Știați că Mozaicul Roman de la Constanța va fi restaurat?
Nu scăpa și noutățile din articol! Citește mai departe
Arhiva lunii aprilie 2011
Târgul de Turism al României – cum se vede la rece, după eveniment
Artistu este cel „vinovat” pentru invitațiile care au deschis ușile Târgului de Turism al României și evident, pentru această scurtă prezentare. Mersi :)
Sâmbătă pe la prânz treceam porțile de la Romexpo și aveam primul contact cu acest târg. Vă spun de pe acum că e punctul de vedere al cuiva care a luat parte din toate unghiurile la târguri de carieră în mai multe orașe din țară și unul în Germania, dar care e pentru prima dată la Târgul de turism al României și pentru prima dată la Romexpo.
Prima impresie a fost plăcută, la fel ca și la alte evenimente cu iz de promovare a țării, există un colț cu produse tradiționale sau adoptate de mult timp și devenite tradiționale. Aleea negustorilor a fost binevenită pentru pofticioșii care nu au mâncat de dimineață. Nu pot să spun ca produsele au fost toate ieftine, dar dacă mă gândesc că cel puțin cărnurile erau naturale, parcă și acum mi se face poftă de delicioasele bucate românești. Indicatoarele cu „Aleea negustorilor – târg produse tradiționale” arată că aceste produse sunt des prezente la Romexpo, lucru care mă bucură.
Cheile Miroși, o minune a naturii
Aici puteți citi despre multe locuri interesante de văzut în a noastră țărișoară. De data aceasta vă prezentăm o locație mai puțin umblată, frumoasele chei Miroși.
Ca să ajungeți la aceste chei venind din București treceți prin Pitești, apoi mergeți spre sud pe drumul ce duce la Craiova (E574) până după Albota.[…]
Vezi mai departe indicatiile
Iată traseul.