Pentru cei care nu știu ce e Gura Portiței, atașez câteva poze și le spun că e „bulina roșie” din harta de mai jos. E o mică stațiune în Delta Dunării, între Lacul Golovița și Marea Neagră, un loc de liniște unde nu sunt mașini, unde poți alege între a profita de apa dulce a lacului Golovița sau de apa sărată a mării. Aici afli cum poți ajunge acolo fără a apela la bărci, pe uscat (presupune să ai puțină energie, vei merge și pe jos).

Update 1 iulie 2012: Am completat articolul cu o recapitulare scurtă a distanțelor, pentru a fi mai ușor de urmărit și planificat un astfel de drum pe jos sau cu bicicleta. Referitor la ce aveți (mai degrabă ce nu aveți) voie să faceți în zonele de frontieră, citiți răspunsul primit de la Poliția de Frontieră, aici.
Update ianuarie 2012: Am corectat câteva scăpări din articol și am adăugat pozele care nu se mai vedeau.
Update 18 iulie 2011: pentru o imagine completă și corectă, citiți și comentariile de sub articol.

Sursa: Flickr: hasan_e_beton

Acesta e drumul spre Gura Portiței știut de 98% dintre oamenii care merg acolo și cel publicat cam peste tot pe internet, cel cu barca, cu pornire de la Jurilovca.
Barca spre Gura Portiței pleacă de la Jurilovca la orele: 9, 14 și la ora 18, iar traseul durează aproximativ o oră și 15 minute. Pe lângă variantele acestea mai puteți să vă tocmiți cu localnicii cu bărci și să mergeți la orice oră ajungeți.

Poate vă întrebați totuși „care e sensul căutării unui alt drum?”. Vă dau eu 3 motive:
1. Poate mergeți înainte și la Vadu, să stați cu cortul pe o plajă mult mai goală decât există pe litoral în oricare altă stațiune
2. Poate vreți să mergeți pe uscat
3. Vreți să încercați alt drum decât cel uzitat de toți ceilalți

Există și un alt motiv, dar sper să nu fie cazul: poate vă e frică de a călători pe bărci sau vapoare. Dezavantajul e că aici veți merge și pe jos vre-o oră și ceva, deci eu îl recomand mai ales călătorilor cu rucsacul în spate, celor care nu se sperie de mersul pe jos.

Așadar, să vedem drumul spre Gura Portiței pe uscat:

Primul pas e să ajungeți la Vadu. Sunt ceva mai mult de 30 de kilometri din Constanța până acolo, deci nu vor fi probleme (Contanța – Năvodari – Corbu – Vadu).

Acolo veți avea câțiva kilometri de mers până vă apropiați de grindul Chituc, cel care maschează litoralul și marea. Dacă mergeți drept înainte sau la dreapta ajungeți pe plaja de la Vadu (nu se vede de la drumul betonat, grindul acoperă orizontul).

Iată câteva poze de la Vadu și de pe drum spre Vadu:

Drumul pe uscat de la Vadu până la Gura Portiței:

Voi veți alege drumul care merge la stânga; când am mers eu nu exista nici un indicator care să ușureze găsirea micuței intersecții.
Apropo, nu uitați că sunteți deja în Rezervația Biosferei Delta Dunării!

De aici aveți cam 22 de kilometri cu mașina pe un drum neasfaltat până la Canalul 2, dar fiți fără griji, aici nu prea sunt gropi. E foarte posibil să simțiți trepidațiile de la urmele de șenile care din când în când calcă drumul pentru a-l bătători. Grijă mai mare trebuie să aveți la alt aspect: încercați să mergeți lin în caz că drumul de nisip este mai puțin tasat în unele porțiuni; nu de alta, dar sigur nu vreți să împingeți dacă cumva rămâneți împotmoliți în nisipul moale de pe marginea drumului. Fiind îngust, să fiți atenți și la mașinile care pot veni din față.

Acolo este o gură de deversare cu pod, dar accesul auto nu ar trebui să mai fie permis. Dacă vă înțelegeți cu pescarii de acolo, puteți lăsa mașina în grija lor. Desigur, accesul interzis mai departe nu a împiedicat totuși câteva 4×4 să ajungă pe cealaltă parte.

După ce ați trecut podul de la Canalul 2, cam în 5-6 kilometri este Periboina (sau Piriboina). Până acolo veți fi făcut cam 22 de kilometri. De la Periboina se schimbă lucrurile, un pod-stăvilar (ce trece cam prin stufăriș) îngust de un metru (1 m) și lung de 300 de metri face accesul posibil eventual pe 2 roți (bicicletă mai degrabă) sau pe jos.

Cu atenția necesară și gânduri bune, sunteți la un singur pas de Gura Portiței. Aceasta e ultima oprire înainte de ajunge la destinația noastră. În mai sunt cam 7-8 kilometri de parcurs pe jos sunteți la frumoasa Portiță.

Update: Să recapitulăm distanțele aproximative de la plaja Vadu până la Gura Portiței, cu opririle intermediare:

  1. 16-17 km de la bifurcația Vadu spre Canalul 2
  2. 5-6 km de la Canalul 2 la Periboina
  3. 7-8 km de la Periboina la Gura Portiței

Așadar, în total de la bifurcația drumului de lângă plaja Vadu, aveți o distanță de cam 30 de kilometri până la Gura Portiței.

Eu vă recomand cu căldură să încercați plaja Vadu, să beți lapte proaspăt de capră sau oaie de la localnicii din Vadu, iar după 2 zile să vă mutați la Gura Portiței, iar această variantă este cea mai simplă pe care o puteți găsi!

PS: Nu e cazul să vă amintesc, dar nu uitați sacii de gunoi acasă (și nici plini pe plajă sau alt loc decât containerul de gunoi), gunoaiele nu își au locul în natură!

În final atașez 3 poze de la Gura Portiței sau împrejurimile ei, doar să vă fac poftă de drum! :)

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

51 gânduri despre “Alternativa spre Portița: Drumul spre Gura Portiței pe uscat

  1. Pingback: Tweets that mention Alternativa spre Portița: Drumul spre Gura Portiței pe uscat | Drum liber - Vezi România cu alți ochi -- Topsy.com

  2. Portita este foarte frumoasa si o recomand si eu (desi ultima oara am fost, cred, cam acum 4-5 ani si nu stiu ce s-a mai intamplat intre timp). Am vazut ca ajung motociclisti deci sigur era si un drum pe uscat dar nu stiam detalii. Multumim! Totusi alternativa cu masina pana la Portita nu exista (de ex. pt. familii cu copii mici). Poate e mai bine!

    Răspunde
    • @Cristina Vladau Într-adevăr Gura Portiței e un loc frumos, de fapt întreaga Deltă e fenomenală, iar noi nu profităm îndeajuns de ea. Nu sunt prea multe locuri de genul acestea în Europa și trebuie să o protejăm, dar și să o arătăm lumii. Mai e o cale de acces dinspre Sfântul Gheoghe, dar pentru majoritatea e mai convenabil să vină dinspre sud.

      Sunt curios: Unde ai fost ultima oară în România?

      Răspunde
    • O să te impresioneze salina de la Turda, sigur îți va plăcea. Și eu aș mai merge o dată la salina Turda să văd cum e acum.

      Răspunde
  3. Pingback: Initiativa ECO Blog Gura Portitei « Gura Portitei blog – Gura Portitei sezon 2010

  4. Hy,
    As vrea sa ajung in delta pe la mijlocul lunii august;mergem la jupiter dupa care ne dorim sa vedem delta dar nu prea stim unde putem campa cu cortul.Ideal ar fi un loc unde sa dam si la peste,chiar as manca o saramura.

    Răspunde
    • @generator Sunt mai multe locuri posibile, de exemplu la Tulcea sau chiar la Gura Portiței, la campingul de la Complex Eden. În articol găsești orele de plecare ale bărcilor de la Jurilovca spre Portița.

      Răspunde
  5. dupa 2002…sau 2003 au alungat localnicii..au alungat pescarii..au distrus cherhanaua..si au transformat dormitoarele pescarilor in …HOTEL…..
    Va spune cineva care a mers din 1990pana in 2003 la Portita…in fiecare vara.

    Dupa aceste marete transformari..grupul celor ce au iubit acel loc salbatic nu a mai venit. Plaja este lunga….ei nu au decat in golf concesionat si totusi vor chirie pentru cort. De ce? Veneau la Portita.. numai ..pictori…scriitori…artisti…. Acum ……vin…..dar cine o mai veni?

