În 24 martie 1714, la curtea lui Brâncoveanu sosește un reprezentant al sultanului și îi aruncă batista neagră pe umăr, spunându-i că din ziua aceea este mazilit, că în zilele următoare va trebui să plece la Constantinopol cu întreaga sa familie. Într-o după-amiază aflată la 300 de ani de acel nefast moment al mazilirii, am coborât în lapidariul Muzeului Colecțiilor de Artă unde doamnele de la MNAR ne-au introdus în tainele arhitecturii Brâncovenești.

Indirect, vreau să dedic acest articol lui Iulian, cel care a organizat un tur în București pe temă Brâncovenească (la tur am fost coleg cu Geta). Deși sunt și eu pasionat de dovezile epocii lui Brâncoveanu, multe piese au lipsit din puzzle și abia acum cred că e bine să scot primul articol.

Un monument martir din epoca lui Brâncoveanu este la Sâmbăta de Jos (la Sâmbăta de Sus avem și o veche mănăstire închinată lui Brâncoveanu) unde indicatoarele te trimit spre Palatul lui Brâncoveanu. Din întreg palatul a mai rămas doar poarta veche, dărăpănată și care nu spune mare lucru. În schimb, fundația care stă la baza mai noului palat Brukenthal este exact acest palat Cantacuzin. Este unul dintre capetele de acuzare. Turcii au văzut ca pe un afront faptul că Brâncoveanu și-a ridicat palate.

Nu ratați nici articolul despre medicina pe vremea lui Brâncoveanu!

Un alt moment dramatic pentru domnitor era după un an de la ridicarea în 1702 a Palatului de la Mogoșoaia. Acesta stârnea admirația contemporanilor, dar și invidia unora dintre ei. Și acest palat a fost unul dintre capetele de acuzare împotriva sa. A fost chemat la Adrianopol în 1703 cu intenția de a fi mazilit, dar de acea dată reușește să îi convingă să îl lase în pace.

Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu se întâlnește în 1647 cu marele călător Paul de Alep. Iată ce avem scris de la Alep ca răspuns la întrebarea „De ce nu avem palate?„:
„Eram într-o zi în fața marelui vornic al acestor ținuturi, care era un iubitor înfocat al istoriei. El m-a întrebat despre țara noastră, i-am povestit despre ea și despre clădirile sale de piatră și despre castelele sale întărite și că nu știm ce este spaima, nici pârjolui și nimic de felul acesta. Iar el mi-a răspuns:
– Ai trăit adevărul, dar noi, cu toate acestea, mulțumim lui Dumnezeu cel atotputernic că nu avem castele în țara noastră. În loc de castele și de cetăți avem acești munți și aceste păduri împotriva cărora niciun dușman nu poate birui. Dacă ar fi altfel și dacă am fi avut castele pe pământul nostru, turcii de mult ne-ar fi gonit din ele.„

Mazilirea a venit ca răspuns la bogățiile adunate de Brâncoveanu. Faptul că a bătut monedă mare și a ridicat palate au fost semne de neatârnare față de Imperiu, iar pe 14 martie vine și răspunsul Înaltei Porți: mazilirea. După ce vine reprezentantul sultanului, este dezbrăcat de hainele de domnitor și întemnițat cu familia. Drumul spre Constantinopol (Istanbulul de azi) a durat 3 săptămâni; în tot acel timp, Brâncoveanu a sperat că prietenii și susținătorii îl vor salva, dar n-a fost cazul. A fost torturat și pe 15 august 1714, când turcii constată că nu mai pot afla nimic în plus și el nu dorește să îmbrățișeze Islamul, i se aplică verdictul capital.

La Muzeul Colecțiilor de Artă găsim dovezile meșterilor care umblau prin țară, mergeau de la un șantier la altul, ridicau sau restaurau mănăstiri. Meșterii învățau împreună, lucrau în același stil. Așa se face că se păstrează același stil între diversele opere. Meșterii cei mai de seamă din perioada Brâncoveanu sunt egumentul Grigorie și ucenicul său Mihail de la Cozia, dar și Lupu Sărățan din Râmnicu Sărat.

Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost renovată de Brâncoveanu printr-o șmecherie. El organizează o rebeliune transilvănenilor și ca urmare a fost „nevoit” să întărească mănăstirea. Lupu Sărățanu se crede că este autorul principal al lucrărilor de la Câmpulung.

Pisania Mănăstirii Comana este și ea la Muzeul Colecțiilor de Artă. Arată tranziția de la stilul Cantacuzin la cel Brâncovenesc.

Samson în luptă cu leu este o sculptură de la Mănăstirea Râmnicu Sărat. Seamănă ca stil cu singurul chip al unui meșter sculptor descoperit, al lui Lupu Sărățanu.

Întregul lapidariu de pe Calea Victoriei 111 este încadrat între două monumente dărâmate din București: într-o parte, Biserica Ienii, în alta, Mănăstirea Văcărești.

Biserica Ienii, ctitorie a soției fratelui lui Brâncoveanu, este biserică dărâmată de Ceaușescu. De acolo a pornit dezastrul. „Minunea” s-a întâmplat pe timp de noapte. Pretextul a fost cutremurul din ’77, dar realitatea era alta, se dorea construirea de blocuri și alte clădiri „funcționale”. Între blocurile Dunărea și Pescari era Biserica Ienii, consolidată foarte bine după un alt cutremur, din 1940. Doar ajutorul venit de la militarii care trebuiau să o pună jos a făcut ca la Muzeul Colecțiilor de Artă să mai avem portalul mănăstirii, iar la MNAR (Muzeul Național de Artă a României) să mai existe câteva fragmente din acel frumos monument Brâncovenesc.

Mănăstirea Văcărești este un monument și mai frumos. A fost un monument de sinteză pentru arta bisericească românească. Nicolae Alexandru Mavrocordat, ctitorul fanariot, era un domn cult și cu aspirații spirituale înalte; avea o casă domnească, o mare bibliotecă vestită în epocă (i s-a găsit la Viena inventariul). Toate acestea au fost distruse.

O altă instituția inaugurată de Cantacuzini, dar căreia îi va da prestanță Brâncoveanu este Academia veche de la București. La sfârșitul anului 1871, zona Universității arăta ca în poza de mai jos. În lapidariul despre care vorbim acum găsim două pietre funerare ale dascălilor de limbă greacă de la Academia Domnească Sf. Sava, pe numele lor, Theodor și Sevastos. La Universitate exista și primul muzeu public din țară, cel care în 1865 primește secția de artă veche religioasă.

La Universitate, în mijlocul străzii se găsea Turnul Colței, ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino. Stema Cantacuzinilor a fost salvată și se află în acest spațiu mirific de la subsol.

Am descoperit și o legătură cu Casa de Piatră de la Herăști (Herești), din Giurgiu. Acolo, logofătul Udriște Năsturel face prima casă de piatră de talie (cioplită cu forme regulate) din Țara Românească din anii 1600.

Dacă vă plac poveștile vechi, sper că nu veți rata spațiul mirific de la Muzeul Colecțiilor de Artă. Cu atât mai mult cu cât 2014 este Anul Brâncoveanu, iar marele domnitor merită câteva minute din timpul nostru. :)

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)