Notă: Închei cu aceste povestiri seria de 3 articole despre autostop, articole în care am cuprins cam tot ce ai nevoie să știi la drum:
1. Prezentare generală, motive, ce câștigi din această experiență
2. Cum faci autostopul? Metodele pe care le practic eu în diverse situații, în România sau pe autostrăzi
3. Întâmplări trăite pe drum (articolul acesta)

După primele 2 părți pe tema autostopului, spre că o parte dintre voi vedeți puțin altfel această metodă alternativă de transport. Aici voi prezenta câteva întâmplări trăite de mine în călătoriile cu autostopul. Probabil momente care m-au marcat, că ce e banal nu merită spus. Numai bune de spus nepoților.

Cazul 1. Vin din Franța, ajung ușor la granița cu Italia.

Scot foaia cu RO, ca doar am și eu puțin noroc și știu că e ruta românilor ce transportă marfă între Spania și țara noastră. Nu trec multe minute și un tir oprește, cu gândul că mă duce o bucată din drum. După vreo jumătate de oră șoferul s-a lămurit ce fac eu și că sunt o companie bună la drum și mă anunță că el vrea să meargă cât mai mult posibil fără pauză, să ajungă și el acasă mai devreme. Cam ilegal, dar parțial pot să îl înțeleg, nu e foarte plăcut să fii singur pe drumuri, fără să interacționezi prea mult cu oamenii, mai ales când gândul ți-e la casă. Singurele pauze au fost pentru mersul la toaletă, pentru a cumpăra ceva mâncare din benzinării sau cele 2 ore de somn când nu mai putea conduce de oboseală.
Era prima dată când eram într-un tir timp de 24 de ore. Șoferul era un om de nota 11, a fost o plăcere să conversăm atâta timp. A fost o zi foarte faină.

Cazul 2 cu cele 5 minute de morcoveală și altele 24 de ore într-un tir.

2 săptămâni mai târziu de la întâmplarea de mai sus, cu 2 zile înainte de Crăciun, tot din Franța mă întorceam, dar pe o rută în prima parte puțin diferită. Un turc mi-a demonstrat expresia „te înțelegi ca și cu turcul”. Cu multe scheme abia l-am lămurit că avem timp până la anunțata oră de închidere a tunelului Frejus (un tunel de 13 km între Franța și Italia, ce stăbate Alpii) să ajugem la tunel și să îl și străbatem. Reușesc să îl lămuresc, și mai prin semne, mai prin schițe, ne înțelegem. El mă duce până la Torino, iar de acolo merg cu alt tir, cu un ungur ce transporta marfă pentru Waberers (o companie mare din Budapesta de transport rutier). Ungurul meu oprește la Milano, aștepta să îl sune șeful și să îi spună de unde să încarce marfa. Cum deja mergeam de câteva ore, aveam încredere în el și în marea uriașa parcare de la Milano mi-am lăsat lucrurile în cabină, pentru a schimba două vorbe cu șoferii români de acolo. Chiar dacă era 23 decembrie, era amiază și soare, iar eu eram doar în polar și tricou, nu aveam nevoie de mai multe haine. Toate bune până m-am întors la camion să văd ce face șoferul, dacă l-a sunat șeful și știe unde va merge.

Atunci m-am văzut fără geacă, fără rucsac, fără aparat foto și telefoane. Tipul plecase și eu eram la Milano, îmbrăcat subțire și cu o noapte în față. Măcar buletinul îl aveam în buzunarul pantalonilor, deci dacă ajungeam la granița României, puteam intra în țară :)

Ce să fac? Rog pe români să mă ajute să îl căutăm în parcare, poate nu l-am văzut eu. Ei s-au oferit să mă ducă până la oprirea lor, la Veneția, dar mie încă nu îmi stătea gândul la plecare până nu făceam primul pas pentru recuperarea obiectelor mele – să fac plângere la poliție, cândva le-aș fi recuperat eu, că doar știam la ce firmă lucra și l-aș fi recunoscut pe șofer. Și cu astea în gând, aud prin spatele unei coloane de tiruri pe cineva care striga: Florin! Florin!
Era ungurul meu. Ce se întâmplase? L-a sunat șeful șă îi dea o cursă spre granița cu Slovenia, iar el în grabă a dat cheie și s-a dus. Lucrurile mele erau în patul de sus, deci nu la vedere. El a uitat de mine și a plecat. Norocul meu că a sunat telefonul meu și atunci și-a amintit că a uitat „pachetul” în parcare. Drum întors pe autostradă și s-a întors după mine, după care am mers fără pauză până la granița cu Slovenia. În total au fost vreo 5 minute de morcoveală, dar vă zic că au fost destul de intense. Nu le-aș recomanda persoanelor cardiace. :)

În final totul a fost foarte bine, dar eu am învățat că în cazul respectiv încrederea mea în șofer, justă de altfel, nu cuprindea și posibilele greșeli involuntare. Altădată mă voi gândi de 3 ori înainte de o fază similară.

În continuarea drumului am mers cu un bosniac până la Ljubljana, iar de acolo, foaia RO mă va duce până la Simeria (lângă Deva), tot în 24 de ore. Deja de 2 ori într-o lună trăiam o zi întreagă în cabina tirului. La fel, încă un om de nota 11 care poate arăta ce înseamnă să fii Om.

În cazul 3 sunt în Spania și merg spre Madrid. E început de decembrie 2008. Este poate cea mai grea experiență prin care am trecut în toți acești ani.

Eram tocmai ajuns la Barcelona, într-o benzinărie mare pe inelul de centură. Era cam ora prânzului și știam că mai am cam 650 de km până la Madrid, iar acolo eram așteptat de localnicul Pedro. Gândul meu era să ajung cât mai repede în capitala Spaniei, să mă întâlnesc cu oamenii, să văd orașul și să mă odihnesc, că eram deja plecat de acasă de vreo 5 zile. Vizitasem până acolo Veneția și Grenoble, unde am și stat câteva nopți la alt prieten. Simțeam lipsa somnului, că doar nu am fost în orașele acelea ca să dorm :)
Acolo am și văzut câțiva bărbați români care se învârteau suspect prin benzinărie, deși nu aveau bagaje, ci doar dădeau ture și aveau mașina parcată la o margine.
După vreo 2 ore de așteptat acolo, doi polonezi mă cheamă să plec cu ei, cu tirul. Mă vor duce până în Zaragoza, cam la mijlocul drumului meu spre Madrid, deci voi călători cu ei aproape 5 ore și vreo 300 de kilometri – excelent!
Ei nu vorbeau nici o limbă de circulație internațională, doar poloneză. Evident că poloneza mea era prezentă dar lipsea cu desăvârșire, dar într-un final, prin schițe, reușesc să mă înțeleg cu unul dintre șoferi să mă lase într-o benzinărie mare, înainte de Zaragoza. Trec pe regim de conservare, dorm cam tot drumul :) Ei la un moment dat schimbă, cel cu care vorbisem eu se culcă și celălalt conduce. Au și schimbat 2 vorbe în poloneză, dar eu dorm fiindcă mă știam pe drumul cel bun. La un moment dat mă trezește șoferul când suntem în Zaragoza. După cum vă ziceam, orașele de pe autostradă ar fi bine să le ocoliți dacă nu vreți să vă faceți de lucru cu găsitul următorului punct de a sta la ocazie, la ieșirea din oraș sau într-o benzinărie, dar care nu știi exact unde e. Spre deosebire de Franța, ei nu aveau puncte de plată a autostrazii pe această rută (era o Autovia, un fel de șosea cu regim de autostradă, dar fără taxă), iar căutarea unui loc bun presupune ceva efort.

Văzându-mă în oraș, ce să fac? Ori caut acum locul de plecare, ori merg și vizitez orașul, atât cât pot fără a mă lungi. E foarte bine să obții maximul posibil de rezultate din orice lucru. Vedeam câteva biserici foarte interesante nu departe de mine, așa că am și plecat spre ele. Până acolo deja am făcut rost de o hartă a orașului și puteam urmări zona centrală. Timp de câteva ore am bântuit orașul cu rucsacu în spinare, glezna mă supăra deja de ceva timp, presupun că am sărit strâmb dintr-un tir. Nu e bai, supraviețuim noi. Vine și ora 11 noaptea când deja îmi pregăteam plecarea. Iau ultimul autobuz spre ieșirea din oraș, iar acolo urma să caut o benzinărie, ori la intrarea pe autostradă, ori pe autostradă. Simplu până aici, dar când văd că prima mea benzinărie era o amărâtă pompă fără clienți; am zic că acolo pot sta mult și bine, că degeaba stau, deci merg mai departe. După ceva mers, sunt pe un drum pustiu și întunecat, care cândva, după o distanță necunoscută, avea să se unească cu autostrada. Așa ziceau indicatoarele rutiere. Oboseala și presiunea rucsacului mai că m-ar fi convins să opresc până dimineață. Dar cum nu sunt eu din ală care renunță la greu, merg mai departe. Vine și autostrada. Nici o benzinărie. Ce să fac? Merg înainte până la o benzinărie, experiența îmi zicea că toate orașele au o benzinărie pe autostradă, era doar e chestiune de timp până o voi găsi și eu. De timp și de kilometri, că eu deja mergeam de ceva vreme și acum era și vânt rece, mașinile treceau în viteză pe lângă mine. Eram un mic infractor care mergea pe autostradă, în toiul nopții.