    Răspunde
  6. Buna ziua , vroiam sa intreb pe cineva care cunoaste acest drum pe uscat pana la gura portitei daca este cumva posibil sa ajungi cu motocicleta pana acolo. multumesc.

    Răspunde
    • @George Teoretic nu ai putea merge cu motocicleta. Poți în schimb să îți încerci norocul la Periboina, deși eu cred că pentru binele rezervației e sănătoasă restricționarea mijloacelor de transport motorizate ale turiștilor.

      Răspunde
  7. Buna ziua,
    Vin din Canada si as dori sa vizitez zona aceasta.
    Va rog sa imi spuneti daca se poate ajunge la Gura Portitei cu trecere peste acest pod de pe Google Maps de la adresa web de mai jos:
    http://www.google.com/mapmaker?hl=en&fll=44.693869,28.950442&fr=0.000076,0.000107&mpp=0.212255&gw=39&ll=44.693758,28.950495&spn=0.001487,0.002355&t=h&z=19&fid=4664108135731759673:7893540325880977031&iwloc=0_0

    Va rog sa imi dati informatii cat se poate de exacte (EN:”accurate”), atat cat stiti Dvs, va rog sa marcati ceea ce nu stiti exact (cu ceva de genul: „nu am fost acolo, dar stiu de la cineva”, „cred ca”, „dupa parerea mea, uitandu-ma pe harta din satelit”, etc). Va multumesc anticipat pentru orice raspuns si ajutor cat de mic.

    Situl dvs este foarte reusit, foarte folositor, felicitari!

    Va multumesc,
    Antonio

    Răspunde
    • @Antonio
      In poza se vede ca se poate trece, poate ne ajuta cineva cu informatii concrete referitoare exact la acel pod. Cu ce vrei sa mergi acolo?

      Răspunde
  8. @Florin: multumesc pentru raspuns. Eu am pus un punct acolo pe Google maps numit „Bridge Gura Portitei”, pare un pod, dar poate este doar o ecluza. Insa pe drumul de dupa acel „pod” sau ce o fi el, par urme de masina, pentru ca de mai multe ori se vad doua urme ca de roti, cum lasa masina. Totusi nu se vede nici macar o masina in poza din satelit, si m-am uitat si pe maps.bing.com si pe maps.ovi.com dar nu au poze mai bune, in schimb maps.ovi arata ca ar fi un drum de tip satesc sau comunal pe acolo, neasfaltat. As fi vrut sa merg cu 2 copii mici in zona, deci cu masina, de aceea ma intereseaza. Chiar nu se poate ajunge cu masina in acea zona? Si ce altceva nu inteleg, cum de se considera zona de delta, pentru ca nu este delta acolo, ci doar lacul Razelm (lagune). Nici rezervatie nu cred asadar ca este. Eu respect natura si imi plac zonele salbatice, dar totusi aici nu este delta. Crezi ca se poate ajunge cu masina? Ce parere ai? Multumesc mult.

    Răspunde
    • @Antonio
      Nu are prea mare importanta cum credem noi ca e distribuita rezervatia, mai important e cum au planuit-o acum multe zeci de ani oficialitatile. Sunt mai multe zone cu grad de protectie diferita in cadrul Deltei Dunarii, lucru care impreuna cu anumite interese industriale a permis de exemplu si existenta unor fabrici la extremitati (vezi fost Uzina de metale rare de la Vadu). E normal ca rezervatia sa includa si zone limitrofe pentru ca protectia sa fie introdusa treptat, e imposibil sa zici ca strict de la o linie mai departe e protectie stricta, fara a fi influentat mediul de activitatile dimprejur.
      Uite ce am gasit:

      Poziția sa geografică este delimitată de următoarele coordonate:
      28º 10’ 50’’ longitudine estică (Cotul Pisicii)
      29º 42’ 45’’ longitudine estică (Sulina)
      45º 27’ latitudine nordică (brațul Chilia, km 43)
      44º 20’ 40’’ latitudine nordică (Capul Midia).

      Gasesti cateva harti aici: 1, 2, 3.

      Dupa cum spuneam si in articol, eu am fost spre Gura Portitei pe drumul ce vine drept dinspre Vadu, pe un drum bun dar de nisip (drumul a fost batatorit cu un buldozer; unde moale nisipul nu iti recomand sa faci manevre bruste fiindca risti sa te impotmolesti). Cam la 7-8 km de Gura Portitei este Periboina cu un pod-poarta ce desparte Marea Neagra de lacul Sinoe. Cei de acolo mi-au spus ca ar fi nevoie de permisie speciala pentru a intra cu masina in mai departe (desi cat timp am stat noi in zona au trecut vreo 3 masini de teren acel pod).

      Drumul clasic este cu masina pana la Jurilovca, lasat masina acolo in grija unui localnic si traversat lacul Sinoe cu barca. Personal ti-as recomanda aceasta varianta, sunt sigur ca si copiilor le va placea.

      O sa revin cu informatii suplimentare cand le primesc.

      Răspunde
  9. @Florin : Multumesc ! Prima harta (1) la care m-am uitat arata ca zona 10 este zona protejata (insa acolo nu este delta propriu-zisa) dar zona efectiva de delta intre punctele 17, 3, 5 si 6 nu este de culoare mov, deci nu este protejata cum trebuie, din pacate. Ai idee, la Sf. Gheorghe se poate ajunge cu masina, nu pe ferry, numai pe sosea, si daca da, pe unde?
    Multumesc,
    Antonio

    Răspunde
    • @Antonio

      La Sfantul Gheorghe se poate ajunge doar cu vaporasul, pornind din porturile vecine. Cel mai la indemana port este Tulcea.

      Tulcea – Sfantu Gheorghe in zilele de luni, miercuri, joi si vineri de la ora 13:30.
      Sfantu Gheorghe – Tulcea in zilele de marti, joi, vineri, duminica de la ora 07:00.
      Pret transport pentru 2011: 35 lei (nava clasica) / 46 lei (catamaran).
      Sursa: Navrom. Cateva informatii despre Sf. Gheorghe, aici.

      Răspunde
    • @Antonio
      Am primit câteva informații suplimentare despre accesul în Delta Dunării cu mașini:

      – Accesul cu autovehicule in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii se
      face în baza unui permis de acces pentru autovehicule care mentionează
      zonele aprobate si a carui eliberare este conditionata de plata unui tarif
      in valoare de 100,00 lei/autovehicul/an, respectiv 10,00 lei/autovehicul/zi.
      Permisul se obtine de la sediul Administratiei Rezervației Biosferei Delta
      Dunarii, de Luni – Joi: 08.00 – 16.30; Vineri: 08.00 – 14.00.

      De asemenea:
      – permisul de acces in rezervație pentru turisti este de: 5 lei /persoana/zi; 15 lei/persoana/săptămâna; 30 lei/persoana/an.

      Răspunde
  10. am fost cu masina in anii 1990,’92; ’93; ’94.
    Mergeam de la Sinoe pe Grindul Lupilor pana la Canalul nr.2 unde este un pod, ..care era pazit….Mergeam apoi pana la canalul 5 pe drum de nisip. La canalul 5 era un bac mic, apoi l-au desfiintat ecologistii…si am trecut si cu „cabala”….un vas plutitor(platforma) care transporta utilaje. de la Canalul 5 mai sunt aprox. 5 km. Acum nu stiu daca la Canalul 5 mai exista posibilitatea de a trece. Drumul era mirific.

    Răspunde
  11. sal. antonio
    lacul razelm face parte din rezervatia biosferei, portita este si ea inclusa.in rezervatie
    un mic amanunt: colind delta de aproape 30 de ani, la portita cel mai bine este sa mergi pana in jurilovca, te intelegi cu un localnic la care lasi masina si te poate duce cu salupa pana la portia. 
    imi permit un sfat: daca ajungi la jurilovca cauta un localnic cu salupa si intelegete cu el sa te plimbe ( arate ) din jurilovca via capul dolosmanul, insula bisericuta …..pana la lacul dranov. mai ales canalul dranovului este superb.

