reads the waypoints file into the computer, and uploads it into our database along with a zip-file with photos. This method is suitable only for the small minority of mappers who are experienced with GPS units and software.

• on the field, the mapper uses a handheld GPS and records points using whatever way s/he wants. After returning from the field, s/he reads coordinates from GPS screen, and types individual point coordinates, diameters etc into a web form. Photos are also uploaded one by one. This method is cumbersome for large amounts of data, but it is easy to understand.

4. on the field, the mapper uses a mobile phone with Nutiteq software to enter the point into database in real-time, selecting the diameter and other characteristics on the phone screen.

Photos could also be uploaded, but it is more difficult to use, expensive, and technically not very reliable. Mapping using mobile phones is the easiest method to use for non-technical people.”

In order to make it all work, Let’s Do it Team engaged a huge variety of different companies, NGO-s and organisations who were literally part of our team: some companies organised their own internal campains to engage people, a huge mass of companies joined with the whole collective on our clean-up day, many gave us financial and campaigning support and Discounts. The last was especially important when it came down to waste management companies and their cars and containers. Have you ever heard about waste management companies who come out (and not just out, but out to forests to clean up illegal waste) only for transportation costs? Well, that happened in Estonia.

All waste management companies joined their hands and came out on the 3rd of May only for transportation costs. And no-one charged us any extra in end-stations. The only thing we had to pay was pollution tax for the government for 7000 tons which was the final amount of trash (btw 75% of this pollution tax goes directly to local governments).

Some say that in usual circumstances our project should have lasted for 3 years and would have cost 331 million kroons. But it was only 1 day and 7 millions thanks to all those loving people. This 7 was covered by Estoninan Ministry of Environment (2), The State Forest Management Centre (3) and Environmental Investment Centre (2,557).

Finally everyone in Estonia was involved during this day and everyone came and gave our team a helping hand with whatever they had to offer: cars, trailers, people, computers,

food etc. That kind of kindness and cooperation on behalf of Estonian people was truly phenomenal.

What was important concerning companies was the fact that none of them demanded any kind of special public treatment for supporting the project. Everybody was content with just a name (in text version) in list of partners on our website! This project got so much positive public attention, support and respect, that in the end it was just a huge honour to be in this list.

Thinking back it was probably one of the few times in Estonian history alltogether when sponsors and supporters didn’t ask for any special public attention and promotion priorily for themselves but stood hand in hand for the purpose of the whole project!

The extensive circle of partners included one of the largest telecommunications companies in Estonia (EMT, Elion),the biggest energy producer and provider (Eesti Energia). Our strongest third sector partners were Estonian Network of Nonprofit Organizations (NENO) and The Estonian Song and Dance Celebration Foundation (includes all dancers and choir singers of Estonia of whom there are plenty around here). We also engaged all environmental NGO-s, scounts, guides, 4X4 fans, even divers and cliff-hangers joined.

MTV, TV3, Kanal2, ETV (all television companies of Estonia), most radio channels, all daily and weekly newspapers.

Additionally, we received 200 mobile-phones with GPS-systems for geomapping as inkind donations from Nokia. EMT provided 100 extra-phones and 600 phone-cards for all the team members to talk for free with all those 600 numbers to be able to organize such a huge scale event!

We also received non-financial support from Ministry of the Environment of Estonia during a crucial time when big waste management companies turned their backs on us. The ministry of Environment gathered all waste companies around a roundtable to find ways to still support the project.

In the end all small Estonian waste companies gave their helping hands and made it possible to recycle 80% of the gathered waste. We also received the everlasting support of the whole 3rd sector of Estonia; the personal support of the President of the Republic of Estonia in the form of public support and speeches and several other important organisations and institutions (be it either 3rd sector, governmental, enterprise or even international).

The crucial part of our project was to engage 1-2 local leaders from each of the 227 local governments in Estonia. In the beginning it was very hard to explain the idea of this project to them, because very few people from the local governments honestly believed in the possibility and success of the project (it just seemed too huge). But as time passed by and as the mediacampaign started, everyone was more and more convinced that it’s actually possible. Public trust started rising thanks a huge PR and media campaign which engaged literally all people in Estonia. You must have lived underground if you hadn’t heard about it. It was truly everywere: outdoor, print, tv, radio and internet! Separately from us, our banners were produced, shared and uploaded to 1600 sites around Estonia. Calculating the possible costs of the whole thing: it is unquestionably the biggest media campaign ever made in Estonia.