După 3 ore și jumătate găsesc și eu benzinăria minune. Mică, mică, dar era acolo. În poză e bucata din indicatorul rutier care o anunța în 300 de metri. Vă dați seama că era sărbătoare în gândul meu!
Glezna nu mă mai durea, umerii nu mă dureau. Acum mă durea tot corpul! Acolo, prea multe nu am făcut, că la anvergura ei nu atrăgea mașini, iar tirurile parcate toate stăteau până dimineață. Tot asta urma să fac și eu, ce altceva puteam face? Restaurantul mi-era prieten bun, la fel și ceaiurile fierbinți de acolo.
Știam eu că va răsări soarele și pe strada mea. La 7 dimineața plec cu un șofer român de tir până în următoarea benzinărie, una care e mai mare. Tot el mă anunță că dacă cumva o să aibă cursă de Madrid, mă va duce el, așa că schimbăm și numerele de telefon. Dar eu nu aveam să îl folosesc, că nici nu am coborât din cabina lui, că următorul tir se apropia și mă ia până la periferia Madridului. Tot român și șoferul acesta. Faină coincidența. De acolo, o mașină mică mă duce în oraș, la metrou. Conversația cu cei din mașină a decurs cam așa: „Where are you from?” „Romania, Timișoara” „Și atunci de ce vorbim engleză?” :) Încă o coincidență mai mult decât plăcută. Ei aveau o mică afacere în Madrid, confecționau uniforme cam pentru orice meserie.

Experiența asta îmi e un reper în viața de autostopist. Recunosc că a fost greu, dar mi-am demonstrat că pot să mă descurc în orice situație. Am câștigat multă încredere în mine după întâmplarea de la Zaragoza, lucru care te marchează și te face mai puternic. Acum mă gândesc cu mândrie la momentul acela și faptul că nu am clacat, că am gândit lucid și am găsit o soluție. Orele acelea pierdute nu au contat in final foarte mult, în schimb am văzut un oraș frumos și mi-am depășit limitele. Și m-am simțit mândru să fiu român „salvat” tot de români, dar la 2800 de kilometri distanță. Poate că ar trebui să vadă și alții că ai noștri conaționali din alte țări sunt Oameni.

Și ca să nu vă descurajați de la o asemenea poveste, vă zic că ea e unicat în 6 ani de zile, deci nu cred că o va mai trăi cineva prea curând :)

Iată câteva avantaje pentru șoferul care ia pe cineva la ocazie:

  • Primește companie la drum. Este cu atât mai important cu cât e șofer care călătorește singur în mașină. O companie de calitate face timpul să treacă mult mai repede, călătoria mai plăcută, cunoști pe cineva cu potențial de om de calitate și, în funcție de persoană, poți afla și învăța lucruri noi. Un alt caz e când e obosit, iar poveștile din mașină îl fac să poată continua drumul și a nu fi forțat să oprească pe traseu.
  • Are ocazia să se simtă bine făcând un lucru bun. Credeți că e un lucru mic? Tot ce facem în viață e o negociere, o vânzare. Fie că spălăm vasele de acasă fără să ne ceară mama, sau împrumutăm cuiva o lanternă. Noi câștigăm ceva din asta, chiar dacă aparent nu e un câștig. Faptul că ne-am făcut mama să se simtă bine că am fost „cuminți” și am ajutat la treburile casei în final ne face pe noi să ne simțim bine. Tot ce facem e pentru e ne pune într-o situație favorabilă, indiferent de lucrul pe care îl facem. În cazul autostopului șoferul are ocazia să se simtă bine după ce te-a dus până undeva. La urma urmei de ce nu te-ar lua? El tot are drum în acea direcție.

La final de serie, mulțumesc celor care au avut curajul să citească până aici!


Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

41 gânduri despre “Autostopul – întâmplări trăite pe șosele (partea a 3-a)

  1. si eu am facut autostopu dar numai prin romania. am avut si eu cateva interesante. fiind in bv am pus semnu cu tm direct si a oprit o masina de arad, tipu instructor de golf, ne-a dat suc si sandwichuri si ne-a dus la terenul de golf de langa sebis. si el desi mergea in arad, ne-a dus pana in tm :)
    eram cu andreea

    Răspunde
    • Salut Dan, într-adevăr sunt multe experiente foarte faine trăite de autostopiști.

      Una dintre cele mișto ale mele a fost în Letonia, când mergeam spre Polonia. Era noapte și stăteam în ploaie într-un orășel leton. După vreo oră-două de așteptare a oprit un tânăr cu microbuzul. Drumul meu era spre Kaunas, iar el mergea în Vilnius, capitala Lituaniei, deci mergeam teoretic pe același drum până la bifurcația traseului.

      Mergând m-am tot gândit că era deja ziua mea și aș putea să îmi fac un frumos cadou, să merg la Vilnius, să vizitez orașul. Nu e un loc unde mergi în fiecare zi, deci merita micul ocol.

      Am ajuns acolo pe la 2-3 noaptea și șoferul mi-a fost ghid de oraș toată noaptea.

      Am vizitat tot ce se putea vedea la ora aceea, iar dimineața plecam spre următoarea oprire din aceeași zi: Varșovia.

      Experiențele pozitive și foarte faine sunt multe, cred că absolut toți cei care practică autostopul au parte de întâmplări plăcute.

      Răspunde
  2. Pingback: Ghidul autostopistului (sau cum poți vedea lumea gratis)

  3. Am fost si eu in Viena cu stopul, si apoi cand am urcat pe Mont Blanc, m-am dus si m-am intors cu stopul. O experienta pe care trebuie sa o faci cel putin o data in viata.

    Adrian

    Răspunde
  4. Servus,
    Ti-am povestit pe chat povestea mea cu autostopul,dar o mai repet si pentru alti amatori.

    Era sfarsitul lui iunie 2009. Trebuia sa prezint proiectul personal (o tura cu bicicleta de la Viena la Belgrad) sponsorilor de la BISTRITA.

    Vroiam sa impresionez pe cei de la Rotary venind pe doua roti(de la Cluj spre Bistrita pe cel mai obositor si ocolitor traseu).

    Dupa calculele mele in 5-6 ore eram la Bistrita,dar nu a fost asa. Am pornit din Cluj cu un elan puternic pe la 10 si stiam ca nu-i bine,dar mi-am pus in cap sa ma prezint la relatarea proiectului pe doua roti.

    Dupa 8 ore de tras a aparut o problema. Crampe musculare. Mai aveam 25 de km pana acasa. Era deja 18 si ceva. Intalnirea era progamata la 19!!!

    Solutia e autostopul. Greu te ia omul singur, dar cu bicicleta 0 sanse.
    Fac semne disperate si opreste unul cu duba. Slava cerului. Scap de urmatoarele 3 dealuri si ajung la timp la prezentarea proiectului.

    Imi spune soferul ca nu ia pe nimeni la ocazie. Motivul o fost ca-i pasionat motoare.

    Ma lasa la 6 km de oras si de acolo cu crampele musculare bag tare. Ajung la 7 si ceva la prezentare.

    Am avut noroc. Nu avem cum sa mai cer banii pentru alta prezentare. Mergeam la Belgrad si de acolo vroiam sa mai intorc pe bicicleta acasa.

    Omul ala cu duba mi-a salvat vacanta de vara. Fara el nu puteam finanta velo turul romaniei.

    Răspunde
  5. Pingback: Autostopul – intamplari traite pe sosele

  6. salut,
    felicitari, foarte tare !
    m-ar tenta si pe mine o aventura de genul, daca vei mai face asemenea iesiri si nu ai companie sunt dispus sa incerc o noua experienta, sau daca cunosti pe cineva care nu are cu cine sa mearga teoretic sunt disponibil :)
    toate cele bune si bafta in alte excursi care le vei face.

