Drum liber – Vezi România cu alţi ochi

În cazul 3 sunt în Spania şi merg spre Madrid. E început de decembrie 2008. Este poate cea mai grea experienţă prin care am trecut în toţi aceşti ani.

Eram tocmai ajuns la Barcelona, într-o benzinărie mare pe inelul de centură. Era cam ora prânzului şi ştiam că mai am cam 650 de km până la Madrid, iar acolo eram aşteptat de localnicul Pedro. Gândul meu era să ajung cât mai repede în capitala Spaniei, să mă întâlnesc cu oamenii, să văd oraşul şi să mă odihnesc, că eram deja plecat de acasă de vreo 5 zile. Vizitasem până acolo Veneţia şi Grenoble, unde am şi stat câteva nopţi la alt prieten. Simţeam lipsa somnului, că doar nu am fost în oraşele acelea ca să dorm
Acolo am şi văzut câţiva bărbaţi români care se învârteau suspect prin benzinărie, deşi nu aveau bagaje, ci doar dădeau ture şi aveau maşina parcată la o margine.
După vreo 2 ore de aşteptat acolo, doi polonezi mă cheamă să plec cu ei, cu tirul. Mă vor duce până în Zaragoza, cam la mijlocul drumului meu spre Madrid, deci voi călători cu ei aproape 5 ore şi vreo 300 de kilometri – excelent!
Ei nu vorbeau nici o limbă de circulaţie internaţională, doar poloneză. Evident că poloneza mea era prezentă dar lipsea cu desăvârşire, dar într-un final, prin schiţe, reuşesc să mă înţeleg cu unul dintre şoferi să mă lase într-o benzinărie mare, înainte de Zaragoza. Trec pe regim de conservare, dorm cam tot drumul Ei la un moment dat schimbă, cel cu care vorbisem eu se culcă şi celălalt conduce. Au şi schimbat 2 vorbe în poloneză, dar eu dorm fiindcă mă ştiam pe drumul cel bun. La un moment dat mă trezeşte şoferul când suntem în Zaragoza. După cum vă ziceam, oraşele de pe autostradă ar fi bine să le ocoliţi dacă nu vreţi să vă faceţi de lucru cu găsitul următorului punct de a sta la ocazie, la ieşirea din oraş sau într-o benzinărie, dar care nu ştii exact unde e. Spre deosebire de Franţa, ei nu aveau puncte de plată a autostrazii pe această rută (era o Autovia, un fel de şosea cu regim de autostradă, dar fără taxă), iar căutarea unui loc bun presupune ceva efort.

Văzându-mă în oraş, ce să fac? Ori caut acum locul de plecare, ori merg şi vizitez oraşul, atât cât pot fără a mă lungi. E foarte bine să obţii maximul posibil de rezultate din orice lucru. Vedeam câteva biserici foarte interesante nu departe de mine, aşa că am şi plecat spre ele. Până acolo deja am făcut rost de o hartă a oraşului şi puteam urmări zona centrală. Timp de câteva ore am bântuit oraşul cu rucsacu în spinare, glezna mă supăra deja de ceva timp, presupun că am sărit strâmb dintr-un tir. Nu e bai, supravieţuim noi. Vine şi ora 11 noaptea când deja îmi pregăteam plecarea. Iau ultimul autobuz spre ieşirea din oraş, iar acolo urma să caut o benzinărie, ori la intrarea pe autostradă, ori pe autostradă. Simplu până aici, dar când văd că prima mea benzinărie era o amărâtă pompă fără clienţi; am zic că acolo pot sta mult şi bine, că degeaba stau, deci merg mai departe. După ceva mers, sunt pe un drum pustiu şi întunecat, care cândva, după o distanţă necunoscută, avea să se unească cu autostrada. Aşa ziceau indicatoarele rutiere. Oboseala şi presiunea rucsacului mai că m-ar fi convins să opresc până dimineaţă. Dar cum nu sunt eu din ală care renunţă la greu, merg mai departe. Vine şi autostrada. Nici o benzinărie. Ce să fac? Merg înainte până la o benzinărie, experienţa îmi zicea că toate oraşele au o benzinărie pe autostradă, era doar e chestiune de timp până o voi găsi şi eu. De timp şi de kilometri, că eu deja mergeam de ceva vreme şi acum era şi vânt rece, maşinile treceau în viteză pe lângă mine. Eram un mic infractor care mergea pe autostradă, în toiul nopţii.