Thanks to great media interest, support and coverage to the project everyone wanted to join the projet and it was already a demand of public that it’s local government would join the project. In the end it was even considered as utter ignorance and negligence if the local government didn’t join . It was truly a matter of honour to be part of the team. Finally, only 7 out of 227 local governments didn’t join. Many of those 7 did their own clean

up day separately from Let’s Do It in the surrounding weekends of 3rd of May (because of

huge public pressure).

In Let’s Do It project local authorities were responsible for coordinating the project on the local level. Every county had a county coordinator on behalf of Let’s Do It Team. Logistis and registration process were coordinated centrally, but local governments were responsible for organising the food and also some of the necessary materials like gloves for volunteers during the clean-up day. They were also responsible for the transportation of hazardous waste.

Core-team members and waste management companies in co-operation with producers responsibility organisations were responsible for handling electronical wastes, tyres and regular waste. Local leaders were extremely important in logistics planning and geomapping, because they knew about the local circumstances and could help Let’s Do it Team with local data.

4. Building up a broad media campaign prior to the clean-up action to recruit volunteers and raise public awareness of the dumping and littering problem. 
(by Tiina Urm, media and communications manager of Let’s Do it 2008)

The media campaign aims to link the issue to the impacts that everyday life choices make on our environment. Our most important partner here was Estonian Public Broadcasting service (includes television and radio channels) who helped us by funding and developing commercials for television and radio and airing them in the Public Broadcasting channels. They also allowed other television, radio and internet channels to use these commercials free of charge.

When we started our mission, nobody hadn’t even acknowledged the problem. When you talked to different people in a personal level, they said that they had noticed that there is quite big amount of garbage lying around the areas that they live in and it was disturbing them. But nobody was talking about it publicly. There had been local actions to fight the problem, led by local municipalities or activist groups. But they had been only on local level and therefore having just a temporary effect. To really deal with the problem – which was not the garbage, but the mindset of those people doing the illegal dumping and the rest of the people who passively let it happen, we had to make it a public mission. Not just a ‘green minded’ people’s business but everybody’s concern and interest. In order to break this barrier we needed to overcome some certain challenges:

1. Bring the problem into the public eye.

As I explained earlier – the problem was not even publicly discussed, for a very simple reason – nobody had any idea what is the bigger picture – how bad it really is? The key was to show the real extent of the problem and through that we could attract the attention on a national level.

The best way to do it was to just simply put the puzzle together. So we brought in the possibilities of a modern technology – Ahti Heinla developed a software which made it possible to put the garbage on the map. First time people could see the real face of the problem.

2. Engage the local media as well the national media.

The problem covered all of Estonia, so to really make an impact and make a difference we had to get to the people in the little places as well in the cities. People in the rural areas tend to use only local media channels which cover topics mostly about local events and interests. So we couldn’t just rely on the national media channels.

From the beginning we had to establish deep and lasting interest of the local people and journalists working for the local media channels. They had to recognize it as something that can create a real difference in the lives of themselves and their neighbours. To make the first real impact we could use the weekend garbage mapping events – every weekend we invited local people (incl. journalists) in certain area to map the garbage in their county. This way we could make them see and acknowledge the problem on a personal level. To keep the interest alive we used very simple method – every local or national media contact we gained, we added to the presslist. By time, a growing circle of journalists was formed, who we kept updated regularly about all the progress and news related to the initiative.

3. Include russian-speaking community.

Estonia has one major distinct cultural subgroup – ca 350 000 people, belonging to a russian speaking community. The overall population of Estonia is only 1.3 million people, so this is a big part of our nation. Majority of the group lives in Tallinn or in East-Virumaa. Since then there hadn’t been any bigger initiative in a civic level which would have involved estonian speaking and russian speaking community together. This was clear from the beginning – if our goal was to create a general impact on the society, we had to include the russian-speaking community. What made it tricky was the fact that they have different pattern of media using habits – they don’t use estonian national media, but russian TV-channels and First Baltic Channel (PBK) which also uses russian language. Russian community also relies more on community ties and is at the same time less influenced by media in general. First big difference came from the support of PBK TV-channel – they agreed to air our commercials for free and they were also interested to cover the progress and news related to the initiative. Same way we targeted the other most popular russian-speaking newspapers and also web-media. The other important step was to get the support of a Narva city government – this is the city in East-Virumaa which is the main habitat for a russian-speaking community. We knew that it was crucial to get the support of the community leaders

4. Include well-known and respected leaders from different fields, age-groups and communities, remaining at the same time totally a-political.

In every society there are people who are widely loved and respected, we asked a selection of them to help us by being the face’s of the campaign. Our goal was to let people who personally care invite others to care about this issue too. We built our campaign upon a group of 12 famous musicians, writers, actors, journalists and sportsmen from russian as well as from estonian community – each one of them had an individual message touching a bit different aspect of the issue (clean country for our children, culture, self respect, national pride, unity, nature). That allowed us to vary the message so that it didn’t get boring and at the same time approach very different groups with different values at the same time. The general tone of the campaign was personal, positive and uniting.

The campaign featured commercials in TV and radio channels – we got all the main TV-channels to show the commercials free of charge also the radios and main newspapers. The advertisements for print media and outdoors were made, using the same people and messages. We designed banners leading to our homepage, which people and organizations could download from our homepage and put up to their personal or company web page as a sign of support. More than 1600 webpages had our banners up as a sign of goodwill towards our initiative, at the height of the campaign.

At the same time we had to distance ourselves from political groups, especially in the first phase of the project – we had to remain trustworthy and neutral of any political interest to gather the trust and support from all the different groups of society.

5. Registrating volunteers. (by Agni Kaldma, head of registration team and volunteers’ coordinator of Let’s Do It 2008)

“Volunteers are the most important part of the whole operation: without volunteers you can do nothing. Wide media campaign is most likely the best way of engaging large number of volunteers, but the media part is hopefully covered already. All big organisations and firms have to be connected personally, also all municipalities. To send an e-mail and wait for the

answer is not the best way of getting them “on board”, they all need personal approach.

You have to keep in mind during the whole organisation process, that volunteers are people, who come to do the thing you have asked them to, from their free will and without getting anything in return. In this huge operation and big organising, especially by computerising most of the process, it can be easily forgotten. That`s why you have to find someone, who has previous experience in working with volunteers to the job. This volunteer coordinator has to think on volunteers point of view and look after volunteers rights, also to remind the whole team in all points, that volunteers are not just buttons on the screen, but living people, who have to be treated with respect and grattitude. All the questions have to be answered properly, all safety issues have to be taken care of etc.

Registration process itself needs a good program and a number of people: some of them taking care of the system and some of them answering questions, becuse you get a lot of them. At first we thought, that we can let people to register almost up to the cleaning day, but we realised some week before, that this is impossible: registration team can not do their job properly and send all information needed to the volunteers without some extra time, while the registration process is closed. So, what we learned, was that registration

has to be closed a week before the cleaning day, otherwise you can not send out proper information to all registered teams. The registration was team-based: you had to make a group at least 3 up to 15 people, to register. This was that way for several reasons: 40 000 people vs 5000 teams is a seriously smaller number to send information to; also we

hoped that when one person wakes up in the beautiful Saturday morning and thinks: Oh, what a nice day, I don` t want to go to pick trash today – then it is easy to him to do so. When there is a whole team behind, he can not think this way. Also, the transportation is easily arranged, when there is a number of people in one group instead of individuals.

Several additional information was asked in registration process: team leaders mobile phone number and e-mail address (all information to volunteers was sent via e-mail to team-leaders e-mail address, also SMS-s were sent), either team has a trailer to take with them or a possibility to carry one and the specific region, where the team wants to act on cleaning day. We did not realise that a lot of problems rose from this issue, too: team could pick a region, but not specific place like a village or near his house etc. There was a lot of explaining on this issue. In the end, locals went to their villages anyway, and for that there were local people from municipalities involved in all the places, who took care of them.

We generated a personal e-mail for all volunteer team-leaders with all information they needed: teams gathering place, instructions for the cleaning day, all phone-numbers they will need etc. Also we sent them a link to their personalised map with their cleaning territory, the safety instructions and working manual. We asked the team leader in this e-mail to confirm their participation and also to confirm that they have learned about

the safety instructions. To teams, that had not confirmed, we sent SMS in a couple of days with the link they have to go and confirm their participation. Also we generated some fun SMS-s to team leaders, for instance in the morning of the cleaning day we sent SMS with morning greetings etc. Finally, I want to underline once more, that when we keep in mind, that we are dealing with people, not with numbers, everything is going to be all right!”

6. Logistics

http://www.teeme2008.ee/?op=body&id=180

Those optimal points were calculated out by a computer program, again created by Ahti.

Ahti describes how both clean up and logistics were done:

“Cleaning up garbage was essentially moving it from thousands of places in nature to a few places where industrial-scale sorting/processing could be done.

This moving is done in three phases:

1. Volunteers pack garbage into plastic bags and put bags on the roadside (generally on unsurfaced forest roads). When done, they notify transport teams by phone or other means and move to their next point. This requires 1 volunteer per cubic metre of garbage, assuming 3-hour workday.

2. Volunteer transport team arrives in a car with a trailer, picks up bags, and transports them to flagstation. The car cannot be a large truck, since they are suitable only for surfaced roads. Thus we are limited to vehicles with little capacity (average ca 3 cubic metres). Transport team spends most of its time loading and unloading. This phase requires 1 transport team per 25 cubic metres of garbage, assuming they work 4 hours (a little longer than other volunteers) and average trip distance is less than 10km one way.

3. Large trucks (20-90 cubic metres) carry garbage from flagstation to sorting/processing centre. Thus all flagstations must be on surfaced roads. One truck does ca 3 trips per day, assuming 8 hour workday and ca 30km average road distance between flagstation and destination. Thus 1 truck-day is needed for 100 cubic metres of garbage, assuming average truckload of 33 cubic metres.

The point of having flagstations is twofold:

• provide a place for people to gather – the local centre of activity where teams meet, discuss their plans, get plastic bags, tools, advice etc

• provide a changeover point from unsurfaced to surfaced road vehicles, and ensure that there are usually volunteers around for loading/unloading when a truck arrives

How many flagstations are needed? We used 1 flagstation per 200 square km on average, and put them near large garbage points to minimise transport team travel. Our software optimised the locations using a clustering algorithm written in plpgsql, and a vector map of roads obtained from state authorities.

Each garbage point is assigned to the closest flagstation by road distance, and the database calculates the number of volunteers (phase 1 above) and transport teams (phase 2) required in each region and each flagstation. Using this information, the volunteer registration website disallows new registrations in regions that have exceeded their optimal number of volunteers by more than 2x.

The software assigns each volunteer team to a suitable flagstation, and specified whether they are regular team or transport team. For regular teams, a number of specific garbage points are selected too.”

So it was done

September 2007 – Mid-April 2008: geomapping process, individual mappers map the areas of their choice! In september also the Google Map based trash-map was lauched (written by Ahti Heinla)

6th of November 2007: first pressconference – the whole thing was in the news and tv with a 2 day lag, (nobody believed it could be possible).

February 2008 – Mid-April 2008: 9 geomapping events around Estonia.

15th of March 2008 – Beginning of the media campaign (estimate cost: 3,66 + million Estonian kroons, which we all got for free).

21st of March 2008– Registration began on our website for the clean-up day

1st of April 2008 – Estonian Army cleans up the biggest dump near Tallinn (over 200 tons of everything) and opens up the action!

2nd of May: logistics software ready.

3rd of May 2008– an all Estonian big Clean-Up Day (more than 50 000 people show up, in our wildest dreams we had thought about 40 000). Logistics software: live updates to both teams working in the logistics centre in the National Library: for both transportation logistics team and flagstation check-up team got a program according to their needs. When they needed something, a team of best programmers of Skype, wrote it in minutes.
Working day finishes in 207 flagstation after sunset. Most volunteers finish by 5pm.

4th of May – Thank-You concerts in three biggest cities – Tallinn, Tartu, Narva

17th of May– after-clean up in Haabersti (one of the city parts of Tallinn)

29thof May – thank-you event for all partners and friends of the team, including the team itself!

June 2008 – summer-camp of Lets Do It team to generate new ideas on What To Do Next!

August 2008 – planned after-campaign for Let’s Do It!

What Do you think?

Let’s Do it Too!!?!?!

www.teeme2008.ee

Thank You for listening or reading

Articole asemănătoare:

1. »  Ziua curăţeniei în România – Let’s do it Romania!
2. »  Teoria ferestrelor sparte şi Kaizen aplicate pe România

Modificare ulterioară: Am adăugat Ghidul Let’s Do It, Romania şi încă un document despre cartarea gunoaielor.

Cartarea (.doc)
Ghidul LDIR (.pdf)

Modificare ulterioară: pentru a ajunge mai uşor la comentariile articolului acesta, am făcut o altă pagină cu prezentarea evenimentului din Estonia. Găsiţi link-ul puţin mai jos.

