După calendarul vechi, la 19 februarie 1876 s-a născut Constantin Brâncuși. Părinți îi are pe Nicolae Radu Brâncuși, cioplitor în lemn, iar mama, Maria, este casnică. În clasa a treia își cioplește numele cu un briceag pe bancă și este pedepsit de învățător. Ca să aflăm povestea vieții lui Brâncuși, facem o vizită deosebită la Hobița să vedem Casa Memorială Brâncuși. Doamna ghid are o poveste fascinantă, cu umor și picanterii, nici nu veți simți cum trece timpul.

La vârsta de 9 ani rămâne fără tată și la vârsta de 11 ani fuge pentru prima dată de acasă la Târgu Jiu. Acolo se angajează vopsitor de lână într-o boiangerie. Contractul spunea că „este primit de trai laolaltă cu toți ucenicii pe două rânduri de țoale, de Paști și de Crăciun, și ce-om mai vedea„. Nu rămâne pentru mult timp în Târgu Jiu, este găsit de mama sa și adus acasă la Hobița. Cum nu îi place acasă, în scurt timp, în noiembrie, fuge din nou, de data asta la Slatina. Acolo se angajează servitor într-un han; adună ceva bani peste iarnă și după ceva timp îi vin iarăși gânduri de plecare.

Pentru a hotărî în ce direcție va pleca, dă cu banul: dacă iese banul merge la Craiova, dacă iese marca, se duce la Pitești. A ieșit banul și norocul l-a dus la Craiova. Pentru început s-a angajat ca spălător de vase în cârciuma fraților Spirtaru din spatele gării. După doi ani de zile ajunge băiat de prăvălie la cârciuma lui Ioan Zamfirescu. La acest restaurant din centrul Craiovei veneau personalitățile locului și oameni cu bani. Într-una din seri, Brâncuși face un pariu cu patronul și clienții că el poate să sculpteze o vioară în două săptămâni de zile. Sculptează vioara dintr-o lădiță în care se găsea marmeladă, îi adăugă gâtul din inimă de lemn de păr și corzile. Un anume Mihalache lăutarul este adus să încerce vioara. O testează, și spune: „Domnilor, este mai bună decât a mea„.

Patronul, observându-i talentul, îi plătește profesor particular să își dea examene în particular pentru încă trei clase (avea doar patru clase primare). La 18 ani îl înscrie la Școala de arte și meserii din oraș (clasa de sculptură).

Așa arăta în uniforma școlii la 22 de ani.

Absolvă școala în patru ani în loc de cinci iar bustul din gips realizat la finalul studiilor poate fi văzut la Muzeul de Artă din Craiova.

Continuă studiile mai departe la Școala de Arte Frumoase din București. În 1901 o absolvă. În 1902, un an mai târziu, are și prima comadă publică: bustul generalului-doctor Carol Davila, cel care e în curtea Spitalului Militar Central din București. În aceeași perioadă a realizat Ecoșeul sau Jupuitul în cinci exemplare, pentru facultățile de medicină din țară. Pentru realizarea acestui Ecoșeu a studiat doi ani de zile la morga facultății de medicină din București, sub îndrumarea profesorului doctor Gerota.

În 1903, Brâncuși revine la Hobița, acolo unde astăzi este Casa memorială Brâncuși și își ia rămas bun de la mamă și frați, și cu toiagul în mână și ranița în spate, pleacă la Paris. Traseul este: Hobița – Tismana – Vodița – Bahna – Vârciorova – Budapesta – Viena – Munchen – Paris.

Curiozitate: Traseul lui Brâncuși a fost refăcut simbolic de către scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a mers desculț prin orașele în care a călcat Brâncuși.

Prima veste că a ajuns la Paris e în 14 iulie 1904. Se angajează spălător de vase într-un restaurant și se încrie la Școala de Arte Frumoase din Paris, unde a făcut doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă și a fost exmatriculat. Mai târziu spunea prietenilor că i-au făcut un bine, că oricum nu mai avea ce să învețe. În 1907, Brâncuși lucrează câteva luni în atelierul lui Rodin. Acesta îi observă talentul și îi propune să lucreze plătit alături de el. Îi refuză oferta, spunând: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic„. Rodin îi răspune: „Brâncuși, ai dreptate, ești la fel de încăpățânat ca și mine„.

Curiozitate: același Rodin a avut un alt român acolo, pe Coandă. Îl invitase pentru a învăța despre zbor. :)

Perioada de afirmare, 1907-1910, se realizează trei mari opere: Rugăciunea (1907; donată pentru cimitirul din Buzău), prima variantă a operei „Sărutul” în 1908 (după 30 de ani de căutări va ajunge să îl stilizeze precum varianta din parcul din Târgu Jiu, Poarta Sărutului); în 1909 face „Cumințenia Pământului” (o vedeți la Muzeul de Artă din București). În 1910 începe seria Domnișoara Pogany. A fost una dintre iubitele lui Brâncuși (studia pictura la Paris și s-au cunoscut la o pensiune unde serveau amândoi prânzul). O variantă a fost vândută cu 18 milioane de dolari.

Un critic american care îi vede și fotografiază operele îi deschide pentru întâia oară o expoziție de fotografie la Nea York (1913). A fost bine primită, iar în 1914 a avut prima expoziție personală. Din acel moment, a intrat în lumea colecționarilor de artă americani și a devenit celebru și bine apreciat.

În 1920 realizează prima variantă a Coloanei fără Sfârșit (ce noi numim generic Coloana Infinitului), din lemn. A lucrat-o în trei zile și acum se găsește în Centrul Pompidou (Paris).

Brâncuși, cătană

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Domnișoara Pogany

Din timpul prezentării

Din timpul prezentării

Pasărea Măiastră

Sculptură pentru maharajah

Se construia Coloana Infinitului

Revine la Hobița în 1922 însoțit de o frumoasă irlandeză (muza pentru Pogany), căreia îi arată ce înseamnă viața de român la țară. La plecare îi dă o straiță cu strachini și îi spune: „Mergi în satul ăla mare (Paris) și spune-le cum trăiesc oamenii la Hobița„.

În 1927 merge în America și prezintă Pasărea Măiastră, cea care are 27 de variante. Vama Americană a considerat-o o piesă industrială și o taxează vamal cu 210 dolari. După ce se judecă trei ani cu statul american, câștigă și obligă statul să schimbe legislația vamală în ceea ce privește operele de artă aduse în America.
O variantă a Păsării Măiestre a fost vândută în 2012 cu 27 de milioane de dolari, iar piloții americani au pe uniformă această pasărea măiastră, ca simbol al zborului.

În 1935 merge la Taj Mahal în India pentru a construi un templu al meditației și contemplației. Nu s-a construit, a rămas doar macheta. Pentru interior a vândut trei variante a păsării măiestre: prima din bronz, a doua din marmură neagră și a treia din marmură gri. Pereții ari fi fost cu fresce albastre, lumina venea din acoperiș, iar spiritul lui Budha ar fi fost în mijloc. Ar fi fost loc de o singură persoană. Dacă s-ar fi făcut clădirea, s-ar fi intrat printr-un tunel subteran, clădirea fiind înconjurată de un lac.

Revine la Târgu Jiu și realizează în memoria celor căzuți în primul război mondial Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa tăcerii din travertin (adus de lângă Deva). În 1938 face și Coloana Infinitului. A fost turnată la Uzina de Instalații Miniere din Petroșani. Are 29 de metri și 33 de cm, greutatea de 29 de tone. În interior este un ax din oțel de 19 tone, romburile sunt din fontă alămită și au 10 tone. Fundația este un cub de beton cu latura de 5 metri (e făcută din două vagoane de beton).

Moare la 16 martie 1957. Este înmormântat în Paris. În 1956, Brâncuși a vrut să doneze statului român 144 de opere. A fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nicio valoare. George Călinescu, Alexandru Graur și Mihail Sadoveanu au semnat refuzul (era artă „decadentă”) și în urma refuzului, el a donat operele statului francez și și-a luat cetățenia franceză.

Casa memorială Brâncuși are trei încăperi:

• Prima este odaia de locuit. Șapte copii și doi părinți dormeau acolo pe paturi de scânduri, fără saltea (vara mai dormeau și în prispă). Se găsesc și culmea oltenească (pe ea se țineau hainele), lada de zestre, dulapul cu motivul soarelui, dar și soba oarbă cu care se încălzea camera.
• Bucătăria sau Casa cu foc are vatra pe care se făcea mâncarea,țestul, cornata (strămoșul hotei), ceaunul, masa rotundă. Când avea invitați în atelierul din Paris, îi așeza la masa lui oltenească și îi servea cu ouă ochiuri, mămăliguță, varză murată cu boia de ardei și țuică de prună. Pentru prânzurile aceastea fost numit Principele Țăran. Avea un gramofon și o colecție de 3000 de discuri și printr-un dispozitiv ascuns pornea muzica. Dacă era întrebat, răspundea că „el a învățat și piatra să vibreze”.

  Dacă avea femei invitate la atelier, le lega la ochi cu o eșarfă fină, le dădea să mănânce ceapă verde cu brânză grasă și le zicea: „Ronțăiți și ghiciți ce-i!”. Ele se delectau, dar nu ghiceau, chiar dacă erau „ajutate” și cu țuică românească. Iar de acolo vă imaginați cum continua jocul.

• A treia încăpere este cămara sau celarul. Aici țineau alimentele. Acum se găsesc obiecte pentru prins pește, putineiul pentru unt, capcana pentru șoareci sau dihori. Se găsește și pârlăul oltenesc, vechea mașină de spălat rufe (un trunchi de copac scobit în interior; jos se punea paie, apoi un strat de rufe umezile, un strat de cenușă, și tot așa până se umplea. Se turna apă fierbine care dizolva cenușa, cenușa devenea leșie; se lăsa la înmuiat câteva ore, apoi rufele erau duse la râu și bătute cu maiul, limpezite și deveneau albe).

În tindă

Casa memorială Brâncuși (refăcută)

Panoramică din prima cameră

Războiul de citit

Lacrimile zeilor

În atelier la Brâncuși

Diplomă de absolvire cu Brâncuși în drum spre Paris 1903

La Școala de arte și meserii, Craiova

Fotografii vechi

Copii după acte

Constantin Brâncuși

Ne-am înscris în cartea de oaspeți

Strămoșul hotei

Masa joasă și rotundă gorjeană

Masa joasă și rotundă gorjeană

Obiecte din casa părintească a lui Brâncuși

Obiecte din casa părintească a lui Brâncuși

Pârlău (antica mașină de spălat)

Lângă se găsește pătulul, cel în care se țineau porumbul. Sus se ținea porumbul, jos stăteau părările. Ce cădea de sus hrănea aceste păsări. În cealaltă parte este pivnița în care se găsește cazanul de țuică.

În 1932 a cunoscut la Paris o pianistă englezoiacă. Au rămas împreună și ea a născut în 1935 un băiat. Brâncuși nu l-a recunosc pentru că în tinerețe a fost bolnav de TBC testicular și toată viața a trăit cu impresia că nu poate avea copii; în 2013 acest băiat, acum bătrân la rândul său, a fost în vizită cu nepotul lui Brâncuși la casa din Hobița. Se bănuiește chiar și că între Brâncuși și Maria Tănase a fost o mare dragoste.

În 1937 a plecat din țară un cuplu de artiști români (Natalia Dumitrescu și Alexandru Istrati), au avut atelierul lângă Brâncuși. S-au împrietenit și el le-a lăsat un teren de casă în Paris, dar și desene și schițe; tot ei au rămas executorii (legatari) testamentari ai lui Brâncuși.

Casa părintească actuală (Casa memorială Brâncuși) este una reconstruită. Originalul a luat foc, iar din casă au rămas doar patru bârne. Fiecare copil a primit spațiu de casă cât este la casa părintească, iar sora lui Brâncuși va primi și cele 4 bârne salvate fiindcă băieții au renunțat la casa părintească în favoarea surorii.

Artistul își vinde partea de moștenire celor doi frați dinaintea și în urma lui, Dumitru și Grigore. Dumitru este cel care a cumpărat partea sa de casă, dar și de vie. Celălalt frate, Grigore, primește alt gen de ajutor: Brâncuși îi ține fata (pe numele ei, Ioana) la școală și apoi la facultate; în facultate stă la o altă elevă de-a lui Brâncuși. Pentru că el a trăit toată viața singur în atelier, nu vrea să o aducă pe Ioana la Paris, sfătuind-o să își facă un rost în țară, fiindcă el „s-a ciumărât de atâta singurătate”. Așa scria însuși marele sculptor într-una dintre scrisori.

PS: Eu am fost la Hobița în cadrul unui eveniment despre turismul responsabil organizat de Fundația Amfiteatru (cu sprijin ANTREC).

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)