După 3 ore şi jumătate găsesc şi eu benzinăria minune. Mică, mică, dar era acolo. În poză e bucata din indicatorul rutier care o anunţa în 300 de metri. Vă daţi seama că era sărbătoare în gândul meu!
Glezna nu mă mai durea, umerii nu mă dureau. Acum mă durea tot corpul! Acolo, prea multe nu am făcut, că la anvergura ei nu atrăgea maşini, iar tirurile parcate toate stăteau până dimineaţă. Tot asta urma să fac şi eu, ce altceva puteam face? Restaurantul mi-era prieten bun, la fel şi ceaiurile fierbinţi de acolo.
Ştiam eu că va răsări soarele şi pe strada mea. La 7 dimineaţa plec cu un şofer român de tir până în următoarea benzinărie, una care e mai mare. Tot el mă anunţă că dacă cumva o să aibă cursă de Madrid, mă va duce el, aşa că schimbăm şi numerele de telefon. Dar eu nu aveam să îl folosesc, că nici nu am coborât din cabina lui, că următorul tir se apropia şi mă ia până la periferia Madridului. Tot român şi şoferul acesta. Faină coincidenţa. De acolo, o maşină mică mă duce în oraş, la metrou. Conversaţia cu cei din maşină a decurs cam aşa: “Where are you from?” “Romania, Timişoara” “Şi atunci de ce vorbim engleză?” Încă o coincidenţă mai mult decât plăcută. Ei aveau o mică afacere în Madrid, confecţionau uniforme cam pentru orice meserie.

Experienţa asta îmi e un reper în viaţa de autostopist. Recunosc că a fost greu, dar mi-am demonstrat că pot să mă descurc în orice situaţie. Am câştigat multă încredere în mine după întâmplarea de la Zaragoza, lucru care te marchează şi te face mai puternic. Acum mă gândesc cu mândrie la momentul acela şi faptul că nu am clacat, că am gândit lucid şi am găsit o soluţie. Orele acelea pierdute nu au contat in final foarte mult, în schimb am văzut un oraş frumos şi mi-am depăşit limitele. Şi m-am simţit mândru să fiu român “salvat” tot de români, dar la 2800 de kilometri distanţă. Poate că ar trebui să vadă şi alţii că ai noştri conaţionali din alte ţări sunt Oameni.

Şi ca să nu vă descurajaţi de la o asemenea poveste, vă zic că ea e unicat în 6 ani de zile, deci nu cred că o va mai trăi cineva prea curând

Iată câteva avantaje pentru şoferul care ia pe cineva la ocazie:

• Primeşte companie la drum. Este cu atât mai important cu cât e şofer care călătoreşte singur în maşină. O companie de calitate face timpul să treacă mult mai repede, călătoria mai plăcută, cunoşti pe cineva cu potenţial de om de calitate şi, în funcţie de persoană, poţi afla şi învăţa lucruri noi. Un alt caz e când e obosit, iar poveştile din maşină îl fac să poată continua drumul şi a nu fi forţat să oprească pe traseu.
• Are ocazia să se simtă bine făcând un lucru bun. Credeţi că e un lucru mic? Tot ce facem în viaţă e o negociere, o vânzare. Fie că spălăm vasele de acasă fără să ne ceară mama, sau împrumutăm cuiva o lanternă. Noi câştigăm ceva din asta, chiar dacă aparent nu e un câştig. Faptul că ne-am făcut mama să se simtă bine că am fost “cuminţi” şi am ajutat la treburile casei în final ne face pe noi să ne simţim bine. Tot ce facem e pentru e ne pune într-o situaţie favorabilă, indiferent de lucrul pe care îl facem. În cazul autostopului şoferul are ocazia să se simtă bine după ce te-a dus până undeva. La urma urmei de ce nu te-ar lua? El tot are drum în acea direcţie.

La final de serie, mulţumesc celor care au avut curajul să citească până aici!

Articole asemănătoare: