Se încheie în curând anul și pentru că pe toată durata lui 2014 l-am omagiat pe vizionarul Constantin Brâncoveanu, joi am fost la Muzeul Național de Artă a României la o conferință despre medicină pe vremea lui Brâncoveanu (cu prof. dr. Octavian Buda), iar în continuare vă invit să aflăm câteva lucruri despre contribuția domnitorului Țării Românești în dezvoltarea medicinei.
În România frumoasă există sate în care se poate ajunge doar pe cărări șerpuitoare, poteci care urcă de la nivelul cândva spumoasei Cerna, până sus în vârf de munte. Nu e de mirare că mașinile nu pot ajunge acolo. Mai e nevoie să spun că nu există nici alimentare cu curent? Dintre poteci, una sfidează logica, ne urcă direct pe muntele de stâncă albă, aproape vertical. Astăzi mergem să vedem satele izolate la care urci pe scări, sus, sus, deasupra norilor.
Saluti et laetitae! Așa se salutau romanii, așa vă salut eu, cu gândul la Herculane. Toamna este anotimpul perfect pentru plimbări ușoare, relaxare și refacere. Iar niciun loc din România nu îmbină mai bine natura cu istoria decât Băile Herculane. În sezonul în care pădurea are mii de culori, vă recomand o plimbare în orașul Băile Herculane, să descoperim croiala realizată între o stațiune bimilenară cu ape miraculoase și zeitățile antice, între realitate și mitologie.