    Răspunde
    • Stimate domnule @mahonu, vă mulțumesc pentru părere. Totodată vă anunț că nu sunteți în măsură să faceți asemenea aprecieri asupra cuiva pe care nu îl cunoașteți.

      Aplicând aceeași teorie, oameni ca Neil Armstrong, Iuri Gagarin, Edmund Hillary, Robert Falcon Scott au fost plecați cu sorcova fiindcă au îndrăznit să meargă spre locuri total necunoscute, imposibile chiar pentru mentalitatea celor din jur. Însă datorită „nebuniei” lor folosim expresiile „primul om în spațiu”, „primul om pe lună”, „primul om care a urcat Everestul”, „primul om pe coasta Antarcticii”.

      Fiecare sunt realizări mai mari sau mai mici pentru comunitatea în care au trăit și realizări mari personale. Aceste realizări demonstrează că dacă crezi suficient de tare într-un lucru și ai puterea să lupți cu limitele știute și cu prejudecățile, poți să îți împingi limitele dincolo de „normalitatea banalului”, să faci lucruri pe care majoritatea le cred imposibile. Iar când reușești, încrederea în sine crește simțitor.

      Vă întreb acum, ce e mai bine, să știu că am văzut Madridul și Zaragoza, să îmi cunosc mai bine corpul, mintea și limitele, să știu că sunt capabil să mă descurc în orice situație, sau să stau acasă, cumințel și să mă simt „împlinit”? Depinde de aspirațiile fiecăruia, dar eu aș alege oricând varianta 1!

      Răspunde
  7. Mai adaug ceva, tot pentru @mahonu: călătoria aceasta în care am fost și în Spania la ocazie a fost cea mai tare excursie pe care am făcut-o vreodată. A cuprins vizitarea Veneției, a Madridului, 2 chefuri în Grenoble cu un prieten de acolo și o călătorie cu autostopul de o lună de zile cu un american, doi englezi și doi nemți prin tot sudul Franței!

    În aceeași călătorie am cunoscut și vreo 4 români remarcabili (2 șoferi de tir care erau în cursă și 2 care lucrau în Spania), oameni care pot da lecții oricui despre ce înseamnă să fii Român.

    A fost una dintre cele mai tari experiențe prin care poți trece! Este o experiență care te marchează și recomand oricui să încerce!

    Răspunde
  8. m-am regasit in unele experiente, dar ce am invatat la tine e ca daca ai rabdare ai totul… asa se intampla de fiecare data cnad stateam la ocazie si nu intelegeamde ce nu ma  lua nimeni…  !!! asa cum ai mentionat, sa prezinti incredere, sa te asezi in locuri unde sa poata opri, si altele, le respectam si ma incadram in taote,  si marea problema e ca ma grabeam lucru care nu e prea placut… dar am invatat ca e o arta si rabdarea asta si fara rusine sa le spun ca nu am bani pt drumetie si daca vrea sa ma ia e bine si daca nu e iar bine… multumesc pt idei si incurajare pe mai departe…

    Răspunde
  9. Foarte tare! Sa citesti despre astfel de experiente iti poate da curaj sa pleci si tu la drum, dandu-ti seama ca lucrurile ar putea sa mearga foarte bine. Totusi nu trebuie omise si variante mai rele, care sunt posibile si ele. De curand am facut autostopul in Romania, pe un drum amarat de vreo 20 de km. Am nimerit in masina cu cei mai mari cocalari, care opreau la toate fetele de pe trotuar sa le injure si sa le… spuna ce le-ar face. Ca sa nu mai spun de felul in care conducea soferul, ca m-a facut sa-mi dau seama ca pe munte (de unde coborasem) nu-mi fusese nicio clipa frica de faptul ca as putea pati ceva, dar la ei in masina…
    Asa ca n-am rezistat prea mult si am coborat inainte de destinatie, preferand mersul pe jos, mult mai sanatos in acel caz! Dar am avut parte si de multe drumuri foarte placute, facute ”la ocazie”. E si un mic risc, dar pe care trebuie sa ti-l asumi.

    Răspunde
    • @ioan
      Mersi de incurajari, chiar de pare greu poate auzim si de povesti bune de pe drum! :) Mai ales pe rute foarte scurte ai sanse sa prinzi traseisti care se poate sa fie in categoria descrisa de tine.