Let’s do it Romania este ce a fost in 2008 în Estonia – ziua curăţeniei. Anul trecut luam şi eu legătura cu organizatorii din Estonia şi aflam mai multe detalii despre cum ei au reuşit să adune 50 000 de voluntari care timp de o zi au făcut ecologizări în toată Estonia. Dacă aveţi multă răbdare puteţi citi în finalul articolului detalii despre evenimentul estonian, în limba engleză.

Este un proces enorm de planificare, organizare şi muncă, dar au reuşit.
Iată pe scurt evenimentul din mica ţară baltică:

1) Maparea gunoaielor – Google + GPS local
2) Invitarea Partenerilor
3) Media: TV şi Presă scrisă
4) Înregistrare
5) Ziua curăţeniei
6) Chef de mulţumire
7) Seminar pentru urmărirea rezultatelor

E vremea României!

Uite filmul făcut de estonieni:

Susţine şi tu Let’s do it Romania!

Pune în site-ul tău codul de aici pentru a apărea bannerul de promovare al evenimentului:

Pentru cei cu răbdare, iată cum au reuşit ei:

Project “Let’s Do it 2008″

Location: Estonia
10 000 tons of garbage
On 3rd of May.
with 50 000 volunteers.

It was possible!

To clean it all up!

HOW

Background

On 29th of August 2007 a small group of evironmentalists sat down to randomly discuss possible further plans of action in the field of Estonian environment. Toomas Trapido, a present member of Estonian parliament (green party) introduced his ideas to Rainer Nõlvak (a wide-known IT entrepreneur and current chairman for Estonian Fund for Nature- ELF) to get a second opinion to all his ideas!

[...] Citeşte toată prezentarea evenimentului din Estonia

Articole asemănătoare:

1. »  Scrie România ediţia 1 – Constanţa în primele zile de primăvară – 5-7 martie
2. »  Scrie România – ziua 0, vineri: Timişoara – Bucureşti – Constanţa, 780 de km
3. »  România prinde rădăcini – invitaţie pentru voluntari

Drum liber!
Florin

Articole asemănătoare:

1. »  Tururi de oraş: Drum Liber te pregăteşte să vizitezi oraşele mari ale României!
2. »  Dognecea – Drum liber spre vest
3. »  Roxana: Merg în Potugalia şi caut coleg(ă) de drum

The Fun Theory este chiar un concurs, premiul întâi fiind de 2500 de euro. Probabil nu este cel mai corect motiv să participi, dar dacă aşa te încurajez să intri în joc şi ideea ta va fi aplicată este pentru binele tuturor.

Eu îţi lansez ideea concursului The Fun Theory, grăbeşte-te! Termenul limită de aplicare este 15 decembrie!

Urmărind filmele de mai jos îţi vei da seama mult mai bine despre ce înseamnă proiectul acesta:

Baftă!

Articole asemănătoare:

1. »  Ce poti face ca student la Poli – participa la competitiile ingineresti
2. »  Bucureştiul poate face bine la sănătate
3. »  Cum se “face” (aranjează) rucsacul?

Vârsta:
Cei mai mulţi sunt în categoria de vârstă 24-29 de ani, urmaţi de cei cu vârste între 19 şi 23 de ani. Presupun că sunt întâi tinerii absolvenţi şi profesionişti, urmaţi de studenţi.

55% bărbaţi, 44% femei, 1% nu au răspuns.

Călător?
Mi s-a confirmat ce credeam, că majoritatea celor care folosesc drumliber.ro sunt din rândul tinerilor călători, 44% consideră că sunt călători pasionaţi, 34% călătoresc uneori şi 20% nu sunt călători pasionaţi.

Când e următoarea excursie planificată?
Cei mai mulţi dintre cei care au completat spun că vor pleca în următoarea excursie în perioada sărbătorilor de iarnă (41%). 30% vor pleca în următoarea lună, 20% chiar în urmatoarea săptămână. 7% nu au planificat încă o călătorie.

Trecem şi la ce voiam de fapt să aflu, care e regiunea cu cei mai mulţi călători. Am considerat Bucureştiul ca regiune separată. Deşi urmează şi o întrebare despre oraşul celui care a completat chestionarul, această întrebare este mai sus, ca în cazul necompletării oraşului să ştim măcar regiunea.
Deşi Bucureştiul conduce detaşat traficul pe drumliber.ro cu un număr total aproape cât tot restul ţării la un loc, când e vorba de călătorie ei nu sunt chiar aşa pasionaţi ca şi oamenii din celelalte regiuni. La călătorie conduce Transilvania cu 38%, urmează Bucureştiul cu 30% şi Banatul cu 15%. Practic deşi pe site intră de două ori mai mulţi bucureşteni decât transilvăneni sau bănăţeni, cei din capitală sunt doar jumătate din totalul celorlaţi la călătorie. Sunt la egalitate Moldova şi Bucovina, Muntenia şi Oltenia, iar Crişana şi Dobrogea nu au nici un vot.
A fost oarecum o surpriză fiindcă mă aşteptam să fie mult mai bine poziţionat Bucureştiul.

Când vine vorba de metoda de transport, cei mai mulţi ar călători cu Trenul (40%). Cu maşina ar călători 36%, 16% cu avionul si 8% la ocazie. Nici unul dintre cei care au completat răspunsul la această întrebare nu ar alege autocarul/autobuzul.

Oraşele cu cei mai mulţi călători sunt Bucureşti, Cluj (aproape cât întregul Bucureşti), apoi Timişoara. Mai multe oraşe mari din ţară urmează: Iaşi, Braşov, Craiova, Baia Mare, Făgăraş, Reşiţa.

Repet, studiul este doar informativ (nu e reprezenzativ pe populaţia României), ci mai degrabă arată opţiunea vizitatorilor drumliber.ro

O să mai repet studiul şi la anul, să vedem dacă observ unele schimbări. Totodată vreau să mulţumesc celor care au completat scurtul formular!

Articole asemănătoare:

1. »  Care oraş din România are cei mai mulţi călători?
2. »  Cetatea Histria. Muzeul Histria. Primul oraş din România.
3. »  Pentru cineva care contează

1. Teoria Ferestrelor Sparte (Fixing Broken Windows) zice că fiecare dintre noi suntem foarte influenţaţi de mediul în care trăim. Cum? Cu cât mediul e mai curat şi mai sănătos (nu doar fizic, ci şi psihic), cu atât noi ne vom comporta mai bine. Pus în practică înseamnă că dacă stăm într-o zonă murdară, nu ne va deranja nimic făcând-o şi mai murdară. Adică gestul josnic este “acoperit” de gesturile altor oameni care au făcut/fac acelaşi lucru. Å¢i se pare cumva cunoscută gândirea asta? (arunc şi aici gunoiul, uite că nu sunt singurul) :p
Teoria s-a vrut demonstrată şi unii cu mintea mai deschisă au preluat-o ca să îşi facă viaţa mai bună. Un exemplu este primăria New York-ului, care l-a angajat ca şi consultant pe cel care a inventat teoria (George L. Kelling), iar rezultatele s-au regăsit într-un nivel mai mic al infracţionalităţii la toate nivelurile, pornind de la două lucruri mărunte: micşorarea numărului de oameni care călătoresc cu metroul fără bilet şi a desenelor/graffiti-urilor din locurile nepermise. Teoria a fost pusă în practică şi în alte domenii ale vieţii Nezw York-ului, dar şi în alte oraşe. Ce legătură are acest lucru cu infracţionalitatea în general? Simplu: oamenii văd ca e cineva interesat de bunul mers al lucrurilor şi astfel sunt şi ei mai atenţi la a face bine lucrurile.

2. Kaizen provine din limba japoneză şi înseamnă îmbunătăţire continuă. Inventat şi iniţial aplicat în anii de după cel de-al doilea război mondial în Japonia, astăzi se foloseşte în foarte multe industrii de către foarte multe companii de succes. Toyota este una dintre companiile care îl folosesc cu brio. Pe scurt, sistemul e folosit la creşterea calităţii unui produs sau al unui proces de management, prezentând fiecare componentă ca pe un sistem compus din sisteme mai mici, iar îmbunătăţirea acelor mici sisteme duc la un sistem mare mai bun. Destul de logic.

Cele două teorii au părţi comune şi se completează unul pe celălalt. Practic demonstrează că pornind de la lucrurile mărunte poţi ajunge să aduci un mare plus de calitate vieţii tale.

Ce legătură au cele 2 teorii/sisteme cu România?
Dacă rămân pe hârtie (sau pe această pagină), nu au, dar noi putem face mai mult de atât.

Ce poţi face tu? Fă un lucru mic pentru comunitatea în care trăieşti în fiecare săptămână. De exemplu:

• Curăţă de gunoaie zona din faţa scării tale. Durează 5 minute.
• Ajută tinerii care aduc un plus de valoare oraşului şi plantează alături de ei 2 copaci în weekend.
• Fă reclamaţie pe site-ul primăriei la neregulile pe care le sesizezi (o gură de canal lipsă, o groapă pe strada ta, etc.). Dacă te pregăteşti să îmi spui că nimănui nu-i pasă, te contrazic, eu am făcut asta de câteva ori şi s-au găsit soluţii de fiecare dată!
• Plantează flori în spaţiul din faţa scării tale. Odată văzut rezultatul, sunt sigur că te vei simţi foarte bine.

Cât timp pierdem fiecare vizionând programele idioate mai puţin folositoare de la ora 5? Timpul respectiv chiar poate fi folosit productiv şi ne poate aduce nu frustrări, ci mândrie. Mândria că am făcut ceva bun, mândria că alţii vor vedea ce am făcut noi, poate mândria de a vedea că alţii îţi copiază exemplul şi în final toată strada va arăta mult mai bine!

Am auzit şi o altă întrebare: “Sunt eu mai prost decât alţii dacă fac ceva bun?” Fals! Este doar o scuză proastă şi scuza aceasta este motivul pentru care te plângi că nu se întâmplă nimic în jurul tău. Cine vrei să facă dacă tu nu faci nimic? Fă ceva, cât de mic!

Ceva bun + ceva bun = mai mult decât de două ori ceva bun. Mai mulţi oameni se vor simţi bine de binele făcut de tine.

Îţi mai dau un exemplu, cel al grădinii comunale din cartierul Bowery (New York), cel mai rău famat cartier al metropolei în anii 1960-1970. Acolo o pictoriţă a început amenajarea unei grădini comunale şi deşi la început era privită cu derâdere şi scepticism de vecini şi trecători, când au început să se vadă rezultatele i-au sărit în ajutor tot mai mulţi oameni şi au reuşit să participe la desfiinţarea imaginii proaste a cartierului.

Iată un mic pasaj despre parc, în limba engleză:

The land where the Liz Christy/Bowery Houston Garden now stands has seen many changes in its history. Before European settlement, the area was a forested hunting ground for local Native Americans. During the 17th Century, our site was the corner of Bouwerie and North Street, the southern tip of a large farm owned by Peter Stuyvesant, the last Dutch Governor of New Amsterdam. After New Amsterdam became New York, a succession of buildings stood here; one of them probably a church. By the time Houston Street was widened and the subway station underneath it was built, all that remained here was an empty, treeless lot, filled with garbage and saturated with rubble and broken brick. It was in complete decline in the 1970′s when many buildings were abandoned and torn down. This is the daunting, if typical, beginning for many urban community gardens. Before anything could be planted, our founding gardeners had to tackle the huge job of clearing and preparing the soil.

In 1973 a local resident named Liz Christy and a group of gardening activists known as the Green Guerillas were planting window boxes, vacant lots with ‘seed bombs’ and tree pits in the area. They saw the large rubble-strewn lot as a potential garden and in December, they went to the City to find a way to gain official use of the land. Volunteers hauled the garbage and rubble out, spread donated topsoil, installed a fence and began planting.

On April 23, 1974, the City’s office of Housing Preservation and Development approved the site for rental as the “Bowery Houston Farm and Garden” for $1 a month. 60 raised beds were planted with vegetables, and trees and herbaceous borders were added. In their second year, this forerunner of today’s urban community gardens won its first Mollie Parnis Dress Up Your Neighborhood Award. People from other neighborhoods in all five boroughs saw what could be done and wanted information on how to start similar projects.

Soon the Green Guerillas were running workshops and planting experimental plots to learn how a wide range of plants could be grown in hostile conditions. The garden became a site for many plant giveaways, where plants grown on-site or donated from nurseries, professional horticulturists and local gardeners were given to new gardens all over the City. In 1986 the Garden was dedicated as the Liz Christy’s Bowery-Houston Garden, in memory of its founder.

Articole asemănătoare:

1. »  Ziua curăţeniei în România – Let’s do it Romania!
2. »  Care oraş şi regiune din România călătoreşte cel mai mult (rezultate)
3. »  Cea mai modernă fermă de vaci din România – Adunaţii Copăceni

Cu toţii ştim că avem o ţară frumoasă, dar câţi ştiu asta doar din cărţi? Câţi dintre noi chiar au curajul să călătorească şi să vadă cu ochii lor ce ne-a dat natura? Câţi au vazut ce am construit noi (mai degrabă strămoşii nostri) acum câteva mii de ani? Aceasta voiam să fie a doua parte din prezentarea ţinută împreună cu Andra, în eleganta sală de consiliere profesională din cadrul şcolii.

Mulţumesc pe această cale domnului director Turtoi, vă asigur că am primit de la dânsul tot suportul necesar. Mulţumesc copiilor care ne-au ajutat la lipirea afişelor Greenpeace şi tuturor celorlalţi care ne-au fost alături. Mulţumim şi Elenei pentru ospitalitatea oltenească demonstrată.

Eu cred că ne-am şi atins ţinta pentru acest proiect pilot. Sala din pozele de jos era plină ochi. Am constatat cu plăcere că erau copii care aveau deja cunoştinţe despre ecologie şi deja au fost în mai multe locuri din România.

În aceeaşi şcoală îşi desfăşoară activitatea Ansamblul folcloric “Maria Apostol”, pe care i-am văzut în acţiune la Peştera Muierilor, la festivalul Coborâtul oilor de la munte. Ei au mai multe ocazii să plece prin ţară, la diversele festivaluri la care participă.

Noi vom merge iar in frumoasa zonă a cheilor Sohodolului, de-abia aştept!

Eu sper să urmeze multe alte proiecte similare, Runcu şi satul Bâlta să fie doar începutul!

Articole asemănătoare:

1. »  Copiii din Runcu văd o bucată de Românie
2. »  Casa memorială Maria Apostol – Runcu
3. »  Ansamblul “Maria Apostol” din Runcu

Şi indiferent ce se petrece, aceeaşi concluzie ar trebui să o avem fiecare: mergi înainte!

Acum o zi mă întorceam din Bratislava şi eram într-o parcare din Austria. Acolo povesteam cu câţiva români din Germania, muzicanţi la nunţi. Erau oameni foarte faini, au fost minute petrecute cu plăcere; după plecarea lor aveam un moment de pauză, singur în parcare. Peste jumătate de oră plecam cu un cuplu de bihoreni spre Oradea, cu un BMW decapotabil. A fost o noapte frumoasă, mereu ştiu că orice se întâmplă e un singur drum de urmat: înainte!

Articole asemănătoare:

1. »  Sibiu, Hermannstadt – sa tot mergi
2. »  Autostopul – întâmplări trăite pe şosele (partea a 3-a)

De ce?
Ca să arătăm copiilor din şcoala din Runcu ca România este o ţara frumoasa, le vom prezenta mai multe locuri ce mie mi-au plăcut foarte mult, sperând totodată să le transmitem un pic din pasiunea de a călători. Eu sper să îi convingem că România are de oferit mult mai multe decât ce le arata televizorul sau ce au vazut până acum.

Prezentarea o gasiţi aici, dar nu include şi sutele de poze ce vor fi proiectate.

Şi nu e totul: în colaborare cu Greenpeace avem o prezentare despre cât de important e să avem grijă de natură, de ceea ce este în jurul nostru.

Când prezentările vor fi fost gata, ne uitam la filmul Home. Vizionare plăcută şi vouă!

Articole asemănătoare:

1. »  Drumliber la şcoală în comuna Runcu
2. »  Ansamblul “Maria Apostol” din Runcu
3. »  Câteva ore în zona Aninei

Pe lângă reducerea consumului de apă şi curent, eliminarea pe cât posibil a risipei, mă unge la suflet următoarea frază:
“În limita posibilităţilor, prefer să cumpăr produse agricole/ alimentare provenite din agricultura ecologică, eco-etichetate/ certificate ecologic sau

produse tradiţionale ecologice româneşti”

Şă spună cât or vrea alţii, dar niciodată nu vor fi mai bune merele mari şi galbene, chimicalizate si modificate genetic din magazin, decât cele mai mici şi rumene de la ţăranul din piaţă!!

Cum să nu îi ascult dacă spun lucruri aşa bune?

Articole asemănătoare:

1. »  Ce facem în perioada aceasta
2. »  Ghidul României de la National Geographic Traveler se lansează azi