În anii 1700, câteva sute de austrieci din Carintia au trecut la cultul evanghelic, renunțând la catolicism. Drept pedeapsă, au fost deportați, o parte ajungând în Transilvania. Dintre ei, cam 200 au poposit lângă Sibiu, la Cristian. Vă invit în cele ce urmează să vizităm Biserica Evanghelică din Cristian, o biserică specială, cu esențe tari, arome plăcute și bunătățuri săsești delicioase.
Ridicată întâi pe la 1230, de-a lungul anilor, biserica a fost mărită și fortificată. A urmat aceeași cale ca toate bisericile evanghelice: întâi a fost de rit catolic, apoi a fost convertită la ritul inspirat de Martin Luther, ceea ce numit noi Biserica Evanghelică (Luterană). Odată cu invaziile tătarilor și turcilor, sașii au învățat că au nevoie de fortificații bine apărate, așa că prin 1500 erau deja două rânduri de zid de apărare. Au fost și 5 turnuri, din care doar 4 mai sunt astăzi în picioare.
„Turnul clopotelor” are cam 75 de metri, este unul dintre cele mai mari din Transilvania iar fundația sa are ziduri de aproximativ 2,5 metri grosime.
Intrarea în biserică – ritualul sfânt de la Cristian, neschimbat de sute de ani…
Intrarea în biserică se face după un ritual anume. În Biserica Evanghelică din Cristian intră întotdeauna întâi femeile, apoi bărbații și ultimul e preotul. De ce? Femeia este tot timpul apărată.
Aceeași logică se aplică și la așezarea din biserică. La slujbă, femeile se așează la mijloc, iar bărbații, în jurul femeilor, să le protejeze.
Odată intrați, altarul arată așa:
Orga se zice ca e cadou de la împărăteasa Maria Teresa, cea care a instaurat taxe mai mari pentru comunitățile care au găzduit pe cei deportați. Povestea spune că poate de remușcare, împărăteasa le va dărui celor din Cristian această orgă.
În nișa sfântă de pe latura dreaptă cum vă uitați sunt două statui, ale lui Petru și Pavel. Acestea au fost pe bătrânul altar. În 1945, când rușii au trecut prin Cristian, au făcut o înțelegere cu localnicii să lase Cristianul în pace. Un român numit Drăgan a tras dupa ruși și atunci rușii s-au răzbunat, au rupt piese din altar, inclusiv pe cele 2 statui, cărora le-au și tăiat degetele lucioase de la picioare, probabil crezând că sunt aurite.
Turnul Slăninii, frigidarium
Pivnița de la „Turnul Slăninii” are 2 etaje în jos, iar acolo se ținea gheață. Turnul slăninii era frigiderul sașilor din sat. Ei intrau în turn o singură dată pe săptămână, întotdeauna după slujba de duminică. Se spune că dupa slujbă, sufletul e mai pur și omul e mai cinstit. Astăzi, turnul slăninii este folosit tot ca depozit de mâncare, dar nu pentru localnici, ci pentru turiștii dornici să cumpere produse naturale.
Vă recomand să vă „alimentați” cu bucatele tradiționale săsești din turn, fie că vorbim de cârnați, dulcețuri, siropuri sau pălincă. Nu vă va părea rău!
În Turnul Slăninii din Biserică veți găsi și siglele celor 7 cetăți principale din Transilvania medievală: Sebeș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara, Brașov, Cluj, Bistrița.
Ce mai aveau sașii aici? O casă a albinelor, amvonul special unde preotul ținea slujba în timpul epidemiilor de ciumă, școala și casa parohială, pe toate le veți găsi la Cristian. Pentru sași, școala era sfântă. Indiferent că era epidemie sau asediu, școala nu se întrerupea.
Astăzi mai sunt doar 27 de sași în Cristian. Slujba se ține în fiecare duminică de la 9 la 10, indiferent că sunt 2 sau 3 enoriași, iar preotul vine de la Sibiu și slujește în 4 sate. După slujbă, sașii se întâlnesc și povestesc, află tot ce au mai făcut în ultima perioadă și ce planuri de viitor au.
La una dintre vizite am nimerit și un grup de nuntați care venise să facă poze.
Nu aș putea să închei articolul până nu vă prezint și pe doamna Maria, gazda de la Biserica Evanghelică din Cristian. Vă va primi cu brațele deschise, cu glume și zâmbet plăcut, așa cum se cuvine oricărui vizitator pe acest tărâm mirific al sașilor. O să vă placă mult de dânsa, vă garantez!
PS: Mulțumesc Adelei pentru pont!
Mie mi-a plăcut foarte mult la Cristian și sper că v-am făcut măcar curioși. Să aveți o zi minunată.
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)