      La drum lung de obicei nu prea prinzi astfel de soferi, ci mai degraba soferi profesionisti sau calatori de cursa lunga :) Desigur, cum ti-e si putin norocul si inspiratia la a alege masina in care urci. Nu uita ca intotdeauna tu alegi daca urci ori ba in masina!

      Răspunde
  10. va salut,eu nu am facut niciodata autostopul fara bani,in schimb sunt sofer profesionist si luam la ocazie dar le luam bani la majoritatea pt ca mi ofereau,cateodata picand intr un moment bun,ce faceti voi este un lucru foarte frumos si mi ar placea compania unuia ca voi la un drum mai lung,in strainatate intradevar nu se plateste autostopul dar nici nu prea te ia nimeni pt ca toti au masini si li se par ciudat cred ca le este si teama,oricum va respect

    Răspunde
  11. Buna ideea cu acest post. Am facut destul stop la viata mea, doar in Romania din nefericire, cu o scurta iesire (memorabila) pana la Veliko Tarnovo. Vreau sa punctez un aspect pe care tu nu ai insistat: norocul. In afara anumitor reguli despre care ai vorbit si care iti faciliteaza scurtarea timpului de asteptare, mai e vorba si de noroc…de multe ori, noroc chior sau ghinion total. Am stat cu un prieten la ocazie in Targu Jiu trei ore, la un moment dat a iesit un nene la poarta sa ne tina de urat ca cica se plictisise el de cand stateam acolo:). Pur si simplu nu ne-a luat nimeni…altadata am stat 2 ore in Sighisoara (spre Bv), la fel am pierdut o gramada de vreme pe o caldura groaznica in Sibiu. Lucrurile nu tin exclusiv de tine, asa cum reiese din acest (foarte bun si util, dealtfel) post. Sunt zile in care nu opreste nimeni si gata! Am mult mai multe povesti in care am stat maxim 5 minute, am prins ocazie si a fost totul f bine, dar pentru mine reusita la autostop tine de o combinatie de reguli de bun-simt, dar care nedublate si de noroc, te pot tine cu mana intinsa ore intregi. Frica nu imi e decat de vitezomani… am prins unul intre Bz si Braila pe care n-o sa-l uit niciodata.

    Răspunde
    • @Dudian
      Cand vorbim de autostop vreau sa iti dau si dreptate, vreau in acelasi timp sa limitez si factorul noroc.

      De ce? Iti dau 3 exemple din experientele mele:
      1. Faptul ca mergi cu o fata draguta la drum si opresc masinile una dupa alta, instant, si nu orice masini – nu e noroc. Am trait pe asta de mai multe ori.
      2. Daca stai noaptea in Hateg, ba sa fie mai greu e chiar duminica noaptea; si ca sa fie si mai greu mai si ploua si evident pe drumul acela oricum trec rar masini; in cazul acesta nu e ghinion, ci e o combinatie nefericita intre un loc slab, un moment prost si conditii meteo care impiedica soferii sa te vada ori ii face mai prudenti/protectori cu masina.
      3. Daca am mers mai mult timp prin Franta si se intampla in mod repetat ca eu si coechipierul de drum (de fiecare data schimbam echipa) sa ajungem inaintea celorlante 2 echipe in urmatorul oras nu pot spune ca e vorba de noroc.

      Eu cred ca intr-adevar exista si norocul la mijloc, dar foarte mult conteaza sa ai experienta, sa faci alegerile bune la drum (mergi cu orice opreste vs mergi doar pe rute mai lungi, schimbi locul daca vezi ca nu functioneaza acolo, cauti alte metode, intrebi soferii de taxi, te duci intr-o benzinarie, etc.). Eu vad asta ca parte a „jocului”, trebuie sa fii adaptabil si sa gasesti solutie la orice situatie.

      PS: Din Targu Jiu in ce directie mergeai? Desi am mai stat si peste o ora pe acolo (noaptea), de regula prindeam masina pana la urma, chiar daca nu e cel mai circulat drum din tara.

      Am stat 3 ore doar de vreo 3 ori in 6-7 ani: o data in Hateg (intamplarea de mai sus), si de doua ori in Spania: la Zaragoza, si la Barcelona pe centura. Cam toate au de-a face cu combinatii proaste: loc cu circulatie foarte slaba in benzinaria de pe centura Barcelonei si indivizi dubiosi prin zona, noapte si benzinarie super mica si goala la Zaragoza, iar la Hateg am spus deja.

