În sfârșit vine vremea primei ediții a „Scrie România” – întâlnirea celor cu bloguri de turism care scriu despre România. Este ediția pilot, așa că în timp se poate schimba puțin profilul evenimentului pe care acum îl organizez pentru întâia oară.
Așadar, acum aflați în premieră că într-o săptămână (5-7 martie 2010) am pregătit o întâlnire la Constanța. După cum ziceam, nu e vorba de o întâlnire obișnuită, ci precum drumliber.ro scrie despre România, așa și la întâlnire vor fi oameni care scriu cu pasiune despre turismul românesc.
Avem ocazia să vedem marea, Constanța și câteva locuri din zonă la început de martie. Mulțumesc pentru suport lui Răzvan, care ne ajută cu logistica (cazare la Constanta).
Iată confirmările de până acum:
lumeamare.ro
deweekend.ro
viajoa.ro
drumliber.ro