    Răspunde
  12. Salutare,
    Am incercat vinerea trecuta sa merg la Portita pe varianta prin Vadu. Chiar la iesirea din Vadu spre plaja sunt indicatoare mari ce te anunta ca intri in rezervatie si ca accesul este interzis fara permis si ca amenzile sunt de la 3.000 lei. Am continuat drumul pe so sosea cu 1 banda cimentata pentru inca 3-5km dupa care am intrat pe un drum de tara, ingust si foarte frumos iar la distante rezonabile acelasi panou mare ce anunta restrictia… Am continuat in speranta ca daca intalnim oficiali platim un permis… Dupa aprox 12 km de mers pe grindul Chituc am intalnit o masina de la rezervatie care au fost foarte draguti dar fermi…adica inapoi sau amenda fara a putea plati permisul pe loc. Desi am fost mahniti ca ne schimba planul, am fost foarte mandri ca mai intalnim si oficiali care respecta regulile! Pana la urma era o zona interzisa pentru a proteja natura.
    Asa ca, am facut cale intoarsa si am mers la Portita prin Jurilovca…
    Oricum, pentru ca luasem bicicletele cu noi le-am luat la Portita si am facut plimbari pe grind spre sud – il recomand cu caldura drumul este gen drum de tara dar neumblat si prin de vegetatie ceea ce il facea destul de dificil, dar cu multe placeri gen lebede, pelicani aproape de mal…si cu cat mergeam mai spre sud cu atat era mai salbatic. Apropo, am mers 17km dus, intors deci 8,5 km spre sud si potrivit gps mai aveam inca pe atat pana sa ajungem la „podul” unde speram sa lasam masina cand am pornit din sud.

    Răspunde
    • @Costin
      Foarte frumos din partea lor sa impuna respectarea regulilor. Delta Dunarii este unica si cred ca trebuie restrictii severe pentru a o putea pastra cel putin asa cum e in acest moment.

      Mersi Costin ca ne-ai tinut la curent! Ai cumva poze din calatorie?

      Răspunde
  13. Am fost cu masina in anii 1990,’92; ’93; ’94.
    Mergeam de la Sinoe pe Grindul Lupilor pana la Canalul nr.2 unde este un pod, ..care era pazit….Mergeam apoi pana la canalul 5 pe drum de nisip. La canalul 5 era un bac mic, apoi l-au desfiintat ecologistii…si am trecut si cu “cabala”….un vas plutitor(platforma) care transporta utilaje. De la Canalul 5 mai sunt aprox. 5 km. Acum nu stiu daca la Canalul 5 mai exista posibilitatea de a trece. Drumul era mirific…..Erau colonii de pelicani…rate, gaste ..si alte pasari si animale. O vulpe dormea in mijlocul drumului…ca in povestea lui Creanga. S-a ridicat , a intrat in maracinisul de pe marginea drumului si ne studia. Noi am ramas in masina. Am coborat mai tarziu cand a trebuit sa dam la o parte o broasca testoasa.

    Răspunde
  14. imi este dor….din 2003 nu am mai fost. Am spus prezent la Portita in ani1990:2003, adica ..14 vacante. Erau pescarii…era restaurantul acoperit cu stuf(constructie circulara), unde la ora 17…..nu beam ceaiul……dar mancam gogosi….. erau ecologistii……ce coruri se faceau la focul de tabara…..cand cantau lipovenii…..cand noi….Intr-o noapte..pe la ora 2..cautam fetele..si unul imi facea semne cu …lanterna. Am facut si eu semne largi, circulare……mergeam spre golf. Tarziu am realizat ca cel care imi face semne ……era farul.

    Răspunde
  15. Un peisaj mirific, cu totul deosebit care te determina sa treci cu vederea calitatea serviciilor de la restaurant , pana la un anume punct.Timp de patru ani la rand , in fiecare vara, am revenit la Portita sperand ca poate nu vom mai astepta pana sa fim serviti uneori chiar si 2 ore ( crud, dar adevarat, se intampla chiar des ), chiar si in timpul saptamanii cand capacitatea de ocupare a restaurantului este la jumatate.Cu parere de rau anul viitor nu vom mai veni la Portita.Banii alocati , si nu putini pentru ca un sejur la Portita este echivalent cu un sejur la Mamaia , cred ca putem mult mai bine, fara nervi, sa-i cheltuim oriunde altundeva in lume, dar nu in Romania, din cauza serviciilor care reusesc sa indeparteze turistii in loc sa-i atraga.Poate ar trebui luate masuri, dar cine poate???? Mara

    Răspunde
    • @Mara
      Din pacate descrierea facuta de tine se regaseste si in alte (destul de multe) locuri de la noi. Patronii se gandesc „daca imi merge si-asa, de ce sa scad preturile/sa ma chinui sa imbunatatesc serviciile” si lasa in urma pareri negative care e clar, la un moment dat se vor intoarce impotriva lor. Singura solutie e ca fiecare client sa ia atitudine si sa isi faca cunoscuta parerea, atat fata de angajati/patron, cat si ulterior! Poate suna urat, dar exista actiune si reactiune, trebuie sa simta si ei ca au dat cu batul in balta.

      Ne poti spune niste preturi aproximative, pentru a ne face si noi o parere?

      Răspunde
  16. Buna seara, vroiam sa va rog daca ati fi amabili, sa mi precizati si mie ce varste aveti, m-am decis sa fac un proiect la facultate despre Gura Portitei si as vrea sa fac o medie a varstei turistilor care viziteaza acest minunat loc, si , cineva care a fost recent sau care stie,cam cati turisti viziteaza in ultimul timp GP, pe an? Multumesc anticipat!

    Răspunde
  17. Daca dorim sa mergem de pe plaja Vadu spre Gura Portitei cu bicicletele trebuie sa avem un permis special de acces sau de tranzit? Cati km sunt exact de la Vadu pana la Gura Portitei? 30 km? 40 km? 

    Răspunde
    • @Andrei
      Nu cred că ai nevoie de permis special pentru bicicletă, cu bicla poți intra în Rezervație. Nu ai voie cu mijloace motorizate.

      Să aveți grijă la podul de la Periboina, e singurul loc mai problematic, la podul lung :)

      Răspunde
      • @Andrei
        Am completat articolul cu un rezumat al distanțelor, iar la început am pus și link-ul spre articolul în care am vorbit despre ce nu ai voie să faci în zonele de frontieră (răspuns oficial de la Poliția de Frontieră).

        Răspunde
  18. Am facut si eu traseul pana la Gura Portitei (impins de descrierea de mai sus). Totul este OK din ce se scrie mai putin distantele. Hai sa va spun cum si cat: de la locul de bifurcatie (de fapt trifurcatie) unde se face la stanga aveti de mers cu masina 13Km pana la canalul 2. La canalul 2 este un pod peste gura de deversare, podul este pazit non stop si este o bariera – dar paznicii de acolo sunt de treaba si te vor lasa sa treci fara probleme. Dupa acest pod, mai mergi cu masina inca 6Km pana la Periboina (deci in total parcurgi cam 19-20Km adunati). De aici se schimba datele problemei: mers pe jos pe faleza 14Km !!! nu sunt doar 8-10Km cum scrie mai sus. Sunt 14Km confirmati si de localnici si de paza de coasta! i-am facut in 3 ore (nu o ora si ceva cum s-a scris mai sus). Mai este un drum pe dig (care este impracticabil momentan – din spusele localnicilor care este la fel de lung). Dupa 14Km de mers pe faleza (si unele zone de scoici) se ajunge intr-adevar la Gura Portitei. Atentie!!! Ganditi-va bine ca de la Gura Portitei tre sa va mai si intoarceti tot pe jos (deci inca 14Km). Deci in total veti parcurge pe jos 2 x 14Km = 28Km!!! Nu va aventurati fara conditie fizica (cum am facut eu – fara sa stiu ce ma asteapta). Peisajul de la Gura Portitei este superb, de asemeni si drumul cu masina e frumos (vezi lacul Sinoe in stanga si Marea in dreapta), mergi practic pe o fasie de uscat inconjurat stanga-dreapta de apa. Succes, si multumim de indrumarile de mai sus (mai putin distantele!).

    Răspunde
    • @Cristi
      Scuze că aprob comentariul așa târziu, am fost plecat la un frumos eveniment la Sovata&Praid, după cum poate ai aruncat o privire pe prima pagină :)

      Distanțele le-am calculat din Google Maps, nu pe jos că nu aveam cu ce la vremea când am fost eu pe acolo și îmi pare rău că nu au ieșit tocmai cum le zici :D O să mai arunc o privire să văd de ce pare că am „mutat” câțiva kilometri (~7) dintr-o parte în cealalta…
      Doar de curiozitate, ai avut cumva un GPS cu tine, să avem exact track-ul?

      Până atunci, mulțumesc de corecție și sper că în final plăcerea Portiței să fi compensat drumul mai lung :D

      Răspunde
  19. Intradevar este locul unde am gasit si eu cele mai multe informatii despre cum sa ajung la Gura Portitei si multumesc echipei DrumLiber.ro si comentatorilor care au adus alte date suplimentare!

    Răspunde
      • Salut Ghiță, este adevărat că sunt și alte drumuri de acces, mai mult sau mai puțin (total) funcționale. Până la urmă depinde de unde vii, iar eu am venit din sud, dinspre Constanța / Vadu :)

        Răspunde
  20. Multumim pentru informatii tuturor! Sunteti o comoara! Va rog, daca a fost cineva cu bicicletele, de la Vadu la Gura Portitei sau pe traseul de la Sinoe, puteti sa impartasiti cu noi povestea drumului? Multumim!

    Răspunde
  21. Salut, pentru cei fara masina cum se poate ajunge la Gura Portitei (din Constanta sau Tulcea)? Noi o sa plecam cu trenul din Bucuresti.
    Multumesc.

    Răspunde
    • Aveți varianta microbuz, eventual combinat cu autostop. Fie căutați transport spre Jurilovca, iar de acolo barcă, fie, pe uscat, luați ceva spre Vadu și de acolo pe jos/autostop. Aveți ceva microbuze spre Corbu parcă, din zona gării Constanța. Veți găsi altceva spre Vadu. De acolo mai aveți destul de mult drum spre Periboina, dar vara mai trec mașini, aveți șansa să găsiți un pescar sau curios care merge în direcția voastră. Dacă nu găsiți mașină e cam nasol, aveți 22 de km până la canalul 22. Așadar, aveți 2 variante: una sigură dar mai scumpă prin Jurilovca (și de acolo, barcă) și una ieftină/gratis, prin Vadu, dar cu riscul de a merge ore bune pe jos dacă nu găsiți mașină.

      Răspunde
  22. Buna ziua,
    Am fost in iunie 2015 la Periboina, nu se poate continua cu auto pana la GP. Drumul de la Periboina la GP 12-14 km si eu mi-am luat teapa, nu mai dati informatii aiurea, faceti mai mult rau. Gura Portitei, paradis natural intr-un capitalism salbatic, preturi exorbitante si totusi turisti sunt, nu exista concurenta.

    Răspunde
    • Robert, nu văd unde am scris că se poate merge cu mașina până la Gura Portiței. Ba chiar am scris că nici până la Periboina nu ar trebui să se ajungă cu autovehiculul, chiar dacă uneori e încălcată regula, dar de acolo în niciun caz nu se poate trece cu mașina. Dar se poate pe jos. Perpedes. Citez din articol: „De la Periboina se schimbă lucrurile, un pod-stăvilar (ce trece cam prin stufăriș) îngust de un metru (1 m) și lung de 300 de metri face accesul posibil eventual pe 2 roți (bicicletă mai degrabă) sau pe jos”. Pe uscat nu înseamnă neaparat cu mașina.

      Răspunde
  23. Buna ziua,vreau sa va intreb daca am permis de intrare in rezervatie de la Administratia Rezervatiei pot ajunge de la Vadu pe grindul Chituc pana la canalul Edighiol sau canalul 2 cu masina si de la Sinoe pe grindul Lupilor pana la canalul 5 ? Este drum practicabil pentru masina cu garda inalta pentru aceste 2 trasee ?
    Va multumesc.

    Răspunde
  24. lucian. intrebarea mea este urmatoarea. daca nu port merge o distanta atat de mare pe piciore nu putem apela la un vehicul cu tractiune animala cum ar fi o sareta sau ceva asemanator, Si cei cu problema locomotorii ar trebui ajutati sa ajunga la Gura Portitei.

    Răspunde
  25. buna ziua, Imi cer scuze daca ma repet. Intrebarea mea este daca exista posibilitatea de4 o inchiria un vehicul cu trqactiune animala cum ar fi o sareta de mici dimensiuni pentru persoane cu probleme locomotorii?

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.