      Nu te tenteaza totusi sa ajungi la pasionala Intalnire a autostopistilor din Romania din weekend, la Brasov?

      Răspunde
  12. aici vad numai baieti. eu sunt fata si de multe ori am vrut sa fac autostopul (macar pe constanta-bucuresti). dar toata lumea mi-a zis sa NU. eu nu sunt fricoasa. si merg pe increderea in oameni, desi sunt destul de selectiva, adica m-as uita la fata omului inainte sa ma urc. am luat si eu autostopisti (barbati, oameni in toata firea). te intreb pe tine, experimentat fiind (felicitari!!! chiar te admir. o sa fac si eu asta in curand – cel putin imi doresc) la ce riscuri ar trebui sa ma astept si cat sunt de adevarate „povestile”  legate de autostopisti?

    Răspunde
    • @antoaneta
      La Intalnirea Autostopistilor din Romania trebuia sa vii ca sa te convingi singura :)

      Imi permit sa ma folosesc de raspunsul Roxanei (una dintre participante) pe care o sa il mai folosesc si pe viitor: cel mai mult conteaza atitudinea ta (ca fata). Daca la o privire a soferului chicotesti si zambesti, sa te astepti sa arunce si o a doua privire.

      Nu spun ca sunt complet eliminate riscurile, dar din punctul meu de vedere sunt mici si in foarte mare masura controlabile. In orice moment poti spune ca tu vrei sa cobori, ai telefon in caz de nevoie, etc. Gandeste-te la soferi ca la oameni normali care merg dintr-un punct in altul. Repet, oameni normali, obisnuiti. Daca pe strada nu ti-e frica sa iesi, atunci cam la fel e si la autostop.

      Ca sa iti invingi teama cred ca cel mai bine e la inceput sa iti gasesti coleg/colega de drum, oricum asteptatul si drumul devin mai placute in acest fel. La fel ca in orice domeniu, la inceput e mai greu, apoi devine obisnuinta si o sa vezi ca experienta te ajuta.

      PS: intre Constanta si Bucuresti ai in cea mai mare parte a drumului autostrada, asa ca ajungi repede si nu prea sunt motive pentru batai de cap si griji.

      Răspunde
    • @antoaneta
      Cu placere. E intotdeauna fain sa vezi calatori (nu navetisti) la marginea drumului si sa intri in vorba cu ei, sa vezi ce fac, unde merg. Sa ne intalnim cu bine, oriunde ar fi asta (Constanta, Bucuresti, etc.).

      Daca iti gasesti coleg/colega de drum o sa vezi ca un drum lung poate fi foarte distractiv; este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le pot da unui drumet.

      Drum bun!

      Răspunde
  13. Am facut odata autostopul de nevoie, desi am nimerit pe „mainile” unui sofer foarte amabil, nu va pot spune ce frica mi-a fost. Desi eram la 20 km de casa si stiam drumul ca in palma mi s-a parut ca a fost cel mai lung si mai nesigur drum. Deci sfat pentru fricoase: decat sa tremurati tot drumul si sa va uitati numai la schimbator de teama ca n-o sa-l nimereasca soferul, mai bine stati linistite acasa.

    Răspunde
    • @dana
      Nu neg ca se intampla si asta, dar cred ca multe se trag din atitudinea calatorului, ce face, cum reactioneaza. Si la urma daca ti-e frica, mergi cu autobuzul ori trenul. Dar la fel as putea sa ma tem sa ies din casa ca se bat oamenii pe strazi, se fura din buzunare in autobuze, etc. Cand frica pune stapanire pe noi de obicei ne punem tot felul de limite si ajungem sa traim intr-o lume mult mai mica decat este ea de fapt. Si mai apare atitudinea noastra: de ce in Craiova, acum o saptamana localnicii se uitau cum unul de-al lor arunca pachetul de tigari pe jos si nu a zis nimeni nimic? Doar eu am reactionat. Feedback-ul trebuie sa apara imediat si sa fie comunitar, atunci si cazurile de care zici vor fi mult mai rare. Nebunii sunt nebuni, ei nu intra in calcul, nu ai ce le face, dar nu despre ei cred ca vorbim, ci despre tupeisti ordinari, nesimtiti, ignoranti. Acestia profita de frica celorlalti si ei prolifereaza.

      Răspunde
    • @călător
      Nu ai nevoie de bani la trecerea frontierei, când mergi spre vestul Europei (sau spre Serbia și Bulgaria) ai nevoie doar de cartea de identitate.

      Răspunde
  14. Am de gând să fac vreo 1500 de km în vacanța asta de iarnă. Merg spre Vest, ca tot românul. Ar trebui să mă sperie că plec iarna? :D o să revin cu detalii când mă întorc. Merg cu un prieten până în Germania, de acolo continuăm singuri și la întoarcere (sper să) ne întâlnim tot acolo. E un pic ciudat, că e prima oară, dar vreau să fac asta de foarte mult timp, așa că nu voi mai amâna. Noroc și drum bun!

    Răspunde
    • @Călător
      Dacă ai haine de iarnă nu e nici o problemă :) Îți recomand cu căldură hainele specializate de munte, sunt cele mai bune la drum. Nu vei simți ploaia, zăpada, frigul.

      Răspunde
  15. păi dacă reușesc să traversez germania, am unde să dorm :)) mă refac și mă întorc. Pe drum nu știu, cortulețul și sacul de dormit, la un km de autobahn :) Sper să nu fac mai mult de 2-3 zile de la ieșirea din țară. .
    Când mă întorc mă plimb mai mult, probabil, deci acolo s-ar putea să fie nevoie de cazare. Cont pe couchsuring nu am deocamdată. 

    Răspunde
    • @călător
      Faci mai puțin de o zi până în Germania. Dacă nu oprești să vizitezi orașele de pe drum, în mai puțin de 15 ore poți fi în Germania. Mai depinde de unde pleci din țară, orele respective sunt pentru Timișoara.

      Pune mâna și fă cont de Couchsurfing! Caută-ți prieteni acolo, găzduiește străini, participă la evenimente CS în orașul tău, strânge referințe pozitive și îți vei face destul de repede un cont bun de a fi primit în casa oamenilor. O să ai nu doar un drum prin Germania, ci o experință pe care nu o vei uita prea curând. Și asta în sensul cel mai bun posibil!

      Răspunde
  16. deja am cunoscut o gramădă de nomazi (mie așa îmi place să vă numesc pe voi cei care faceți asta mereu) care au ajuns prin RO și nu au găsit acasă pe cine trebuia :D Și i/am văzut cât sunt de faini, Fac și cont acum. :) Mersi de sfaturi! Promit să scriu cum a fost ;)

    Răspunde
    • @calator
      Eu zic sa nu te bazezi pe camioane în weekenduri și de sărbătorile legale. O mulțime dintre țările europei au interzis traficul greu la sfârșitul de săptămână și de sărbători. Eu am pățit asta când mergeam în Slovenia și am ajuns la graniță pe la ora 8 dimineață; toate TIR-urile trăgeau pe dreapta, iar mașinile mici în mare parte se duceau spre Croația, pline. Norocul meu a fost cu 2 camioane de lapte din Ungaria. Singurele camioane care au voie să circule în acele zile sunt cele cu mărfuri perisabile și cu mărfuri periculoase + cele de intervenție.

      În cazul tău concret, chiar nu știu dacă în Germania a treia zi de Crăciun e sărbătoare legală. Dar indiferent de vreme, zi și oră, vor circula mașini mici. Uneori mai rare, dar vor fi.

      Răspunde
  17. Pingback: Autostopul, cea mai flexibilă metodă de a călători 118 000 km - partea 1

    • Trimite te rog un email de la Contact (link-urile spre pagini sunt in meniul de sus) sau la florin@[numeledomeniului punct ro], nu as vrea sa pun aici ca text emailul, prefer sa nu primesc si mai multe spamuri :)

      Răspunde
  18. si eu calatoresc ,am facut autostopul Stuttgart- Paris , in alt an stuttgart -Amsterdam .. (locuiesc in stuttgart ) apoi in nepal , ( aici cu avionul ) dar sunt deacord cu tine ,mentionez ca in europa imi iau si cainele dar soferii buni au avut grija de noi . bafta tuturor ,este frumos ,un pic greu dar trebuie sa ai spiritul aventurii ,sa nu te temi de ploaie -vant .. vb ta sa ai un cort bun si muta incredere in tine ..Giulia

    Răspunde
    • Cred că a fost frumoasă tare și experiența ta, Giulia. Mă bucur că ai dat pe aici, să revii pentru a descoperi locurile frumoase din România :)

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar