Ferită vederii, ascunsă după blocurile mari și gri, Biserica Albaneză „Dintr-o zi” din București (Sf. Nicolae „Dintr-o zi”) mi-a sărit în ochi, pur întâmplător. O plimbare simplă a făcut ca un monument vechi să mă atragă. Este lăcașul de cult al albanezilor de rit ortodox din București. I-am trecut pragul, iar acum vreau să vă arăt și vouă ce am descoperit.
Nu este un mister faptul că eu nu sunt din București. După o perioadă de opoziție, acum sunt în faza în care descopăr Bucureștiul, vreau să îi cunosc locurile frumoase cu istorie și povești.
Unul dintre ele se află pe Strada Academiei, acolo unde în urmă cu mai bine de trei sute de ani era o biserică albaneză despre care cronicarul Radu Greceanu scrie că era „o bisericuță dă lemnu, mititică foarte și veche dă mai cădea, care să chiema Biserica
De ce se cheamă „Dintr-o zi”? Un răspuns sigur nu am pentru voi, dar vă voi spune o poveste:
Domnitorul Radu Mihnea a „moștenit” de la Mihaiu din Târgușor (zis și Grecul din Târgușor) (adică a luat cu putere de la sine, după ce „i-a făcut felul” negustorului Mihaiu) terenul și clădirile din zona actuală a bisericii. Cel mai mare dintre urmașii lui Radu Mihnea, Neagul, se zice că ar fi încercat să ceară tronul la curțile imperiale, dar cum nu s-a întâmplat acest lucru, a făcut cerului un jurământ că dacă primește tronul, va ridica o biserică într-o singură zi. N-a obținut tronul, dar și-a ținut promisiunea. Iată dragilor, de ce se numește Biserica „Dintr-o zi”: biserica de lemn, cea originală (începutul secolului XVII), ar fi fost ridicată într-o singură zi.
Ca și atestare documentară cu numele „Dintr-o zi”, mica biserică ridicată de Neagul este amintită într-un act de judecată din 5 iunie 1665.
Apoi, în 1702, s-a ridicat prin voia doamnei Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, în locul măruntei bisericii din lemn, lăcașul de cult actual. Marica este nepoata lui Antonie Vodă din Popești; Antonie nu este altul decât fratele cel mic al lui Neagul, cel care a ridicat primul lăcaș de cult. Evident, clădirea actuală este în stil… brâncovenesc.
Pentru curioși, uite o altă informație: tot din 1702 datează și Biserica „Trei Ierarhi” din cadrul ansamblului „Colţea”.
Cea mai înfloritoare perioadă pentru albanezii din România a fost perioada fanariotă (1711-1821). Pe vremea aceea, în Țara Românească și Moldova, domnii erau greci din Fanar (Istanbul), iar mulți dintre „polițiști” erau albanezi. Cei din urmă se numeau arbănași, arvaniți sau arnăuți (din limba turcă: „arnavut”; eu voi folosi pe viitor doar termenul de arnăuți).
Se pare că în anii 1800 domnitorii intrau direct în cafasul bisericii (balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă) printr-un coridor suspendat peste actuala strada a Academiei. Ce interesant trebuie să fi arătat această pasarelă!
Trecând printr-un incendiu în 1825, partea superioadă a zidurilor, acoperișul și pictura micului lăcaș vor fi refăcute doi ani mai târziu, de către domnitorul Grigore IV Ghica. Acesta din urmă este considerat al doilea ctitor al bisericii. Turnul clopotniță va fi refăcut abia în 1915-1916. O vizită în zilele noastre ne pune față în față cu pictura realizată în acei ani, fiindcă cea originală din 1827 nu a mai fost distrusă, ba chiar a fost pusă recent în valoare.
Prin faptul că pictura interioară este una de tranziție între stilul bizantin, tradițional, și cea cu influențe artistice apusene, aceasta are o mare importanță pentru studiul evoluției picturii murale din România.
Curiozități cu albanezi
La sfârșit de ani 1800 și început de 1900, în România funcționa o mișcare albaneză de susținere a luptei pentru independență a Albaniei. Printre ei, și poetul Asdren sau Asdreni (Aleksander Stavre Drenova), autorul imnului național al Albaniei („Hymni i Flamurit” – „Imnul steagului„). Știați că acesta a compus imnul pe când era în România? Și că s-ar părea că linia melodică este de fapt „Pe al nostru steag e scris Unire!”, compus de Ciprian Porumbescu? :)
Și alte personalități albaneze au activat în România. Vă dau un singur exemplu legat de biserca din prezenta poveste: cel care urma să fie Prim Ministru în perioada iunie-decembrie 1924, Fan S. Noli (1882-1965). Personalitate remarcabilă a literaturii și culturii albaneze, Fan S. Noli a slujit aici în limba albaneză, înainte de a deveni premier în țara sa de origine.
Întregul edificiu a trecut între 2004 și 2012 prin lucrări de restaurare, iar în ziua de 29 aprilie 2012 a fost sfințită. La restaurarea bisercii au fost prezenți și prietenii albanezi din Slatina, cei care duc de sute de ani mica afacere a familiei, Atletul Albanez. Iar în ziua de 29 mai 2013 a ajuns celebră, pe Drum Liber ;)
Urmează o galerie foto cu toate pozele de la biserică. Scuzați calitatea nici prea-prea, nici foarte-foarte, au fost făcut cu „cel mai bun telefon”, aifon. Mulțumesc Ioanei, fără telefonul ei nu le aveam nici pe acestea :)
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Interesant şi documentat articol! E bine că se scrie şi despre aşa ceva! Până în `89, eu nu ţin minte să fi întâlnit pe cineva care ştia că a fost o perioadă când biserica fusese dată spre folosinţă comunităţii ortodoxe albaneze… Mă refer la perioada interbelică când chiar îi spunea Biserica Albaneză, aşa apărea în ghidurile epocii. Iar actuala Stradă Academiei se numea atunci Poincare. În comunism, Albania nu a mai avut deloc religie. A fost singurul stat proclamat ateu, de către Enver Hodja.
Mulțumesc frumos, vă mai așteptăm pe aici, chiar dacă nu mai avem prea mult timp de materiale noi.